Ce-aș mai putea să cuget acum în prag de seară , când toată ziua am umblat pe-afară ducându-mi temerile-n spate sperând să-nghețe ? Și ce nămeți am străbătut .... fără să mă gândesc că pot ajunge la Polul Sud , nu aud decât crivățul ăsta zălud ce mă mână-ndărăt , ce taie în oase și mă descoase de toate prelungirile mele . ,,De ce rătăcești pe-aici ? De unde ai venit să te întorci !'' îmi spun cele șapte voci din capul meu . Lumina funie se face , mi se înfășoară rece peste gât , vreau să strig dar nu pot , privirea mi se întunecă , cad și atât ..... Undeva în depărtare se aude așa , ca o părere , clopotul lunii bătând a înserare .
Ocupată fiind , să cos ale zilei buzunare rupte , N-am văzut când s-a lăsat cu noapte , Când s-a lăsat cu stele și s-a lăsat cu lună . În încăpere amestecate sunete răsună Și s-a lăsat cu frig , pot pe el să mă supăr ? Iau un colț de noapte și cu el mă acopăr . E noapte afară , e noapte în mine Și cum nimeni să-mi țină de urât nu vine Ascult concerte de dor și îmblânzire . Când somnul pune pe mine stăpânire Mă visez al marilor orchestre dirijor Prin universul muzicii mereu rătăcitor . Mâine voi coase din nou ale zilei rupte buzunare , Prin crăpături să nu-și piardă a ei splendoare .
Învață-mă să zbor până la stele și dincolo de ele , să măsor cu un gând distanța până la pământ , Învață-mă să mă avânt într-un zbor senin , cu surâsuri discrete și voalate , cu eternități de farmec eteric și de transparențe dulci și mângâietoare . Învață-mă pe mine , ființă de lut , să zbor până la stele și chiar mai departe , în absolut .... Învață-mă să zbor până la stele și mai departe de ele , Până înspre infinit , într-un zbor nemaiîntâlnit , Să zbor în culorile vitezei , să sorb căile amiezii Acolo , printre stelele fără număr ce mi se așează pe umăr. Acolo unde nu mai știu unde sunt toți Și nu mai știu unde-s eu , acolo , până la Dumnezeu . Învață-mă , până la stele și dincolo de ele să zbor.....
Îți mai amintești de fata din nori ? Acea fată ce purta rochie scurtă cu flori , Cu părul lung lăsat pe spate ce-ți dădea fiori , Fata ce pășea desculță , parcă plutea și timidă te privea ? Erai de multe ori cu capul în nori Și-ai îndrăznit , ai ridicat-o de subțiori Și nu pe buze ai sărutat-o , ci pe obrăjori . Sigur îți amintești cum mergeai la ea multe nopți la rând Și îi povesteai despre pământ , despre pământene , Când ea curioasă te privea pe sub gene Și a râs ca un copil , rugându-te să o cobori Pentru o clipă din cerul senin , dar tu te-ai speriat Și te-ai ascuns într-o sticlă de vin . Nu , n-a fost vis , așa ți-a fost prescris În mii de culori să o cunoști pe fata din nori . Spune,îți mai amintești cum alergați printre nori împreună?
Unde mă cauți atunci când nu-s ? Te-ai întrebat vreodată unde m-am ascuns când nu mă ți sub coastă ,când nu-mi trezești izvoare, când nu mă faci să zbor ,doar mișcând încet din picioare ? Poate că sunt în îndepărtatul orizont și-mi iau avânt în infinit . M-ai căutat în gând și nu m-ai găsit ? M-ai căutat în stele și n-ai văzut urmele tălpilor mele ? Te-ai întrebat vreodată unde m-am ascuns , atunci când nu-s ?