Mergeam pe stradă . Eu şi el , alături , umăr
la umăr aş putea zice . Doar că umărul lui
era mult deasupra mea . Eram îndrăgostiţi,
unul de celălalt , dar nimeni nu ştia asta .
Doar noi ştiam . Mersul meu era mai
neastâmpărat , mersul lui era hotărât ,
călca cu grijă , nu avea de ce să se împiedice ,
dar na , aşa era mersul lui . Îmi spunea să fiu
mai serioasă că se uită lumea la noi , dar
lumea nu se uita la noi , se uita cine ştie....
nimeni nu vedea pe nimeni . ,,Ce dacă mă
copilăresc ? Vezi sfera din faţa ta ? Eu am
desenat-o cu ochiul liber şi acum am s-o
rostogolesc cu privirea până la picioarele
tale ''. I-am spus . Dar nu m-a crezut .
Am eu un fel de-a fi când aiurită copilă , când
femeie ce calcă pământul în picioare , uneori
mă mai uit pe unde calc . El a obosit , eu nu .
Când am plecat de acasă , am mers înainte ,
acum mergem înapoi . Spre casă .
,,Chiar trebuie să ne întoarcem ? Tocmai
acum când eu desenez cu degetele în aer
sunetele străzii ? '' . Bineînţeles , nu mi-am
terminat desenul . Am terminat plimbarea .
,,Următoarea plimbare cu tine am să o fac
prin casă '' , mi-a spus .
Acum eu plantez copaci şi flori . Am pus la
încolţit nişte iarbă şi poate o să aduc şi nişte
păsări . Nu ştiu .... mai văd ....
Căutare
luni, 29 ianuarie 2018
duminică, 28 ianuarie 2018
Aş vrea să ştiu ....
De ce plânge cerul ? Este atât de frumos
în simplitatea lui .....
Îşi varsă lacrimile în guri căscate de pământ
stropind pleoapele ochilor mei miraţi ,
braţele mele ramuri împletite şuviţe în clipe
ce se prăbuşesc cu miros de amin .
Cine suflă în această învălmăşeală de farmec
copleşitor a dimensiunii ce mă priveşte
noaptea cu un singur ochi ?
Am să-mi cioplesc trup din mătasea orelor
căzute la picioarele nopţii şi am să duc
cerului astâmpăr , să-i şterg lacrimile
picături de timp în tăcerea nopţii dincolo
de stele . Şi fiindcă vreau să ştiu ceea ce nu
ştiu întreb neînţelesul - de ce plânge cerul ?
în simplitatea lui .....
Îşi varsă lacrimile în guri căscate de pământ
stropind pleoapele ochilor mei miraţi ,
braţele mele ramuri împletite şuviţe în clipe
ce se prăbuşesc cu miros de amin .
Cine suflă în această învălmăşeală de farmec
copleşitor a dimensiunii ce mă priveşte
noaptea cu un singur ochi ?
Am să-mi cioplesc trup din mătasea orelor
căzute la picioarele nopţii şi am să duc
cerului astâmpăr , să-i şterg lacrimile
picături de timp în tăcerea nopţii dincolo
de stele . Şi fiindcă vreau să ştiu ceea ce nu
ştiu întreb neînţelesul - de ce plânge cerul ?
Bună seara , seară
Iar te-a prins uşor îmbrăcată , vremea rea
pe-afară . Hai , intră repede la mine-n casă
şi ia loc la masă . Îţi prepar un ceai , să îl bei
fierbinte cu miere şi lămâie , să nu te apuce
vreo nebunie de răceală , să te ia cu ameţeală
căci în zori va trebui să pleci .
Dar te aştept să revii pe la ceas ...şi treizeci
Şi,înainte de-a pleca îţi dau cea mai groasă
haină a mea , ghetuţele zburătoarele să
nu-ţi îngheţe picioarele , mănuşile cu blană
ce căldură emană şi pe cap să-ţi pui căciula
de lână din cui .
Vai,vai,vai....ce seară neastâmpărată , fără
minte .... Seara voastră cum e ? E cuminte ?
joi, 25 ianuarie 2018
miercuri, 24 ianuarie 2018
Niciodată nu e prea târziu
Iacătă-ne ajunşi în an nou , prima lună este
aproape pe sfârşite şi eu , vai ... am uitat să
aduc o urare unor categorii de oameni .
Am urat în stânga şi-n dreapta şi tocmai
de voi am uitat , de voi , care mai mereu
sunteţi în capul meu . Adevărul este că
mi-am promis să vă scot din cap şi poate
de aici uitarea .... Da , da ... despre voi e
vorba , voi datornicilor . Voi care nu credeţi
în superstiţii , cum ar fi să vă plătiţi datoriile
înainte de a intra în noul an . Păi , de ce să
daţi datoria la termen stabilit când aveaţi
nevoie de bani pentru una-alta de cumpărat
prin casă şi iacătă , au venit şi sărbătorile .
Aveaţi nevoie de bani pentru o masă bogată,
de un brad sub care să puneţi cadourile , nu ?
Cum îndrăznesc eu să-ţi amintesc de datorie,
tocmai acum ? Păi de aia , că şi eu vroiam
acelaşi lucru , doar că pe banii mei .
Dar acum sărbătorile au trecut , tu de unde
să ai bani să-ţi plăteşti datoria căci prioritar
eşti tu şi cu timpul mai ai de schimbat una-alta prin casă , mai uiţi că doar eşti om ...
de sunat să-ţi ceri scuze de întârziere nu suni,
că ... ce , eşti nebun , poate că a uitat...îţi zici,
ce , să-i amintesc eu ? Da, chiar aşa ! Ce vină
ai tu dacă eu sunt altruistă şi îcrezătoare şi
te consider prieten sau îmi eşti doar cunoscut? Nici una ! Vina îmi aparţine .
Mă fac vinovată de altruism , de încredere în
oameni , mă fac vinovată de ajutorul pe care
îl ofer . UNORA . Aşa că , vouă datornicilor
vă urez ca în noul an să vă găsiţi tot ce aţi
pierdut din fiinţa voastră . Doar v-aţi născut
oameni .
aproape pe sfârşite şi eu , vai ... am uitat să
aduc o urare unor categorii de oameni .
Am urat în stânga şi-n dreapta şi tocmai
de voi am uitat , de voi , care mai mereu
sunteţi în capul meu . Adevărul este că
mi-am promis să vă scot din cap şi poate
de aici uitarea .... Da , da ... despre voi e
vorba , voi datornicilor . Voi care nu credeţi
în superstiţii , cum ar fi să vă plătiţi datoriile
înainte de a intra în noul an . Păi , de ce să
daţi datoria la termen stabilit când aveaţi
nevoie de bani pentru una-alta de cumpărat
prin casă şi iacătă , au venit şi sărbătorile .
Aveaţi nevoie de bani pentru o masă bogată,
de un brad sub care să puneţi cadourile , nu ?
Cum îndrăznesc eu să-ţi amintesc de datorie,
tocmai acum ? Păi de aia , că şi eu vroiam
acelaşi lucru , doar că pe banii mei .
Dar acum sărbătorile au trecut , tu de unde
să ai bani să-ţi plăteşti datoria căci prioritar
eşti tu şi cu timpul mai ai de schimbat una-alta prin casă , mai uiţi că doar eşti om ...
de sunat să-ţi ceri scuze de întârziere nu suni,
că ... ce , eşti nebun , poate că a uitat...îţi zici,
ce , să-i amintesc eu ? Da, chiar aşa ! Ce vină
ai tu dacă eu sunt altruistă şi îcrezătoare şi
te consider prieten sau îmi eşti doar cunoscut? Nici una ! Vina îmi aparţine .
Mă fac vinovată de altruism , de încredere în
oameni , mă fac vinovată de ajutorul pe care
îl ofer . UNORA . Aşa că , vouă datornicilor
vă urez ca în noul an să vă găsiţi tot ce aţi
pierdut din fiinţa voastră . Doar v-aţi născut
oameni .
duminică, 21 ianuarie 2018
Magia există
Azi de dimineaţă m-am trezit cu un zâmbet
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
luni, 15 ianuarie 2018
Despre cum vreau să fiu nesimţită şi nu reuşesc
În mijloacele de transport ....
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
sâmbătă, 13 ianuarie 2018
Ca o părere ....
A venit aşa , ca o părere seara . Luna îmi
zâmbeşte prin fereastră , mă întreabă dacă
dorm sau aştept . Deschid fereastra , o trag
de mânecă şi îi şoptesc la ureche - caut .
Caut secunda din oră , ora din ceas ....
de cealaltă parte a înserării , în celălalt capăt
al nemărginirii . Caut în nelinişti , în adânc
de formă , în coborâri lente , în deschideri
de orice . O privesc , mă priveşte . Îşi priveşte
palmele , pe cea dreaptă , apoi pe cea stângă.
Şi deodată privirea ei se deschide în privirea
mea , ochii ei nu văd ochii mei care văd .
Doar îşi întinde braţul şi îmi aşează secunda
în palmă aşa , ca o părere .
zâmbeşte prin fereastră , mă întreabă dacă
dorm sau aştept . Deschid fereastra , o trag
de mânecă şi îi şoptesc la ureche - caut .
Caut secunda din oră , ora din ceas ....
de cealaltă parte a înserării , în celălalt capăt
al nemărginirii . Caut în nelinişti , în adânc
de formă , în coborâri lente , în deschideri
de orice . O privesc , mă priveşte . Îşi priveşte
palmele , pe cea dreaptă , apoi pe cea stângă.
Şi deodată privirea ei se deschide în privirea
mea , ochii ei nu văd ochii mei care văd .
Doar îşi întinde braţul şi îmi aşează secunda
în palmă aşa , ca o părere .
Bătrânul din colţul străzii .... străzii fără
nume .... bătrânul care vindea felii de lună la
colţul străzii , cel care glumea cu oamenii şi
care le umplea buzunarele cu stele , avea un
surâs pe care îl împărţea cu toată lumea .
Bătrânul din colţul străzii .... străzii fără
nume , putea fii chiar Dumnezeu ?
La Mulţi Ani , dragul meu !
Dragule , iată-ne
într-un an nou .
În acest an se vor
întâmpla lucruri care
s-au întâmplat şi în
anii ce au trecut , dar
se vor întâmpla şi
lucruri care nu s-au
mai întâmplat
niciodată . Eu te rog să
mă scuzi pentru toate
greşelile şi prostiile pe
care le-am făcut în anul ce-a trecut . Să ştii
că îmi pare sincer rău şi .... te rog să te
pregăteşti sufleteşte pentru toate greşelile şi
prostiile pe care le voi face şi în acest an nou .
Au fost atâtea momente în anul ce a trecut
când te-am obosit , supărat , deranjat ,
enervat , încurcat , plictisit . Vreau doar să-ţi
spun că în acest nou an se poate să fac şi mai
rău . Tu , mă iartă .
într-un an nou .
În acest an se vor
întâmpla lucruri care
s-au întâmplat şi în
anii ce au trecut , dar
se vor întâmpla şi
lucruri care nu s-au
mai întâmplat
niciodată . Eu te rog să
mă scuzi pentru toate
greşelile şi prostiile pe
care le-am făcut în anul ce-a trecut . Să ştii
că îmi pare sincer rău şi .... te rog să te
pregăteşti sufleteşte pentru toate greşelile şi
prostiile pe care le voi face şi în acest an nou .
Au fost atâtea momente în anul ce a trecut
când te-am obosit , supărat , deranjat ,
enervat , încurcat , plictisit . Vreau doar să-ţi
spun că în acest nou an se poate să fac şi mai
rău . Tu , mă iartă .
sâmbătă, 6 ianuarie 2018
Rămâne ce e de rămas
A fost el , mereu rătăcitor prin el însuşi şi ea ,
o fiinţă dintre anotimpuri umplută cu visuri
fără clipe şi ori de câte ori încercau să îşi
vorbească , le era cu neputinţă căci,cuvintele
se împiedicau şi tot ce era real era ce se
întâmpla . El locuia în ore târzii , ea stătea
acolo unde anotimpurile se ştergeau de câte
ori dorea . Acolo , între inimă şi piele .
Prin faţă le treceau clipe şi drumuri ce
credeau că îi duc într-o mare şi nesfârşită
poveste , dar nu au fost altceva decât nişte
jocuri despletite . Au trăit în despletire
prezenţe şi absenţe cu o intensitate maximă ,
creându-şi fantome cu privirea strânsă .
Ea , fiinţa dintre anotimpuri şi-a gândit
lumea ei cu sinceritate unde s-a încăpăţânat
să dea sensuri noi lucrurilor , unde ştia să
tacă , să corecteze fatalităţi , dar adevăratele
aşteptări nu au încăput niciodată în ea .
El o privea detaşat şi indiferent , părea că
fiinţa dintre anotimpuri ar fi ruptă din realul
pe care el şi-l construia modelându-i forma.
Ştiau că nu se vor urma , că vor trece şi până
să se dezmeticească vor dispărea şi se vor
întoarce în ei , iar povestea lor pe care o
credeau mare şi nesfârşită a ajuns la apus ,
era din ce în ce mai dezlănţuită şi a dispărut
de la sine . Povestea ce se dorea împlinită ,în
care s-au investit atâtea iluzii şi în care toate
neliniştile au nume , a rămas un gol uscat .
Şi-au fost fără să îşi fie . El şi-a rămas lui
însuşi , ea mereu între anotimpuri
înveşmântând visuri cu gust de culoare .
o fiinţă dintre anotimpuri umplută cu visuri
fără clipe şi ori de câte ori încercau să îşi
vorbească , le era cu neputinţă căci,cuvintele
se împiedicau şi tot ce era real era ce se
întâmpla . El locuia în ore târzii , ea stătea
acolo unde anotimpurile se ştergeau de câte
ori dorea . Acolo , între inimă şi piele .
Prin faţă le treceau clipe şi drumuri ce
credeau că îi duc într-o mare şi nesfârşită
poveste , dar nu au fost altceva decât nişte
jocuri despletite . Au trăit în despletire
prezenţe şi absenţe cu o intensitate maximă ,
creându-şi fantome cu privirea strânsă .
Ea , fiinţa dintre anotimpuri şi-a gândit
lumea ei cu sinceritate unde s-a încăpăţânat
să dea sensuri noi lucrurilor , unde ştia să
tacă , să corecteze fatalităţi , dar adevăratele
aşteptări nu au încăput niciodată în ea .
El o privea detaşat şi indiferent , părea că
fiinţa dintre anotimpuri ar fi ruptă din realul
pe care el şi-l construia modelându-i forma.
Ştiau că nu se vor urma , că vor trece şi până
să se dezmeticească vor dispărea şi se vor
întoarce în ei , iar povestea lor pe care o
credeau mare şi nesfârşită a ajuns la apus ,
era din ce în ce mai dezlănţuită şi a dispărut
de la sine . Povestea ce se dorea împlinită ,în
care s-au investit atâtea iluzii şi în care toate
neliniştile au nume , a rămas un gol uscat .
Şi-au fost fără să îşi fie . El şi-a rămas lui
însuşi , ea mereu între anotimpuri
înveşmântând visuri cu gust de culoare .
miercuri, 3 ianuarie 2018
Un cuget într-o umbră
Dimineţile de pe chipul cerului îşi deschid
ochii , trag perdeaua nopţii şi deschid
ferestrele luminii . Aerul mătură pământul ,
iar picăturile de ploaie dansează în palmele
vântului rece de iarnă . Copacii îmbrăcaţi în
tăcere sunt cuprinşi de aripile calde ale unor
rătăcitoare păsări ce-şi ţipă fericirea către
viaţă . Dintr-un colţ de cer, ţinîndu-se de
mână , luna şi stelele aşteaptă ca timpul să
le îmbrace în costumul nopţii pentru a reveni
E încă dimineaţă .... un gând risipit printre
mii de gânduri în căutarea ascunsă a unor
lucruri mărunte , un gând într-un sâmbur
de rază . Unde eşti tu mereu trecător ....?
ochii , trag perdeaua nopţii şi deschid
ferestrele luminii . Aerul mătură pământul ,
iar picăturile de ploaie dansează în palmele
vântului rece de iarnă . Copacii îmbrăcaţi în
tăcere sunt cuprinşi de aripile calde ale unor
rătăcitoare păsări ce-şi ţipă fericirea către
viaţă . Dintr-un colţ de cer, ţinîndu-se de
mână , luna şi stelele aşteaptă ca timpul să
le îmbrace în costumul nopţii pentru a reveni
E încă dimineaţă .... un gând risipit printre
mii de gânduri în căutarea ascunsă a unor
lucruri mărunte , un gând într-un sâmbur
de rază . Unde eşti tu mereu trecător ....?
luni, 1 ianuarie 2018
Viaţa nu este o competiţie
Alergăm mereu să facem bani , să acumulăm
cât mai multe lucruri , cât mai mult succes ,
cât mai mult orice . Dar care e linia de finish,
dacă viaţa e o competiţie ? Mă uit în jurul
meu la oameni care cred că dacă au atât de
multe beneficii materiale , au câştigat într-un
fel , această cursă imaginară . Eu nu mă
compar cu nimeni , nu intru într-o asemenea
competiţie , eu nu intru în standarde trasate
de ceilalţi . Eu nu vreau să am ce au ceilalţi ,
nu vreau să ajung undeva sau nicăieri .
Eu sunt recunoscătoare pentru ceea ce am ,
pentru ceea ce am primit . Nu sunt ipocrită ,
da , uneori am fost tentată să intru în acel
vârtej al competiţiei , dar de fiecare dată
sinele meu m-a tras de mânecă şi mi-a
reamintit că sensul vieţii şi scopul acestei
vieţi este să trăim fericirea , nu să o căutăm
acumulând lucruri , să trăim fericirea aceea
care este în interiorul nostru . Căci noi ne-am
născut odată cu fericirea , nu mai devreme ,
nu mai târziu . Nu trebuie să o căutăm în
afara noastră , ea are chipul nostru . Nu ai
cum să găseşti ceea ce nu ai pierdut
niciodată . Ştiţi când credem că am pierdut
fericirea ? Când ne lăsăm copleşiţi , de fapt
noi am închis-o într-un sertar al inimii
noastre şi am uitat să căutăm acolo şi la
fiecare nevoie pe care o avem , în loc să ne
întoarcem la noi , către noi , în sufletul
nostru , rătăcim prin sufletele altora ,
căutăm la alţii şi aşteptăm ca altcineva sau
ceva să ne dea fericirea pe care noi o ţinem
captivă . În căutarea asta disperată , în
această competiţie , oamenii uită cine sunt ei
cu adevărat şi devin mai nefericiţi cu fiecare
clipă pe care o investesc în căutarea a ceea
ce au dar au uitat . De ceva vreme îmi place
să mă privesc în oglindă şi să îmi zâmbesc .
De ceva vreme îmi place să scriu despre tot
ce mă face diferită , pentru că sunt diferită .
Viaţa nu este o competiţie . Care este sensul
să alergi când viaţa este despre a zâmbi ,
despre a simţi razele soarelui într-o zi
friguroasă de iarnă .....
cât mai multe lucruri , cât mai mult succes ,
cât mai mult orice . Dar care e linia de finish,
dacă viaţa e o competiţie ? Mă uit în jurul
meu la oameni care cred că dacă au atât de
multe beneficii materiale , au câştigat într-un
fel , această cursă imaginară . Eu nu mă
compar cu nimeni , nu intru într-o asemenea
competiţie , eu nu intru în standarde trasate
de ceilalţi . Eu nu vreau să am ce au ceilalţi ,
nu vreau să ajung undeva sau nicăieri .
Eu sunt recunoscătoare pentru ceea ce am ,
pentru ceea ce am primit . Nu sunt ipocrită ,
da , uneori am fost tentată să intru în acel
vârtej al competiţiei , dar de fiecare dată
sinele meu m-a tras de mânecă şi mi-a
reamintit că sensul vieţii şi scopul acestei
vieţi este să trăim fericirea , nu să o căutăm
acumulând lucruri , să trăim fericirea aceea
care este în interiorul nostru . Căci noi ne-am
născut odată cu fericirea , nu mai devreme ,
nu mai târziu . Nu trebuie să o căutăm în
afara noastră , ea are chipul nostru . Nu ai
cum să găseşti ceea ce nu ai pierdut
niciodată . Ştiţi când credem că am pierdut
fericirea ? Când ne lăsăm copleşiţi , de fapt
noi am închis-o într-un sertar al inimii
noastre şi am uitat să căutăm acolo şi la
fiecare nevoie pe care o avem , în loc să ne
întoarcem la noi , către noi , în sufletul
nostru , rătăcim prin sufletele altora ,
căutăm la alţii şi aşteptăm ca altcineva sau
ceva să ne dea fericirea pe care noi o ţinem
captivă . În căutarea asta disperată , în
această competiţie , oamenii uită cine sunt ei
cu adevărat şi devin mai nefericiţi cu fiecare
clipă pe care o investesc în căutarea a ceea
ce au dar au uitat . De ceva vreme îmi place
să mă privesc în oglindă şi să îmi zâmbesc .
De ceva vreme îmi place să scriu despre tot
ce mă face diferită , pentru că sunt diferită .
Viaţa nu este o competiţie . Care este sensul
să alergi când viaţa este despre a zâmbi ,
despre a simţi razele soarelui într-o zi
friguroasă de iarnă .....
Anya
Când am luat acest boboc de om în braţe am
avut emoţii . Anya m-a purtat prin anii cu
parfum de crini , prin zile pline cu uimire şi
nopţi cu poveşti , prin şoapte pline de
dragoste . M-a purtat departe , atât de
departe , până în adâncul inimii ce o auzeam
bătând în mine , până în depărtarea braţelor
când primii paşi îndrăzneţi lăsau urme în răsuflarea mea , până la cuvântul care m-a
înălţat şi m-a transformat din femeie
obişnuită în mamă .
Anya , ai venit să ne înveţi ceva .
Suntem pregătiţi .
Lumea te-a primit cum a ştiut ea mai bine .
Tu , învaţă să faci lumea mai bună .
avut emoţii . Anya m-a purtat prin anii cu
parfum de crini , prin zile pline cu uimire şi
nopţi cu poveşti , prin şoapte pline de
dragoste . M-a purtat departe , atât de
departe , până în adâncul inimii ce o auzeam
bătând în mine , până în depărtarea braţelor
când primii paşi îndrăzneţi lăsau urme în răsuflarea mea , până la cuvântul care m-a
înălţat şi m-a transformat din femeie
obişnuită în mamă .
Anya , ai venit să ne înveţi ceva .
Suntem pregătiţi .
Lumea te-a primit cum a ştiut ea mai bine .
Tu , învaţă să faci lumea mai bună .
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)