Curg albastru pe braţe nevăzute , curg în gesturi
de la un vârf la celălalt prin ecoul sunetelor la
întâmplare . În strigăte lungi ascult vântul cum
aşează numele meu pe pământ , din verde mă
strigă . Din întâmplare voi deschide un ochi
sau un zâmbet , sălbatice mătăsuri se aştern
peste timp . Mă hrănesc cu umbra stelelor şi cu
trupul ce-a mai rămas din soare . Între răsuflări
întretăiate mototolesc sub frunte profunzimea
aerului tăios desenat pe retina tainei . Încinse
pete pe cristalul umbrei mă îmbie cu alb într-o
tăcere cât îmbrăţişarea .