M-am trezit goală pe marginea
genunchiului tău drept. Nu ţi-am
văzut decât călcâiul înfipt între
două linii perplexe de formă
distorsionată cu care alunecam,
cu capul în jos frângându-mi
neînţelegerea dintre cele două
linii . Ţi-ai aşezat urechea pe
ochiul meu stâng să asculţi ritmul inimii şi trupurile noastre
căutau să intre unul în altul
ezitând să încapă . Atingi cu
dosul palmei forma trupului
meu gol . E linişte şi pentru mai multă linişte
e nevoie de atingeri aproape complete ,
de un spaţiu aproape clar prin care poţi
simţi cât de departe poate fi un aproape .
Din mâinile inerte scot ţipete şi le împart ,
le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut
se pierde într-o răceală gri , rece , indiferentă .
Când liniştea şi luciditatea se divid , fugi şi
laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare
ce ne pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .
Devenim pătimaşi , dobândim puteri nemărginite
stând cu ochii larg deschişi la graniţa dintre
trupuri întotdeauna ţipăt .