Sunt eu femeia fântână adâncă cu apă rece Călătorule , lasă o floare când pe lângă mine vei trece Sunt eu femeia cu ochi cărunţi Ce coboară în pas vioi de pe munţi Sunt eu femeia ce-şi trăieşte clipele pe pământ Şi-şi rosteşte tăcerile în gând Sunt eu femeia aşezată stâncă De pe care nebunii în gol se aruncă Sunt eu femeia stâncă ce ţine piept cu îndrăzneală Vântului şi ploii şi soarelui şi a lumii zăpăceală Şi de vrei să mă dobori , în locul meu plantează arbori
Prima oară când ne-am întâlnit , Ne-am întâlnit pe lună . M-ai privit în ochi fericit Şi uşor m-ai strâns de mână . Un sărut pe buze mi-ai pus , Pe deget , inel din lumea de sus , Atunci ne-am jurat iubire infinită Şi martoră ne-a fost luna tăcută . Vrăjiţi am căzut în amor ca doi nebuni , Când mi-ai sărutat umerii goi Şi cu cât farmec ai coborât pe sâni apoi... Amor nebun ce ne-a purtat spre alte dimensiuni .... De ne iubeam pe pământ lumea ne critica nebună , E o ruşine că ne-am iubit pe lună ?