Pe trepte de tăcere

foto Iulian Mihăilă

Departe de oameni, trepte de tăcere urc.
Mă atrage nerostitul în
depărtarea
neştiutului mâine.Dansez cu patimă pe cadranul timpului,tălpile mele îmbrăţişează
ora ruptă pe jumătate.Pe tâmple mi se 
prelinge o lacrimă de zeu,o iau în palme 
şi mi-o pun pandantiv legată cu o eşarfă 
la gâtul gândului.Pe cel mai înalt vârf din
mine mă opresc şi mănânc vată de zahăr
roz pe un băţ invizibil şi mă fac vinovată
de câte ori privesc curcubeul ce pe furiş 
l-am strecurat în sân.
Ce zi este astăzi ? Dar,ce mai contează....

În jocul visului frământ lutul vremii trecute.