Căutare

luni, 25 septembrie 2017

Tăcere-n preajmă

Nu credeam că toamna asta mă poate răscoli atât de mult ,
nervi de toamnă îmi împletesc trupul istovit după o vară .
La mine sub gene cad frunze mereu şi nu ştiu dacă toamna
din pletele mele e doar adiere sau plouă . În toamna asta
prevăd durere pe obrazul meu stâng şi o urmă de lumină
confuză , mâinile ei îmi lasă atingeri de fier ruginit .
În urma unei şoapte rog îngerul să-mi lase timpul neatins
de lacrimi arămii , acum când toate-s reci şi pustii .
Mă închid în inima unei bătăi de aripi sau poate în bătaia
inimii unui clopot sau în zvâcnetul unui fulger să nu fiu
strivită de paşii grăbiţi ai muritorilor precum frunzele ce 
lasă copacii goi acum când este toamnă , acum când trupul
şi suflul îmi spun că am să plâng . Mi-e toamnă pe umeri şi 
pe plete , copacii se înclină nostalgic şi tac , eu mă întorc în 
mine şi-mi scriu pe lacrima unei frunze nespusul .