seara îmi umblă desculţă prin odaie .
Pe sub piele mi se strecoară amintirea
spiralată a unui cal alb prins în ochi de
verde anotimp . În mijloc de mine, mâini
suflecate frământă aluatul tăcerii şi el
creşte atingând profunzimea liniştii când
deodată , un gând răzleţ mă aruncă la
marginea zilei unde nimicul prinde contur.
Afară plouă şi eu înşir picuri pe aţă , din
colţul din dreapta al odăii seara îmi ascultă
spovedania mută .