Căutare

duminică, 25 februarie 2024

Energia lunii pline

 Luna rotundă și strălucitoare răspândește lumina ei printre 

umbrele nopții , stelele vibrează într-un ritm cosmic .

Absorb energia sferei de lumină și o stare de liniște și pace îmi

inundă întreaga ființă , spiritul mi se purifică . Mă îmbăiez în

lumina ei argintie lăsând-o să mă curețe , eliberez tot ce nu-i

este de folos sinelui meu . Totul se reînoiește , renaște.

Sunt recunoscătoare pentru ceea ce sunt , pentru tot ce am și 

pentru ce nu am , recunoscătoare pentru toate experiențele și

pentru toate lecțiile învățate . Conștientizez că totul e în mine ,

sunt creatorul propriei realități , a propriei vieți . Doar de mine

depinde cum aleg să-mi continui călătoria pe acest pământ .