La mulţi ani întregii omeniri !
Să ne unim gândurile într-o rugăciune de pace şi de bine ,
Universul va răspunde vibraţiilor gândurilor şi respiraţiilor
sufletelor noastre . Să avem un nou început în care să ne
bucurăm de fiecare răsărit de soare , de fiecare zâmbet
primit şi dăruit , de fiecare provocare a vieţii care ne face
mai frumoşi , mai puternici şi mai înţelepţi , de fiecare
lacrimă care ne mângâie obrazul de bucurie sau de tristeţe ,
de fiecare iubire pe care o primim sau o dăruim . Să ne
bucurăm şi de apusuri şi să învăţăm să acceptăm că şi ele
există , că există şi apusuri superbe , dar că există şi tristeţi
şi regrete şi bătăli pierdute şi speranţe deşarte .
Să iubim fiecare dimineaţă căci toate au un sens , să ne
iubim pe noi înşine şi apoi pe ceilalţi din jurul nostru .
Când începem să iubim dimineţile noastre vom iubi
dimineţile celorlalţi şi vom răsări împreună cu soarele .
Vom simţi în noi fiecare rază de soare şi vom deveni odată
cu ele strălucire şi lumină . Să ne trăim fiecare zi a vieţii
noastre când ne trezim cu soarele în suflet sau plouă a
deznădejde , când am vrea să ne îndrăgostim nebuneşte ,
când ne-am dărui şi pe noi căci ne simţim atât de buni şi de
darnici , când ne apucă un egoism de nici măcar o privire
nu am împărţi , nici măcar cu noi înşine . Dar indiferent
ce zile sunt şi indiferent ce simţim a fi , să nu uităm ce
suntem .... de ce suntem .... şi că am putea rămâne flori
dacă am vrea , am putea zbura ca păsările căci aripi avem
şi doar trebuie să le simţim adevărata greutate pe umerii
noştri . Să nu uităm că suntem oameni .... da , suntem
oameni şi dacă am putea înţelege sensul cuvântului ce ne
devine trăsătură de caracter dar şi identitate , am simţi
cât de frumoşi suntem şi cât de superbi am putea deveni
doar dacă ne-am iubi cu adevărat şi sincer .
Sunt zile şi zile .... sunt vieţi şi vieţi .... suntem oameni şi
oameni ....
Fiecare zi să fie o zi a noastră şi plină de noi . Să trăim
din plin fiecare secundă a zilei ,
fericirea şi împlinirea ce ne este
dată prin şansa la viaţă .
Dar nu voi şti să-mi pot închide ochii de când deschişi îi ţin să nu adoarmă , în somnul lor mi-e teamă să alunec şi sufletul să-l uit în altă lume , căci dincolo în zări nedefinite te regăsesc în orice chip sau formă . Aş vrea imensul vis să-mi fie fire să te respir, să mă ascund în tine iar de vom absenta realităţii vom construi eternul în neunde ,recuperând milenii în visare am fost acolo de-ţi aduci aminte în universul fără „dar„ şi „dacă„ am fost acolo eu şi tu o clipă ne-am regăsit… pluteam în reverie , de-atunci ştiu zborul fluturându-mi gândul de-atunci tresar în ceasul dimineţii dar nu mi-e teamă să-mi plătesc speranţa cu sufletul sătul de agonie căci nu-l mai ştiu trăind în astă lume prea viu îl simt în timpul de sub pleoape , departe de-al meu trup exist şi doare întoarcerea în tălpile-mi de-argilă . Aş vrea imensul vis să-mi fie fire să te respir, să locuiesc în tine cu somnul vieţii să-mi recapăt forţa spre a renaşte-n fiecare noapte , să mă săruţi albastru pe o geană eu să-ţi trezesc un zâmbet la ureche , tu să-mi sculptezi pe-un fir de păr destinul , eu să-ţi desprind din curcubeu iubirea iar de voi şti să-mi pot închide ochii sigur să fii că-mi voi uita pământul .
Ce crezi? va observa mulţimea că paşii noştri seamănă cu vântul?