Au trecut ceva ani , mulți în tăcere
Ore , minute , clipe efemere
Avem tâmplele mai albe
Speram la zile mai senine
Și suflete de împliniri mai pline
De arome dulci ce-n noapte se ivesc
Când luna , stelele ne privesc
Și când ne întâlnim de dimineață
Să bem cafea nu ne mai privim în față
Și nu vei mai toci
Grijile de peste zi
Mințim că ne este bine...
Eu recunosc , am zile debile
Mulțimi , tramvaie , spaime , dureri
Trec peste ele cu degetele prelungi
Însă tu n-ai vrut nicicând să alungi
Aburul ce ne-a unit mereu
Știu , e greu , al naibii de greu ...
Dar poți din trup povestea noastră să o scoți ?
