Căutare

duminică, 22 iulie 2018

Anii mei , ca doi obraji înfioraţi de un sărut

Mă uit înspre mine şi mă bucur că exist .
Ce mai trec anii .... unul după altul , grăbiţi
şi fără a lăsa loc de tocmeală . Sunt ai mei ,
toţi ! Par mulţi , dar nu-i simt . 
Le sunt recunoscătoare că au avut răbdarea
şi iscusinţa de a mă trage frumos prin ei ,
precum firul de aţă prin gaura unui ac .
Nu s-a pierdut nimic , totul s-a transformat ,
mai devreme sau mai târziu în ceva ,
constructiv şi util , ca o palmă peste care am
putut călca,susţinându-mă,echilibrându-mă,
spre a păşi mai departe . 
Îmi pare că sunt pe o colină de unde pot
vedea în toate direcţiile , mă simt pe un ax
solid şi în acelaşi timp mobil ce îmi permite
să schimb perspectiva de câte ori vreau .
Este ca şi cum am intrat în miez şi de acolo
pot vedea atât înăuntru cât şi afară în 
acelaşi timp . E perioada în care cărarea
se manifestă ca parte din fiinţa mea , o simt
cum iese şnur al vieţii din inimă şi mi se
aşterne în faţă arătându-mi nordul vieţii .
Stau pe cumpăna anilor cu mirare şi 
blândeţe senină , privesc la meandrele ce 
m-au adus aici cu recunoştinţă şi mulţumire,
apoi mă aplec spre zarea din faţă şi adulmec
muntele ce mă aşteaptă într-un tărâm a lui
limpede-pur . Aceeaşi cărare mă cuprinde
în braţele ei de destin şi mă conduce spre 
vârful pe care îl văd în zare şi care sălăşluieşte deja într-un miez din mine .
Cărarea ce mă cheamă acum este atât de
seducătoare încât simt uimire că nu am
înţeles-o până la acest popas . E deplină şi
magică , e plină de rost şi înţelesuri . Adesea
iau forma ei şi trasez contururi moi prin
trăiri , prin simţire . Sunt peniţa ce lasă 
urme divine pe foaia terestră .
Doamne , vreau să-ţi mulţumesc pentru anii
mei şi pentru toate darurile tale . Îţi sunt
recunoscătoare pentru fiecare bucată de 
pâine dăruită în fiecare zi , fie ea plămădită
din făină , suflet , înţelepciune , sprijin ,
bucurie sau dojană . Pentru fiecare om ce 
mi-a străbătut sufletul , fiecare lăsând ceva
în mine . Îţi mulţumesc pentru că m-ai
iubit atât de mult încât m-ai iertat de fiecare
dată , m-ai sprijinit chiar şi când am uitat
să te strig . Pentru puterea pe care o sădeşti
mereu nouă în inima mea , pentru toată
iubirea pe care o simt şi pe care , în felul meu, o dau mai departe . Pentru seninul 
cerului meu de fiecare zi , pentru ceea ce am
şi pentru ceea ce am pierdut , pentru ceea ce
am înţeles şi ştiu dar şi pentru ceea ce am
uitat , pentru ceea ce am fost pentru a putea 
fi ceea ce azi sunt . 
Îmi dau seama că sunt un om bogat ,
neînchipuit de avut , nu doar pri ceea ce am ,
ci mai ales prin ceea ce nu am . Prin ceea ce
am fost lipsită pentru a putea preţui cu
adevărat ceea ce mi s-a dăruit . Mulţumesc !