Merg cu mine de mână .
Şi tac când alţii
vorbesc mult .
Visez ce realitatea
nu-mi oferă , mă
opresc când ceilalţi
aleargă , zâmbesc
când ochii cer , cad
când am nevoie de
odihnă şi mă ridic
când simt că pot .
Port timpul la
încheieturile mâinilor
uneori îl agăţ pe pereţii goi .
Oare , timpul e rotund sau patrat ? Ieftin sau scump ?
Îl port în paşi , în prviri , în vise şi în plecări . Îl port în zile .
Uneori mă împiedic de timp , de clipe , de mine ....
Mă împiedic de anotimpuri şi de fericiri , de frici şi de
trăiri . Mă împiedic de zâmbete , de paşi şi de lacrimi , mă
împiedic de cuvinte , de gânduri , de secunde şi de tăceri .
Mă împiedic de linişte şi de dor , de ploi , de drumuri şi de
nopţi . Mă împiedic de uşi închise şi de camere goale , de
neputinţe , de singurătăţi şi dorinţe .
Îmi aleg liniştea unde să îmi ascult cu grijă sufletul şi să
învăţ să nu mă mai împiedic . Îmi aleg drumul care mă
conduce spre mine . Trebuie să ajung acolo unde mă aştept .
Căutare
joi, 27 decembrie 2018
În vizită la Doamna de Cuvinte
În fiecare seară de
marţi merg în
vizită la Doamna de
Cuvinte .
Încalţ pantofii din
note muzicale ,
îmbrac rochia făcută
din idei roz şi păşesc hotărâtă pe norişorii
de şoapte . Ceasul
arată ora potrivită
când ajung la casa de
lemn a Doamnei de Cuvinte care mă întîmpină bucuroasă , de data asta
îmbrăcată cu o bluză de vânt de care era prinsă o
broşă de praf , nu ştiu dacă de stele , o fustă de speranţe şi
în picioare avea pantofii de rugină , cumpăraţi în toamna
trecută . Părul aranjat , prins cu agrafe de ramuri verzi .
Aruncând o ultimă privire în oglinda de ciocolată din holul
de la intrare îmi face semn să intru în salonul rotund .
Sunt servită cu ceai de lumină şi prăjiturele de stele .
Imi place să o privesc în timp ce despachetează cadourile
oferite de mine , să-i surprind emoţia de copil , copil pe care
îl poartă mereu pe umăr . Astă seară i-am adus o carte de
fum , o ceaşcă de dantelă , un creion de întrebări şi o floare
de argint . În schimb , Doamna de Cuvinte mi-a oferit un
zâmbet de miere şi un curcubeu de lână cu care să mă
învelesc în vreme răcoroasă .
marţi merg în
vizită la Doamna de
Cuvinte .
Încalţ pantofii din
note muzicale ,
îmbrac rochia făcută
din idei roz şi păşesc hotărâtă pe norişorii
de şoapte . Ceasul
arată ora potrivită
când ajung la casa de
lemn a Doamnei de Cuvinte care mă întîmpină bucuroasă , de data asta
îmbrăcată cu o bluză de vânt de care era prinsă o
broşă de praf , nu ştiu dacă de stele , o fustă de speranţe şi
în picioare avea pantofii de rugină , cumpăraţi în toamna
trecută . Părul aranjat , prins cu agrafe de ramuri verzi .
Aruncând o ultimă privire în oglinda de ciocolată din holul
de la intrare îmi face semn să intru în salonul rotund .
Sunt servită cu ceai de lumină şi prăjiturele de stele .
Imi place să o privesc în timp ce despachetează cadourile
oferite de mine , să-i surprind emoţia de copil , copil pe care
îl poartă mereu pe umăr . Astă seară i-am adus o carte de
fum , o ceaşcă de dantelă , un creion de întrebări şi o floare
de argint . În schimb , Doamna de Cuvinte mi-a oferit un
zâmbet de miere şi un curcubeu de lână cu care să mă
învelesc în vreme răcoroasă .
duminică, 23 decembrie 2018
Mulţumesc !
Mulţumesc !
Să fie doar o simplă
expresie ? , doar un
simplu cuvânt ?
Credeţi sau nu , dar
sunt oameni care
tânjesc după un
,,mulţumesc'' sincer ,
spus din inimă .
Zilele acestea am văzut astfel de oameni care tânjeau după
un ,,mulţumesc'' şi când l-au primit au rămas surprinşi ,
ceva de genul:,,poftim???,am auzit bine???''. Stare de
paralizie .... când şi-au revenit , aveau feţele luminoase ,
o stare de bine , mulţumind la rândul lor . S-au simţit
respectaţi şi apreciaţi . Şi acea cutiuţă frumoasă pe care
au primit-o a devenit mică , mică până a dispărut în faţa
acelui ,,mulţumesc ''pe care l-au primit .
Ştiu , sunt şi oameni care pentru ei acest gest este total
fără valoare , mie deseori mi s-a întâmplat când
mulţumeam să mi se răspundă cu :,,lasă , lasă , că de
mulţamul tău e plin podul meu''. Oare , noi oamenii , am
pierdut semnificaţia acestui cuvânt ?,l-am rătăcit , l-am
dosit pe undeva şi am uitat de el cu desăvârşire ?
Mă simt bine când cineva îmi mulţumeşte pentru că ştiu
că nu o face gratuit , pentru că ştiu că am contribuit cu
ceva la binele lui , oricare ar fi acela şi cel mai bine mă
simt când mulţumesc cuiva care mi-a făcut un bine , căci
,,îţi mulţumesc'' înseamnă până la urmă o stare de bine .
Vă mulţumesc ! :)
Aşadar , tu cui i-ai mulţumi astăzi şi de ce ai mai face-o ?
Să fie doar o simplă
expresie ? , doar un
simplu cuvânt ?
Credeţi sau nu , dar
sunt oameni care
tânjesc după un
,,mulţumesc'' sincer ,
spus din inimă .
Zilele acestea am văzut astfel de oameni care tânjeau după
un ,,mulţumesc'' şi când l-au primit au rămas surprinşi ,
ceva de genul:,,poftim???,am auzit bine???''. Stare de
paralizie .... când şi-au revenit , aveau feţele luminoase ,
o stare de bine , mulţumind la rândul lor . S-au simţit
respectaţi şi apreciaţi . Şi acea cutiuţă frumoasă pe care
au primit-o a devenit mică , mică până a dispărut în faţa
acelui ,,mulţumesc ''pe care l-au primit .
Ştiu , sunt şi oameni care pentru ei acest gest este total
fără valoare , mie deseori mi s-a întâmplat când
mulţumeam să mi se răspundă cu :,,lasă , lasă , că de
mulţamul tău e plin podul meu''. Oare , noi oamenii , am
pierdut semnificaţia acestui cuvânt ?,l-am rătăcit , l-am
dosit pe undeva şi am uitat de el cu desăvârşire ?
Mă simt bine când cineva îmi mulţumeşte pentru că ştiu
că nu o face gratuit , pentru că ştiu că am contribuit cu
ceva la binele lui , oricare ar fi acela şi cel mai bine mă
simt când mulţumesc cuiva care mi-a făcut un bine , căci
,,îţi mulţumesc'' înseamnă până la urmă o stare de bine .
Vă mulţumesc ! :)
Aşadar , tu cui i-ai mulţumi astăzi şi de ce ai mai face-o ?
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Lecţia lui NU
Sunt hotărâtă să mă iubesc , să mă preţuiesc , să mă
apreciez . Să mă respect .
Sunt hotărâtă să NU mai las oamenii să se folosească
de mine , să NU mai accept lucruri care nu corespund
cu ceea ce îmi doresc sau simt , să NU mai fac fel şi fel
de compromisuri şi sacrificii atunci când alţii îşi
doresc , să NU mă mai sacrific pe mine pentru alţii
şi să NU mai fiu atât de bună călcându-mi pe suflet
făcând lucruri contrar voinţei mele .
NU trebuie să fac nimic din ceea ce NU îmi doresc ,
decât ceea ce simt eu să fac . Să NU mă mai trădez .
Este important să mă mulţumesc pe mine , să fiu în
armonie cu dorinţele sufletului meu . Am şi eu nişte
limite , limite care trebuie să fie confortabile pentru
mine , nu pentru ceilalţi . Şi dacă cineva , oricine ,
se supără pe mine din cauza asta , înseamnă că nu
are nici cel mai mic respect pentru mine .
Sunt hotărâtă să spun un NU mare şi politicos .
Şi NU trebuie să dau explicaţii nimănui .
are nici cel mai mic respect pentru mine .
Sunt hotărâtă să spun un NU mare şi politicos .
Şi NU trebuie să dau explicaţii nimănui .
miercuri, 19 decembrie 2018
Motto-ul zilei de azi...
,,Un spirit liniştit este
un spirit apt pentru
creaţie'' . Zâmbesc
şi-mi spun că eu nu
sunt aptă aproape
niciodată , nu că n-aş
fi de acord cu motto-ul , dar cine poate
oare stăpâni spiritul ?
El o ia de capul lui unde îl duc călcâiele , cine să-i spună
oare că e mai bine să rămână zen şi să privească viaţa
într-un picior spunându-şi că mâine va veni şi rândul
celuilalt picior ? Cine ?
,,Un spirit liniştit este
un spirit apt pentru
creaţie'' . Zâmbesc
şi-mi spun că eu nu
sunt aptă aproape
niciodată , nu că n-aş
fi de acord cu motto-ul , dar cine poate
oare stăpâni spiritul ?
El o ia de capul lui unde îl duc călcâiele , cine să-i spună
oare că e mai bine să rămână zen şi să privească viaţa
într-un picior spunându-şi că mâine va veni şi rândul
celuilalt picior ? Cine ?
luni, 17 decembrie 2018
O nouă zi ....
Închide ochii şi îmbracă-ţi gândul în mătase de şoapte
tremurânde . Îngăduie norilor să-şi stoarcă visele
peste tine . Simţi cum se prelinge infinitul peste
nerostire ? Încet , lasă să-ţi pătrundă printre gene ,
negândita lumină . În jur încep a roi seminţe de zori
pe un cer viu . Miresme de liniştită dragoste se
împletesc şi picură , picură veşnicie ....
tremurânde . Îngăduie norilor să-şi stoarcă visele
peste tine . Simţi cum se prelinge infinitul peste
nerostire ? Încet , lasă să-ţi pătrundă printre gene ,
negândita lumină . În jur încep a roi seminţe de zori
pe un cer viu . Miresme de liniştită dragoste se
împletesc şi picură , picură veşnicie ....
foto SPOKE PICTURES |
duminică, 16 decembrie 2018
E atât de altfel această ninsoare .....
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palmă
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palmă
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .
vineri, 30 noiembrie 2018
joi, 29 noiembrie 2018
Din ce în ce mai des
aplec copacul şi-i sărut ramul
muguri în pântec să-i răsară ,
îi las un zâmbet pe frunza galbenă
şi pe celelalte ce plecară ,
încăpăţânate de zbor ,
de îmbrăţişarea cu pământul
pe la amiază când ora devine rumenă
şi celor rătăciţi îşi împarte gustul ,
las ploaia să-mi spele ochii
să pot privi în seară
porţi larg deschise prin care
să intre nealterate iubiri
şi umblet nepământean
cu luna la subţioară
când oamenii îi cer lui Dumnezeu izbăviri.
muguri în pântec să-i răsară ,
îi las un zâmbet pe frunza galbenă
şi pe celelalte ce plecară ,
încăpăţânate de zbor ,
de îmbrăţişarea cu pământul
pe la amiază când ora devine rumenă
şi celor rătăciţi îşi împarte gustul ,
las ploaia să-mi spele ochii
să pot privi în seară
porţi larg deschise prin care
să intre nealterate iubiri
şi umblet nepământean
cu luna la subţioară
când oamenii îi cer lui Dumnezeu izbăviri.
duminică, 25 noiembrie 2018
Cum am fost trezită de o piatră
Pot spune că am fost bine , până la un moment dat
când prostia a dat năvală peste mine . În fiecare
dimineaţă când plec de acasă car cu mine o geantă
mare în care îmi pun cele trebuincioase în ziua
respectivă şi nu numai . Şi pe lângă lucrurile inutile
pe care le car în geanta asta mare îmi pun şi o piatră.
Nu că aş avea nevoie de pietre , nu vreau să-mi fac
vreo carieră sau să construiesc ceva , dar în fiecare
zi îmi pun câte o piatră şi le car cu mine . E greu să
cari pietre , te dor umerii , spatele , mâinile şi chestia
e că nu mă pune nimeni să fac asta .
Cum s-a întâmplat nu ştiu , dar într-o bună zi o piatră
m-a lovit direct în moalele capului (şi bine a făcut)
şi m-am trezit . Din prostie . Şi-mi zic :,, păi bine , de ce
să aduni tu pietre şi să le cari în fiecare zi , asta nu
este treaba ta , de asta se ocupă serviciul de drumuri
sau habar n-am cum s-o numi . Dacă drumul trebuie
curăţat de pietre pun ei pe cineva să facă asta şi îl mai
şi plătesc pentru acest lucru . Aaaa.... că faci tu şi
lucruri care nu intră în sarcina ta , că faci pe marele
samaritean este altceva , dar lasă , e timpul să te
potoleşti . Ce , când tu ai cerut ajutor să-ţi ridice geanta
pe umăr când a alunecat , te-a ajutat cineva ? Nu te-a
ajutat nimeni şi nici mulţumesc nu ţi-au spus că tu aduni
şi cari pietre în locul lor . Ei bine , este timpul să te
opreşti şi să-ţi goleşti geanta de pietre , prea s-a umplut
şi nu mai au loc ale tale lucruri în ea . Ale tale sunt
vraişte , ori tu eşti o persoană ordonată şi plus de-asta
nici spatele nu te mai ţine . ''
De ce fac asta ? De ce adun şi car pietre în locul altora
care sunt plătiţi să facă asta ? De proastă ? Eu nu aş
numi asta chiar prostie , i-aş spune altfel , dar ....
Sunt curioasă cum i-aţi spune voi .
când prostia a dat năvală peste mine . În fiecare
dimineaţă când plec de acasă car cu mine o geantă
mare în care îmi pun cele trebuincioase în ziua
respectivă şi nu numai . Şi pe lângă lucrurile inutile
pe care le car în geanta asta mare îmi pun şi o piatră.
Nu că aş avea nevoie de pietre , nu vreau să-mi fac
vreo carieră sau să construiesc ceva , dar în fiecare
zi îmi pun câte o piatră şi le car cu mine . E greu să
cari pietre , te dor umerii , spatele , mâinile şi chestia
e că nu mă pune nimeni să fac asta .
Cum s-a întâmplat nu ştiu , dar într-o bună zi o piatră
m-a lovit direct în moalele capului (şi bine a făcut)
şi m-am trezit . Din prostie . Şi-mi zic :,, păi bine , de ce
să aduni tu pietre şi să le cari în fiecare zi , asta nu
este treaba ta , de asta se ocupă serviciul de drumuri
sau habar n-am cum s-o numi . Dacă drumul trebuie
curăţat de pietre pun ei pe cineva să facă asta şi îl mai
şi plătesc pentru acest lucru . Aaaa.... că faci tu şi
lucruri care nu intră în sarcina ta , că faci pe marele
samaritean este altceva , dar lasă , e timpul să te
potoleşti . Ce , când tu ai cerut ajutor să-ţi ridice geanta
pe umăr când a alunecat , te-a ajutat cineva ? Nu te-a
ajutat nimeni şi nici mulţumesc nu ţi-au spus că tu aduni
şi cari pietre în locul lor . Ei bine , este timpul să te
opreşti şi să-ţi goleşti geanta de pietre , prea s-a umplut
şi nu mai au loc ale tale lucruri în ea . Ale tale sunt
vraişte , ori tu eşti o persoană ordonată şi plus de-asta
nici spatele nu te mai ţine . ''
De ce fac asta ? De ce adun şi car pietre în locul altora
care sunt plătiţi să facă asta ? De proastă ? Eu nu aş
numi asta chiar prostie , i-aş spune altfel , dar ....
Sunt curioasă cum i-aţi spune voi .
miercuri, 14 noiembrie 2018
Unde e căldura verii , paşii noştri unde sunt .....?
înfloresc într-un zâmbet , ca mai târziu
să adorm putându-mi spune simplu:
momente unice , sublime ....
Aerul păşeşte pe vârfuri ca nu cumva
să strice magia .
sâmbătă, 10 noiembrie 2018
Toamna ca o durere
Alunec pe frunze şi nu ştiu
De e toamna vinovată sau eu aiurită,
Cu picuri de apă m-a prins toamna auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită.
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc,
Merg uşor aplecată chemată de un cânt,
Din zbor prind cuvinte încercând să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt.
Mă ademeneşte şoapta de castani,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult.
Pe umăr,ca o tăcere o frunză îmi cade,
În jurul ei lumina devine mierie,
Din mine timpul până la os roade
Oare de ce toamna mă doare....cine ştie....?
De e toamna vinovată sau eu aiurită,
Cu picuri de apă m-a prins toamna auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită.
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc,
Merg uşor aplecată chemată de un cânt,
Din zbor prind cuvinte încercând să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt.
Mă ademeneşte şoapta de castani,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult.
Pe umăr,ca o tăcere o frunză îmi cade,
În jurul ei lumina devine mierie,
Din mine timpul până la os roade
Oare de ce toamna mă doare....cine ştie....?
duminică, 4 noiembrie 2018
Nu am habar ....
Am pasul moale şi mâna înceată
Ochiul meu aude cu urechea dreaptă
Gura rosteşte tot ce-i rău şi stricat
Nasul miroase un mare păcat
Mă lepăd de ţoale ca de vise utopice
În cap mă lovesc mii de ceasornice
La miezul nopţii cineva vrăji îmi face
Sunt pusă în ramă prinsă cu ace
Şi strig:,,lăsaţi-mă-n pace,lăsaţi-mă-n pace''
Cuvintele se sparg de clopotul mare din piaţă
Unde în vârf de băţ e înfiptă o paiaţă
Cobor din ramă în lac de sudoare
Înot în el şi lacul dispare
Mă agăţ de buze şi urc în cerul gurii
Mă ascund să nu mă găsească centaurii
Şi iată , în faţă îmi apare deodată
Un alb ce-mi şterge de pe umăr o pată ....
Ochiul meu aude cu urechea dreaptă
Gura rosteşte tot ce-i rău şi stricat
Nasul miroase un mare păcat
Mă lepăd de ţoale ca de vise utopice
În cap mă lovesc mii de ceasornice
La miezul nopţii cineva vrăji îmi face
Sunt pusă în ramă prinsă cu ace
Şi strig:,,lăsaţi-mă-n pace,lăsaţi-mă-n pace''
Cuvintele se sparg de clopotul mare din piaţă
Unde în vârf de băţ e înfiptă o paiaţă
Cobor din ramă în lac de sudoare
Înot în el şi lacul dispare
Mă agăţ de buze şi urc în cerul gurii
Mă ascund să nu mă găsească centaurii
Şi iată , în faţă îmi apare deodată
Un alb ce-mi şterge de pe umăr o pată ....
sâmbătă, 3 noiembrie 2018
Nu am nevoie de aprobarea nimănui
Dacă sunt un om bun , care sare în ajutor
atunci când e nevoie de mine nu înseamnă
că accept ca oamenii să profite de acest
lucru . Dacă spun omului în faţă ce gândesc
nu înseamnă că sunt un om rău sau că am
alte intenţii ascunse . Dacă taxez nesimţirea,
impertinenţa sau lipsa de respect cu ironie ,
nu cred că asta mă face un om rău .
Dacă uneori mi se epuizează răbdarea şi
prefer să întorc spatele , nu sunt nicidecum
un om lipsit de sentimente . Dacă câteodată
îmi lipseşte modestia nu înseamnă că mă
cred mai bună sau mai deşteaptă faţă de
restul oamenilor . Dacă uneori acţionez din
impuls şi fac o greşeală cât mine de mare
nu înseamnă decât că sunt om şi nu e nimeni
în măsură să mă pună la zid mai ales dacă
nu e implicat direct . Sunt un om care face
destule greşeli , pe unele le îndrept , pe altele
nu , sunt un om care are regrete şi împliniri,
uneori sunt incredibil de naivă , alteori
enervant de copilăroasă . Am fost rănită şi
inconştient am rănit la rândul meu , sunt un
om cu temeri , cu dezamăgiri , cu bucăţi de
viaţă pierdute pe drum şi nu consider că am
nevoie de aprobarea cuiva pentru a fi exact
aşa cum sunt .
atunci când e nevoie de mine nu înseamnă
că accept ca oamenii să profite de acest
lucru . Dacă spun omului în faţă ce gândesc
nu înseamnă că sunt un om rău sau că am
alte intenţii ascunse . Dacă taxez nesimţirea,
impertinenţa sau lipsa de respect cu ironie ,
nu cred că asta mă face un om rău .
Dacă uneori mi se epuizează răbdarea şi
prefer să întorc spatele , nu sunt nicidecum
un om lipsit de sentimente . Dacă câteodată
îmi lipseşte modestia nu înseamnă că mă
cred mai bună sau mai deşteaptă faţă de
restul oamenilor . Dacă uneori acţionez din
impuls şi fac o greşeală cât mine de mare
nu înseamnă decât că sunt om şi nu e nimeni
în măsură să mă pună la zid mai ales dacă
nu e implicat direct . Sunt un om care face
destule greşeli , pe unele le îndrept , pe altele
nu , sunt un om care are regrete şi împliniri,
uneori sunt incredibil de naivă , alteori
enervant de copilăroasă . Am fost rănită şi
inconştient am rănit la rândul meu , sunt un
om cu temeri , cu dezamăgiri , cu bucăţi de
viaţă pierdute pe drum şi nu consider că am
nevoie de aprobarea cuiva pentru a fi exact
aşa cum sunt .
sâmbătă, 27 octombrie 2018
Cine eşti tu , cel ce în cale-mi ieşi ?
Mistuit de privelişti şi de dor eşti .
Verde spre mine-ţi înclini ramul foşnitor
Când de vânt te-nfiori legănat .
Rugăciuni îmi şopteşti ca să-ţi vin ,
Pe obraz să-mi înalţi bucurii .
Mă aştepţi sub umbrarul tău
Unde cu verde podoabă îmi veghezi
Gândul bun şi visele dulci .
Îmi cânţi din lăute foi
Până când stelele-n boltă răsar .
duminică, 21 octombrie 2018
Cu adevărat liberă , mai uşoară şi cu spiritul mai senin
Mă bucuram să admir de la distanţă
frumuseţea munţilor . Dar era ceva în
sufletul meu care îmi spunea că trebuie
să cunosc grandoarea crudă a muntelui
mai îndeaproape , să fiu în miezul lui ,
implicată personal . Dorinţa mea cea mai
mare este să urc pe munte , un traseu
montan , chiar dacă nu ajung pe vârf .
Despre asta ştia Maria şi iată că , într-o
bună zi îmi zice : ,,mama noi mergem
la Muntele Mic , vii şi tu cu noi ?''.
,,Mai încape vorbă ? Sigur că da !''
Şi îmi imaginam aşa : plecăm dimineaţa
într-o plimbare până acolo , mâncăm
probabil la o pensiune şi ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul.Copii îmi spun să-mi iau echipament lejer şi un rucsac,
De încălţări are Maria grijă , îmi va aduce
bocancii ei de munte . Bocanci ? Dar nu-mi trebuie bocanci ....
Îţi trebuie încălţăminte adecvată de urcat
îmi spune . Urcăm ? , nu mă aşteptam la asta.
Duminică dimineaţa ne trezim pe la ora nouă , după cinci ore de somn căci sâmbătă
am fost la nunta Andreei şi a lui Bogdan , doi
tineri frumoşi , unde toată noaptea am dansat şi doar gândul că trebuie să ne odihnim ne-a
făcut să plecăm . Nunta
a fost la Lugoj , unde şi
noi ne-am cazat , deci o
parte din drum spre
Muntele Mic a fost deja
făcut .
După un mic dejun uşor
plecăm , eu cu emoţii căci nu ştiam dacă picioarele mele sunt în starea
de a face un traseu , am alungat acest gând
şi am ales să mă bucur de această zi frumoasă şi caldă de toamnă .
Itinerariul era următorul - plecăm din Lugoj,
trecem prin Caransebeş apoi urmează satele
Zerveşti- Turnu Ruieni şi Borlova , apoi
maşina urcă uşor şi parcurge cele optsprezece serpentine strâns legate ,
lungimea fiind de patrusprezece şi jumătate
de kilometri , serpentine cu care Maria s-a
descurcat foarte bine la volan . Ajungem în
Şaua Jigorea unde parcăm şi începe echiparea . Afară bătea un vânt rece ce simţeam că mă taie în două , Maria îmi dă o
bluză de corp cu mânecă lungă şi un strat
subţire de polar pe dedesupt pe care o îmbrac
peste tricou , apoi îmbrac o bluză gen hanorac şi peste o vestă de fâş , la gât îmi pun o eşarfă şi apoi întreb : ce să mai îmbrac? Iulian şi Maria râd de mine şi îmi
spun - nimic , nu mai îmbraci nimic , urcând
ai să te încălzeşti ,( ei ştiu că eu sunt friguroasă şi dacă era după mine mai îmbrăcam ceva ) , am încredere în ei , ei fiind
profesionişti în trasee montane , în urcarea pe munte şi acum şi aici ei sunt mentorii mei .
Încalţ bocancii , îmi pun un rucsac mic şi
uşor în spate , primesc băţul de sprijin a lui
Iulian (cred că se numesc beţe de trekking) şi
pornim la drum , nu spre Muntele Mic cum
mă aşteptam ci urmăm traseul marcat cu
roşu spre Vârful Cuntu .
Traseul este prin pădure cu urcuşuri şi
coborâşuri nu foarte solicitante , chiar uşoare pot spune cei experimentaţi , eu trebuie să recunosc că după câteva urcuşuri
am obosit , mersul era lejer , ne opream
doar cât să bem apă . Pădurea este superbă,
în amintirea mea rămâne ca pădurea
fermecată .
Pe traseu ne-am întâlnit cu mulţi oameni ,
chiar şi copii cu care ne-am salutat , căci da,
acolo oamenii se salută , mai schimbi cu ei
o vorbă , două . O pauză mai mare am făcut
în Poiana Seroni , de acolo se vede frumoasa
creastă a muntelui Ţarcu .
Intrăm din nou în pădure şi după două ore
de la intrarea în traseu ajungem la Staţia
Meteo Cuntu .
Aici luăm adevărata pauză de masă şi odihnă . Un prânz oferit de Iulian şi Maria ,
într-un loc minunat după un traseu de 1474m
pe care picioruşele mele l-a străbătut cu brio,
ce-mi puteam dori mai mult ? Acolo unde
m-am simţit cu adevărat liberă , cu toată
oboseala acumulată m-am simţit mai uşoară
şi cu spiritul mai senin , acolo pentru prima
dată în viaţă mi-am spus :bravo Iudita !
Şi dacă foamea nu ne dădea târcoale şi dacă timpul ne permitea , eu eram în stare de a urca mai sus , până în vârf pe Ţarcu , atât de
mare ambiţie şi dorinţă aveam , dar poate
va fi o dată viitoare . Repet , cei care fac
trasee montane vor spune că acesta este
floare la ureche , pentru mine a fost primul
traseu , fără a avea cunoştinţe despre ce
înseamnă să faci asta , la început mi-a fost
greu , dar asta mi-am dorit şi am vrut să-mi
dovedesc mie că sunt mai puternică decât
pot crede , vârsta nu se pune , căci nu există
limită de vârstă pentru niciun începător .
Nu ştiu dacă am stat jumătate de oră întinsă,
nu aveam stare . Maria şi Iulian au adormit ,
aşa că eu am urcat încercând să nu mă
îndepărtez prea tare .
Nu ştiu cât timp a trecut , jumătate de oră sau mai bine şi mă întorc . Iată Maria , a
plecat în căutarea mea şi simpatică mă
întreabă - ai ajuns în vârf :) ? Ne întoarcem
la cabană fiind vremea să coborâm , am rămas ultimii pe acolo din câţi am urcat .
La coborâre urmăm acelaşi traseu şi acum vedem totul cu alţi ochi , vedem ceea ce ne-a scăpat la urcare . Ajunşi în Poiana Şeroni
întâlnim pe cei care au plecat cu mult înaintea noastră , stăteau de vorbă cu un cioban care nu-şi coborâse încă turma de oi .
Intrăm în pădurea fermecată .... ador această pădure ....
Şi iată că uşor , uşor ne apropiem de Şaua
Jigoriei ....
Ieşim pe poartă , poarta rămâne deschisă ,
privesc înapoi cu drag .
Dragii mei , natura este leac pentru suflet şi
minte . Nimic nu te scutură mai bine de griji
şi nu te relaxează mai tare decât dulcea
oboseală a unei zile perfecte în care singurele
griji sunt - să admiri frumuseţea cu care natura de înconjoară necontenit , să tragi cu
putere în piept aerul aspru proaspăt aşternut
pe muchiile pământului . Muntele e un loc
sacru care te modelează din interior , te invită să-ţi depăşeşti limitele şi îţi apleacă
privirea spre lucrurile care cu adevărat contează şi să guşti liniştea ce lasă firul
ierbii să crească neclintit .
Vă mulţumesc vouă copii dragi pentru această bucurie imensă pe care mi-aţi
făcut-o !
frumuseţea munţilor . Dar era ceva în
sufletul meu care îmi spunea că trebuie
să cunosc grandoarea crudă a muntelui
mai îndeaproape , să fiu în miezul lui ,
implicată personal . Dorinţa mea cea mai
mare este să urc pe munte , un traseu
montan , chiar dacă nu ajung pe vârf .
Despre asta ştia Maria şi iată că , într-o
bună zi îmi zice : ,,mama noi mergem
la Muntele Mic , vii şi tu cu noi ?''.
,,Mai încape vorbă ? Sigur că da !''
Şi îmi imaginam aşa : plecăm dimineaţa
într-o plimbare până acolo , mâncăm
probabil la o pensiune şi ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul.Copii îmi spun să-mi iau echipament lejer şi un rucsac,
De încălţări are Maria grijă , îmi va aduce
bocancii ei de munte . Bocanci ? Dar nu-mi trebuie bocanci ....
Îţi trebuie încălţăminte adecvată de urcat
îmi spune . Urcăm ? , nu mă aşteptam la asta.
Duminică dimineaţa ne trezim pe la ora nouă , după cinci ore de somn căci sâmbătă
am fost la nunta Andreei şi a lui Bogdan , doi
tineri frumoşi , unde toată noaptea am dansat şi doar gândul că trebuie să ne odihnim ne-a
făcut să plecăm . Nunta
a fost la Lugoj , unde şi
noi ne-am cazat , deci o
parte din drum spre
Muntele Mic a fost deja
făcut .
După un mic dejun uşor
plecăm , eu cu emoţii căci nu ştiam dacă picioarele mele sunt în starea
de a face un traseu , am alungat acest gând
şi am ales să mă bucur de această zi frumoasă şi caldă de toamnă .
Itinerariul era următorul - plecăm din Lugoj,
trecem prin Caransebeş apoi urmează satele
Zerveşti- Turnu Ruieni şi Borlova , apoi
maşina urcă uşor şi parcurge cele optsprezece serpentine strâns legate ,
lungimea fiind de patrusprezece şi jumătate
de kilometri , serpentine cu care Maria s-a
descurcat foarte bine la volan . Ajungem în
Şaua Jigorea unde parcăm şi începe echiparea . Afară bătea un vânt rece ce simţeam că mă taie în două , Maria îmi dă o
bluză de corp cu mânecă lungă şi un strat
subţire de polar pe dedesupt pe care o îmbrac
peste tricou , apoi îmbrac o bluză gen hanorac şi peste o vestă de fâş , la gât îmi pun o eşarfă şi apoi întreb : ce să mai îmbrac? Iulian şi Maria râd de mine şi îmi
spun - nimic , nu mai îmbraci nimic , urcând
ai să te încălzeşti ,( ei ştiu că eu sunt friguroasă şi dacă era după mine mai îmbrăcam ceva ) , am încredere în ei , ei fiind
profesionişti în trasee montane , în urcarea pe munte şi acum şi aici ei sunt mentorii mei .
Încalţ bocancii , îmi pun un rucsac mic şi
uşor în spate , primesc băţul de sprijin a lui
Iulian (cred că se numesc beţe de trekking) şi
pornim la drum , nu spre Muntele Mic cum
mă aşteptam ci urmăm traseul marcat cu
roşu spre Vârful Cuntu .
Traseul este prin pădure cu urcuşuri şi
coborâşuri nu foarte solicitante , chiar uşoare pot spune cei experimentaţi , eu trebuie să recunosc că după câteva urcuşuri
am obosit , mersul era lejer , ne opream
doar cât să bem apă . Pădurea este superbă,
în amintirea mea rămâne ca pădurea
fermecată .
Pe traseu ne-am întâlnit cu mulţi oameni ,
chiar şi copii cu care ne-am salutat , căci da,
acolo oamenii se salută , mai schimbi cu ei
o vorbă , două . O pauză mai mare am făcut
în Poiana Seroni , de acolo se vede frumoasa
creastă a muntelui Ţarcu .
Intrăm din nou în pădure şi după două ore
de la intrarea în traseu ajungem la Staţia
Meteo Cuntu .
Aici luăm adevărata pauză de masă şi odihnă . Un prânz oferit de Iulian şi Maria ,
într-un loc minunat după un traseu de 1474m
pe care picioruşele mele l-a străbătut cu brio,
ce-mi puteam dori mai mult ? Acolo unde
m-am simţit cu adevărat liberă , cu toată
oboseala acumulată m-am simţit mai uşoară
şi cu spiritul mai senin , acolo pentru prima
dată în viaţă mi-am spus :bravo Iudita !
Şi dacă foamea nu ne dădea târcoale şi dacă timpul ne permitea , eu eram în stare de a urca mai sus , până în vârf pe Ţarcu , atât de
mare ambiţie şi dorinţă aveam , dar poate
va fi o dată viitoare . Repet , cei care fac
trasee montane vor spune că acesta este
floare la ureche , pentru mine a fost primul
traseu , fără a avea cunoştinţe despre ce
înseamnă să faci asta , la început mi-a fost
greu , dar asta mi-am dorit şi am vrut să-mi
dovedesc mie că sunt mai puternică decât
pot crede , vârsta nu se pune , căci nu există
limită de vârstă pentru niciun începător .
Nu ştiu dacă am stat jumătate de oră întinsă,
nu aveam stare . Maria şi Iulian au adormit ,
aşa că eu am urcat încercând să nu mă
îndepărtez prea tare .
Nu ştiu cât timp a trecut , jumătate de oră sau mai bine şi mă întorc . Iată Maria , a
plecat în căutarea mea şi simpatică mă
întreabă - ai ajuns în vârf :) ? Ne întoarcem
la cabană fiind vremea să coborâm , am rămas ultimii pe acolo din câţi am urcat .
întâlnim pe cei care au plecat cu mult înaintea noastră , stăteau de vorbă cu un cioban care nu-şi coborâse încă turma de oi .
Intrăm în pădurea fermecată .... ador această pădure ....
Şi iată că uşor , uşor ne apropiem de Şaua
Jigoriei ....
Ieşim pe poartă , poarta rămâne deschisă ,
privesc înapoi cu drag .
Dragii mei , natura este leac pentru suflet şi
minte . Nimic nu te scutură mai bine de griji
şi nu te relaxează mai tare decât dulcea
oboseală a unei zile perfecte în care singurele
griji sunt - să admiri frumuseţea cu care natura de înconjoară necontenit , să tragi cu
putere în piept aerul aspru proaspăt aşternut
pe muchiile pământului . Muntele e un loc
sacru care te modelează din interior , te invită să-ţi depăşeşti limitele şi îţi apleacă
privirea spre lucrurile care cu adevărat contează şi să guşti liniştea ce lasă firul
ierbii să crească neclintit .
Vă mulţumesc vouă copii dragi pentru această bucurie imensă pe care mi-aţi
făcut-o !
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)