Căutare

duminică, 15 august 2021

Inima mea este o pasăre cântătoare


 Încă mai port în mine al copilului neastâmpăr

Și bucuria acea pură din lucruri mărunte,

Încă mai cred că ramuri îmi cresc din umăr

Și că din cer vin îngeri în noapte să îmi cânte.

Încă mai port ca pe degete inele seninul din privire

Și-i surâd vieții ce înflorește în mersul meu,

Încă mă mai ascund după culori și privesc cu uimire

Cum de dincolo de apus îmi zâmbește Dumnezeu.

Încă mai cred că pot fura din ceasurile lumii orele

Să-mi fac din ele colier și să alerg prin ani râzând

Și roți la Carul Mare să fac din ceasurile goale,

Să mă plimb cu el pe degete de anotimp rotund.

Încă mai cred că pot săruta cu respirația mea nori

Și că mă pot împletii cunună din raze de soare,

Că pot umbla desculță pe fir de iarbă în zori

Și ușoară mă pot strecura prin a timpului suflare.