Căutare

sâmbătă, 31 decembrie 2016

La mulţi ani întregii omeniri !

Să ne unim gândurile într-o rugăciune de pace şi de bine ,
Universul va răspunde vibraţiilor gândurilor şi respiraţiilor
sufletelor noastre . Să avem un nou început în care să ne
bucurăm de fiecare răsărit de soare , de fiecare zâmbet
primit şi dăruit , de fiecare provocare a vieţii care ne face 
mai frumoşi , mai puternici şi mai înţelepţi , de fiecare 
lacrimă care ne mângâie obrazul de bucurie sau de tristeţe ,
de fiecare iubire pe care o primim sau o dăruim . Să ne
bucurăm şi de apusuri şi să învăţăm să acceptăm că şi ele
există , că există şi apusuri superbe , dar că există şi tristeţi
şi regrete şi bătăli pierdute şi speranţe deşarte . 
Să iubim fiecare dimineaţă căci toate au un sens , să ne 
iubim pe noi înşine şi apoi pe ceilalţi din jurul nostru .
Când începem să iubim dimineţile noastre vom iubi 
dimineţile celorlalţi şi vom răsări împreună cu soarele .
Vom simţi în noi fiecare rază de soare şi vom deveni odată 
cu ele strălucire şi lumină . Să ne trăim fiecare zi a vieţii
noastre când ne trezim cu soarele în suflet sau plouă a
deznădejde , când am vrea să ne îndrăgostim nebuneşte ,
când ne-am dărui şi pe noi căci ne simţim atât de buni şi de
darnici , când ne apucă un egoism de nici măcar o privire
nu am împărţi , nici măcar cu noi înşine . Dar indiferent
ce zile sunt şi indiferent ce simţim a fi , să nu uităm ce 
suntem .... de ce suntem .... şi că am putea rămâne flori
dacă am vrea , am putea zbura ca păsările căci aripi avem
şi doar trebuie să le simţim adevărata greutate pe umerii
noştri . Să nu uităm că suntem oameni .... da , suntem 
oameni şi dacă am putea înţelege sensul cuvântului ce ne
devine trăsătură de caracter dar şi identitate , am simţi
cât de frumoşi suntem şi cât de superbi am putea deveni 
doar dacă ne-am iubi cu adevărat şi sincer .
Sunt zile şi zile .... sunt vieţi şi vieţi .... suntem oameni şi 
oameni .... 
Fiecare zi să fie o zi a noastră şi plină de noi . Să trăim
din plin fiecare secundă a zilei ,
fericirea şi împlinirea ce ne este 
dată prin şansa la viaţă .




vineri, 30 decembrie 2016

Printre nori

Îţi mai aminteşti de fata din nori ? 
Acea fată ce purta rochie scurtă în culori , cu părul lung
prins la spate ce îţi dădea fiori , fata ce prin nori plutea şi timidă te privea ? Erai de multe ori cu capul în nori şi-ai
îndrăznit , nu pe buze ai sărutat-o , ci în ochi o priveai .
Sigur îţi aminteşti cum mergeai la ea multe nopţi la rând şi
îi povesteai despre pământ , îi povesteai despre pământene 
când ea curioasă te-a privit pe sub gene şi a râs ca un copil
rugându-te să o cobori pentru o clipă din cerul senin , dar tu
te-ai speriat şi te-ai ascuns într-o sticlă de vin . Nu , n-a fost
vis , aşa îţi era prescris în mii de culori , să o cunoşti pe fata
din nori . 
Spune , îţi mai aminteşti cum pluteaţi printre nori 
împreună ?

Ştii tu ceva despre mine ?

Ştii tu despre trupul meu mic , plin de
viaţă , despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr
alintându-l , despre mângâieri uşoare
în urma cărora prind contur ? 
Ştii despre ce scriu eu în dimineţi ,
ştii tu să mă citeşti ? Ştii că îmi plac
apusurile rotunde şi răsăriturile pe 
care doar eu le văd în culori ? 
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi
primăvara când înmuguresc pe trup
gol de copac , ştii ? Dar despre faptul 
că am făcut echilibristică pe un fir
subţire , nevăzut şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin 
nori , ştii ? Cum mă sărută ploaia şi mă dansează , 
cum paşii mei răsună în urechile pământului , despre
asta , ştii ? Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt , cum
privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc , că sunt încă
copil în inimă ? Spune-mi , ştii ?

joi, 29 decembrie 2016

Poveste scrisă în timp

Mi-a bătut dimineaţa în geam . Mă trezesc zmbind visului
promiţându-i că ne vom revedea curând . Deschid larg 
fereastra şi privesc lumea de afară . E o dimineaţă simplă ,
e aceeaşi dimineaţă în care eu mă privesc în oglindă şi mă
pun de acord cu mine că sunt tot eu . Într-o ceaşcă mare îmi
amestec gândurile şi cuvintele , le sorb încet , ca nu cumva 
să mă înec . Complet nemişcată , cu aerul semiobosit a 
nopţii căzută în stele printre şoapte zburate în abisul 
dorului , epuizată în alergarea în nicăieri , respir tăcerea .
Şi gura mă îndeamnă să-mi zbier iubirea dincolo de timp ,
dincolo de ce înţeleg , în taina cerului . Linia orizontului îmi
pare o mască inutilă pentru infinitul minţii , o minte obosită
de obsesii , de rătăcire prin forme şi culori . Îmbrăţişez cu
ochii larg deschişi orbirea sufletului . Rostul timpului nu îl
găsim în ceea ce vedem , chiar dacă nu înţelegem ce simţim
sau de ce . Suntem ceea ce ...... am fost să fim .
Azi culorile au forme ciudate , sunt undeva printre cuvinte ...
eu străduindu-mă să găsesc logica echilibrului pierdut .
Azi , cu aripa bătută în cuie îmi uit paşii pe chipul scăldat
al dimineţii . Cu vocea tremurândă am să zbier în oglindă
- cine eşti ? Sunt un cuvânt născut din stropul de lumină a
celei ce nu sunt . Azi caut un sens poveştii scrise în timp .
Azi nu am chip şi nici nume . Sunt doar o umbră cu o urmă
de lumină pe aripile ce nu luptă pentru a supravieţuii naiv
în zborul frânt de oboseala orizontului,căutând perfecţiunea
rablagită a celei ce nu sunt .

Fata de pe lună

Admir noaptea
mozaicurile timpului
imemorial al stelelor.
Numele meu este cald
şi ascult în patefonul
sferei sunetele
adormite în
îmbrăţişarea aurorei.
Te-ai îndrăgostit de 
mine când m-ai văzut
cum dansez cu ploile?
Tu nu ştii , dar vin noaptea 
la fereastra ta şi te privesc
cum dormi . Dimineaţa vezi
urme de buze pe geam şi crezi
că sunt aburi . Îţi par un vis de pe
lună pe care îl pierzi dacă îl atingi ?
Dar poţi opri cumva timpul când vei
învăţa să iubeşti visele şi fata de pe
lună . Îndrăzneşte să păşeşti în lumea
mea extraterestră şi albastră şi te voi
învăţa să mergi printre florile ce 
înfloresc doar noaptea .
Credeai că ai să te îndrăgosteşti vreodată 
de-o fată nălucă , de-un cântec , de fata
de pe lună ?

miercuri, 28 decembrie 2016

Muzica eşti tu

Lasă-te în voia muzicii
şi simte . Vizualizează
fiinţarea în momentul
în care necreatul 
devine sunet , când 
intenţia degetelor şi ale
arcuşului se unesc 
într-o geometrie
fantastică să creeze
fiecare clipă , fiecare
prezenţă . Totul devine
mai bun , mai normal ,
echilibrat , devine 
esenţa a ceea ce de 
fapt e . Viaţa e o
simfonie , câteodată de
culori , altădată de sunete , sau poate o avalanşă de 
parfumuri , sau poate o scurtă partitură de senzaţii , când 
mai tari ca vârfurile semeţe ale stâncilor , când mai moi ca 
nisipurile mării . Şi oriunde priveşti totul se aşează şi se 
ordonează după vibraţia specifică a locului , a omului , a
gândului ..... Şi atunci şi tu eşti un instrument muzical , 
perfect acordat dăruit lumii pentru simfonia ce se cheamă
viaţă . Apoi vei deveni dirijor pentru orchestra ta interioară,
apoi vei deveni compozitor şi ai să păşeşti în tărâmul unde 
vei fii muzică , vei fii prezenţă şi vei fii liber să exişti fără
nuanţe , fără apăsare dar întotdeauna sensibil la tot ceea ce e în tine , pentru că viaţa creează valuri , valurile creează
muzică , iar muzica eşti tu , făptură minunată de lumină .

marți, 27 decembrie 2016

Când vei dori să mă cunoşti într-adevăr , ne vom privi în ochi şi vom trăi aceeaşi unduire , iar cuvintele or lipsi

Pomii , culorile , cerul , soarele îmi vorbesc prin trăiri , îmi
arată înţelesurile şi eu le transpun în cuvinte . Tot ce e viu
şi nu foloseşte cuvinte , îmi vorbeşte prin sentimente , trăiri ,
unduiri . Există o piatră care a vrut să-mi simtă conturul
palmei , când am cuprins-o deplin ne-am vorbit , ne-am 
recunoscut , ne-am trăit . O unduire caldă pulsând .
Există un cer care mă vrea întoarsă constant spre el şi eu 
îi ofer lumina din priviri , trăim la fel de fiecare dată când
ne întâlnim , unduim . Ceea ce văd e o etapă , norii , 
culoarea zilei , culoarea nopţii sunt imagini ale acestei 
etape . El , cerul este mereu la fel . Ca şi muntele , ca şi 
oceanul , ca şi pomul ori stânca . În felul lui natural de a fi ,
e acelaşi mi-a spus şi zâmbetele noastre s-au întâlnit , două
unde luminoase .

duminică, 25 decembrie 2016

În ce cred eu

Cred în vise , în atingeri de îngeri , în
mângâieri de aripi , în freamătul cald
al dragostei . Cred în poezie , în 
înţelepciunea cuvintelor , în parfumul 
lor romantic , în adierea petalelor de 
suflet . Cred în miracolul vieţii mele ,
în minunea iubirii pe care o respir ,
în puterea omului de transformare ,
în uimirea nemişcării din mine .....
Cred în împletirea degetelor , în 
tinereţe fără bătrâneţe , în zboruri
către stele . Cred în paradisurile de pe
pământ şi-n cele din alte lumi .
Cred în zâmbetul îndrăgostirii , în omul
frumos , cred în mine . 
Cred în imensitatea cerului , cred în 
păsări . Cred în dimineţi , în poveşti nemuritoare .
Cred în anotimpuri .

Voi în ce credeţi ?

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Bună sara lui Crăciun






Crăciun binecuvântat !


          Noaptea sfântă începe odată cu 
momentul în care ziua se îngână cu noaptea.
Atunci este un moment culminant , care 
deschide Noaptea în sine . Este necesar să 
găsim un gest , o stare care să ne golească de
conţinuturile obişnuite ale zilei , pentru a ne
retrage în noi înşine . În această retragere 
spre interior , să căutăm o deschidere spre
lumile superioare care să ne trezească 
veneraţie şi dăruire în suflete . 
Când veneraţia şi dăruirea se nasc în noi ,
inima noastră este goală de noi şi începe
să primească picături de ceva mai înalt .
                                                                           
  Pentru a deveni părtaşi la Noaptea Sfântă
este nevoie de strădania noastră de a crea
în templul inimii un spaţiu de linişte pe care
să nu-l umplem tot cu noi , ci să lăsăm
Forţele Superioare să reverse în el darurile
Crăciunului . Să avem noapte sfântă cu
daruri , căci lumea întreagă are nevoie să
avem ce dărui mai departe din conştienţa
christică , aceea de a învăţa să fim 
responsabili pentru destinul nostru şi de a
aduce mereu echilibru şi bine în viaţa
noastră .










Mirosind a alb

Dincolo de cuvinte
cineva m-a strigat ,
ochiul acela care mă
urmărea sau poate 
noaptea a stins ecoul
chemărilor şi-am 
rămas aşa , 
suspendată , cu toate
mirările mirosind a 
alb . Voiam să prind
bucăţi din ziua 
fragilă , fără să văd 
  cum noaptea
pândeşte în plan
 secund . Acolo unde
  mai trec păsări
oarbe , acolo unde se înalţă nefiresc
zorii albi spre tâmple şi mai departe 
am şoptit chemării dincolo de cuvinte .
Şoaptele zilelor noi m-au chemat şi-am
rămas aşa , în mirare , pe când iarna 
muşca din mine ca dintr-o poamă 
venită aşa , la întâmplare , peste inima mea .

 

joi, 22 decembrie 2016

Gând

Îmi caut chipul în nori , în începutul acesta de 
alb scurs peste liniştea serii , în ecoul 
păsărilor ce ştiu că zborul ne face mai înalţi ,
în palmele tremurate ale ploilor ce desenează
visele pe trunchiuri de copaci , la marginea 
templelor iertării arcuite peste inimi desculţe . Glasul 
  mi-l ascult doar uneori , atunci când vreau să nu uit să 
cânt zâmbetul cu vocea tăcută a florilor . Uneori uit să-mi
dezleg gleznele de lanţul timpului şi mă pierd nemărginită
printre tăceri cu parfum de flori . Simt gustul gutuilor ce stau la fereastra anilor în fiecare început de alb .




duminică, 18 decembrie 2016

Aripi


Fiecare dintre noi , atunci când ne naştem ,
primim aripi . Unii dintre noi ne uităm la
ele ca la nişte minuni , pe alţii îi deranjează
şi le aruncă , iar unii nici nu-şi dau seama
că au aripi şi stau legaţi de pământ şi nici
nu fac vreun efort să zboare . Sunt aripile noastre pe care le folosim fiecare cât 
suntem în stare .







Alb de zbor



În noapte aflu cum urcă negrul vibrând vertical să fie trup umbrelor ,
obrazul stelar pe care luna îl sărută pios . În negrul din noapte 
aflu dacă mai calc prin zăpezile din care se nasc copilăria şi visul .
Încep să simt alb , să exist dincolo de limitare şi reguli . Albul care
este orbirea prin care vezi totul , infinitul ce-ţi apropie început de final , 
obrazul celest pe care îngerii îl mângâie când obosiţi ne picură pe buze 
albul de zbor .....



vineri, 16 decembrie 2016

Acolo ....



Dar nu voi şti să-mi pot închide ochii  de când deschişi îi ţin să nu adoarmă , în somnul lor mi-e teamă să alunec şi sufletul să-l uit în altă lume , căci dincolo în zări nedefinite te regăsesc în orice chip sau formă . Aş vrea imensul vis să-mi fie fire să te respir, să mă ascund în tine iar de vom absenta realităţii  vom construi eternul în neunde ,recuperând milenii în visare am fost acolo de-ţi aduci aminte  în universul fără „dar„ şi „dacă„ am fost acolo eu şi tu o clipă ne-am regăsit… pluteam în reverie , de-atunci ştiu zborul fluturându-mi gândul de-atunci tresar în ceasul dimineţii dar nu mi-e teamă să-mi plătesc speranţa cu sufletul sătul de agonie căci nu-l mai ştiu trăind în astă lume prea viu îl simt în timpul de sub pleoape , departe de-al meu trup exist şi doare întoarcerea în tălpile-mi de-argilă . Aş vrea imensul vis să-mi fie fire să te respir, să locuiesc în tine cu somnul vieţii să-mi recapăt forţa spre a renaşte-n fiecare noapte , să mă săruţi albastru pe o geană eu să-ţi trezesc un zâmbet la ureche , tu să-mi sculptezi pe-un fir de păr destinul , eu să-ţi desprind din curcubeu iubirea iar de voi şti să-mi pot închide ochii  sigur să fii că-mi voi uita pământul .
Ce crezi? va observa mulţimea că paşii noştri seamănă cu vântul?

miercuri, 14 decembrie 2016

Mai vreau un pic de timp

Vreau să mi se mai dea timp , să fiu îngăduită aici , pe pământul
acesta unde eu , la fel ca toţi ceilalţi îmi curg existenţa intr-o
clepsidră ce n-are fire de nisip nelimitate . Ştiind că intr-o zi ,
habar n-am care , habar n-am când ele se vor termina .
Şi până atunci vreau şi eu a termina tot ceea ce trebuie să termin .
Doar puţin timp mie , aici pe pământ , în trup de om fiind cuprinsă .
În timpul meu , timpul ce-l am în trupul acesta vreau să-l trăiesc
frumos . Şi aş mai vrea ca în urma mea să rămâna o amintire
colorată şi nimic neterminat . Căci curaj să-mi urmez inima ,
ascultându-mi intuiţia am . Iar inima mea azi nu se mai teme
de nimic . Nu se mai îmbată cu iluzii ori aşteptări deşarte
ci pulsează şi transmite direct , conform realităţii ei .
Şi da , pentru a-mi apăra inima aş putea lupta în luptă dreaptă .
Privind în ochi omul din faţa mea până acolo în prăsele , până acolo
unde e esenţa lui . Pot câştiga sau pot fi înfrântă  căci ,  cum altfel
s-ar putea creea acel echilibru ? În ambele variante îţi poţi păstra
inima întreagă . Plină de cicatrici , dar intreagă . Căci inima mea
e mai mult decât o bucată de carne ce zvâcneşte undeva sub coaste ,
undeva în stânga , undeva oriunde şi pentru un timp .
Un timp limitat în trupul acesta pe care îl am . Şi atunci îmi pare
firesc să trăiesc cât de frumos pot eu . Azi , nu mâine , Acum nu
altădată , Aici , nu undeva .

luni, 12 decembrie 2016

Printre aripi de fluturi

Îmi freamătă-n nări esenţe pure picurate peste funiile împletite din şovăiala realităţii . Urechea culege puţin câte puţin notele cântului , ochii escaladează ziduri cimentuite . Cu nevolnicia trupului mă ridic în sublimul dans printre aripi de fluturi şi mă scufund sferă pierdută în pulsaţia Universului .

Cu inima în palmă

Am încredinţat ale mele surâsuri , ale mele secrete , ale mele dureri
inimii . Închid ochii şi mă găsesc în tăcerea rugăciunii mele .
Deschid cerul inimii mele unde sunt flori pline de taină legănate
în adieri de vânt ce poartă doruri . Cer uitare şi mi se dă înger
cu aripi desfăcute ce presară iubire peste mine şi vise frumoase .
Emoţii . Cu zâmbet pe buze , cu fluturi în păr şi sunt tuturor toate
şi mă minunez cum cerul se apropie de pământ , cum verdele se
iubeşte cu albastrul cerului şi văd copilul din mine cum atinge iarba
protejat , alintat , iubit . Imnuri coborâte din altă lume . Seară albastră . Timpul îşi trece mâna peste al meu obraz , anii mi se aşează stivă peste vremi . Adeseori am privit peste umeri ca să
ofer un zâmbet , o tăcere .... O frunză bate în geam .
Aer de mătase . Ghemotoace de lumină . Plec . Cu inima în palmă .
Şi cu mine .

joi, 8 decembrie 2016

În noaptea îngheţului

Oamenii nopţii îmi mergeau pe braţe , îmi vorbeau
despre ceva ce nu puteam înţelege , nu-i luam în serios ,
ştiam că este noaptea îngheţului . Ştiam asta din presimţirea
rarefierii , din vocea răguşită a copacului din faţa ferestrei.
Le-am strigat să coboare în mâneci dar nici ei nu mă luau
în seamă , mă credeau nebună . Şi de unde până unde avea
absenţa mea ceva mai viu , astfel încât să-mi poată vorbi
pe limba viului , căci vroiau să-mi ia un interviu cât un deget
de lung plin cu inele . M-am înfuriat deoarece aveam lucruri
serioase de făcut , cum ar fi tăiatul aerului , devenisem 
nervoasă şi din cauza unei pilituri de lumină care îmi
ameninţa pielea . Şi cum mergeam spre ceva indefinit de care
auzisem printr-o intuiţie asurzitoare , primul om de pe braţul
meu a cedat , au mai căzut câţiva şi aşa s-a distrus totul , până
la penultima mea bătaie de ceas din buzunarul de la piept .
Am simţit cum cineva cu mănuşi groase îmi modela inima
şi îi dădea o formă de gură hulpavă . Mi se făcea foame din ce
în ce mai mult şi-mi era teamă , nu ştiam dacă de ceva din
afară sau chiar de mine .

miercuri, 7 decembrie 2016

Maria

Ea muşcă dintr-un biscuit şi râde , 

pe obraji vara alunecă în viteză , elegant .

Cerul în volute turcoaz , oraşul îi e o rochie

prea largă în care se împiedică , dansează cu 

braţele întinse , în jurul ei strada face piruete 

până ameţite vitrinele se clatină cu clinchet .

Ea aruncă în sus aerul înţepat de antene şi

vrăbii , îl prinde , îi dă drumul , îl prinde .

Ea aruncă lumina către mine ca pe un balon

în care e linişte . Îmi întinde un biscuit .....

râsul ei străbate spaţiul şi deodată , totul se 

transformă într-un câmp plin cu maci .

joi, 1 decembrie 2016

Nu ştiu de ce .....

Credeam că pot aduna tăcerile într-o clepsidră
şi să număr cu ea clipele de mirare ale amurgului
iar apoi , să pot albi durerile zilelor răstignite pe
cruci de uitare . Credeam că pot afla câtă 
singurătate încape într-o inimă , iar într-o zi să
o pot alunga uşor din suflet . Nu ştiam că iarna 
este doar o altă mască a timpului în spectacolul 
trist al vieţii unde începutul încoronează sfârşitul .
Vine o vreme când nimeni nu te mai întreabă dacă
vrei ceva , dacă astăzi ai zâmbit , sau a trecut ziua 
pe vârfuri prin spatele tău .....
Vine o vreme când ninsorile sunt nesfârşite şi ceri
la capul podului jumătăţi de umbrelă şi lumea se va
uita la tine ca la un nebun . Vine o vreme şi mereu
vremea aceasta este ca o muzică pe care noi o
ascultăm , o mirosim , gustăm şi foarte rar dansăm .

miercuri, 30 noiembrie 2016

Linia albă

Nu am fost îndeajuns .....

Desculţă şi temătoare nu trec niciodată 

peste linia albă pe care am tras-o .

Am păstrat nepângărite orizonturile inspirând

ceaţa , plutitoare inamică într-o abdicare prelungă .

Din crăpătura clasicului rotund , ochiul priveşte în 

fiecare dimineaţă locul unde fac şi desfac rugăciuni 

mute . Prin praful din nori văd urmele liniştii lungi

ce trece dincolo de albastru . Rămâne doar curiozitatea

golului aşteptând gestul acela , al minunii să urce în

prelungirea universului . Am aşteptat timpul să-şi 

îmbrace haina groasă , să-i scot din glugă bileţelele

cu noi sensuri . Infinituri de culori , gânduri reconstruite ,

linii , puncte , arcuiri periculoase , nimicuri ale anotimpurilor .

Risipite braţe pe frunţile plecate în călătoriile pulsului ,

printre ritmuri fireşti sau nu .....

Zvâcniri de paşi şi gesturi uitate în liniştea drumurilor ,

şuvoaie de crispări între a rămâne şi a pleca , zboruri

rămase închise într-o pană . Nu trec niciodată peste linia

albă . Rămân în locul unde fac şi desfac rugăciuni mute .



Şi tălpile au urechi

Prin crăpătura îngemânării am privit

cu dor de început . Respiraţia dimineţii

am simţit-o pe obraz ca pe ceva ce îmi

amintea de prezenţă , de fiinţare . Din

lumea rămânerii în repaus în lumea

începutului trecerea era lină , era un 

tumultum de dorinţe , de pleoape deschise ,

de priviri împopoţonate cu semne de întrebare .

Am cerut braţelor întinderi peste trupuri

goale , uscăţive coloane resemnate .

Paşii s-au format în voia lor lăsând urme 

a trecerii involuntare atunci când tălpile 

au auzit drumul . Buza genunchiului

împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .

Câte rămâneri în urmă vor fi ?



Cântecul lunii

Ascult cântecul lunii şi în noapte las strigătele
obosite să zboare . În spaţiu şi timp ocolesc pământul
căutându-mi gândurile . Gura mea rosteşte chemarea ,
poate găseşte geana pe care să se odihnească ....
Şi urmăresc lumina lunii în noapte ca pe un strigăt
pierdut în infinit , ridic pleoapele norilor şi găsesc acolo
ascunse şoapte .....
În palmele nopţii îmi fac culcuş ...
Pe cântecul lunii tâmpla mea îşi găseşte odihna .

Momente

Uneori simt cuvintele cum curg , alteori simt
puterea tăcerii cum apasă pe buze . Este aceea
tăcere care nu vrea să exprime nimic dar care ar
dărui totul . Muzica rămâne câteodată singura muză
care poate exprima simţirea , trecerea , transfigurarea .
Când mă aflu în asemenea momente mă întreb în interiorul
fiinţei mele - cine sunt eu ? şi răspunsul vine din străfund ,
şoptit răsunător - ,, eşti doar tu " . Iar acest ,, doar " îmi
reaminteşte de mine , exact aşa cum sunt .
Îmi reaminteşte că sunt aici pentru viaţa însăşi  , cea mai
importantă iniţiere pe care un om o poate trăi .
Viaţa este sărbătorită atunci când faci parte din ea .
Rămân să mă bucur în tăcere .....

marți, 29 noiembrie 2016

Moksha

Ating aerul , ascult cu urechile atente şi gura
nemişcată . Îmi permit liniştea formelor , a mişcărilor ,
a imposibilului şi a imensităţii cu toată profunzimea .
Înlocuiesc cuvintele cu o atingere , cu un sentiment ,
cu înţelegerea , cu secretul lucrurilor celor mai rare şi
preţioase . Experimentez forma , zăresc curbele , desenez
liniile drepte şi învăţ savoarea exuberanţei care mi se arată
în micile întâmplări . Mă creez şi mă recreez în fiecare moment .
Sunt calmă în mijlocul propriei mele nelinişti , înţeleaptă în
propriile mele limite mici şi inexacte . Sunt umilă în faţa măreţiei ,
a gafelor şi naivităţii şi realizez cât de neînsemnate sunt măreţiile
mele şi cât de preţioasă este micimea mea .
Sunt pregătită să învăţ lucrurile pe care nu le ştiu , să împărtăşesc
ceea ce îmi vor arăta oamenii înţelepţi şi să înţeleg bucuria .


Cântecul lunii

Ascult cântecul lunii şi în noapte las strigătele
obosite să zboare . În spaţiu şi timp ocolesc pământul
căutându-mi gândurile . Gura mea rosteşte chemarea ,
poate găseşte geana pe care să se odihnească ....
Şi urmăresc lumina lunii în noapte ca pe un strigăt
pierdut în infinit , ridic pleoapele norilor şi găsesc acolo
ascunse şoapte .....
În palmele nopţii îmi fac culcuş ...
Pe cântecul lunii tâmpla mea îşi găseşte odihna .



Momente

Uneori simt cuvintele cum curg , alteori simt
puterea tăcerii cum apasă pe buze . Este aceea
tăcere care nu vrea să exprime nimic dar care ar
dărui totul . Muzica rămâne câteodată singura muză
care poate exprima simţirea , trecerea , transfigurarea .
Când mă aflu în asemenea momente mă întreb în interiorul
fiinţei mele - cine sunt eu ? şi răspunsul vine din străfund ,
şoptit răsunător - ,, eşti doar tu " . Iar acest ,, doar " îmi
reaminteşte de mine , exact aşa cum sunt .
Îmi reaminteşte că sunt aici pentru viaţa însăşi  , cea mai
importantă iniţiere pe care un om o poate trăi .
Viaţa este sărbătorită atunci când faci parte din ea .
Rămân să mă bucur în tăcere .....

Neînţeles de ochi străini

M-am trezit goală pe marginea

genunchiului tău drept . Nu ţi-am

văzut decât călcâiul înfipt între 

două linii perplexe de formă 

distorsionată cu care alunecam

cu capul în jos frângându-mi

neînţelegerea dintre cele două 

linii . Ţi-ai aşezat urechea pe

ochiul meu stâng să asculţi ritmul

inimii şi trupurile noastre căutau să intre unul în altul ezitând

să încapă . Atingi cu dosul palmei forma trupului meu gol . 

E linişte şi pentru mai multă linişte e nevoie de atingeri aproape

complete , de spaţiu aproape clar prin care poţi simţi cât de 

departe poate fi un aproape . Din mâinile inerte scot ţipete şi le

împart , le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut se pierde într-o

răceală gri , rece indiferentă . Când liniştea şi luciditatea se divid

fugi şi laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare ce ne

pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .Devenim pătimaşi ,

dobândim puteri nemărginite stând cu ochii larg deschişi la

graniţa dintre trupuri întotdeauna ţipăt .