Căutare

luni, 8 iulie 2019

Nicăieri nu poţi mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi , decât pe-ngustele poteci sub bolţile cu frunze verzi

Deschid uşa pădurii lăsând în urmă trecutul cu gura căscată
sau o fereastră deschisă în priviri , ca o mirare între rostiri .
Pădurea nu simte cum muşc din ea cu sete ca dintr-un măr
verde şi lumina o sorb într-o linişte patriarhală . 
Spre ochiul ei întind mâna şi îi smulg din plămâni aerul
neinvadat . M-a îmbrăţişat cu parfumul ei dulce , suav 
şi n-am mai simţit nici ură , nici supărare , ci doar lumină
şi-mpăcare .
Pentru ce îţi întinzi crengile atât de sus ? Pentru a te ruga 
cerului ? E adevărat , nu toţi oamenii pot simţi la fel de
intens parfumul tău , nu toţi pot rămâne fermecaţi de 
măreţia ta , nu toţi te iubesc la fel şi nu toţi îţi simt durerea.
E adevărat , nu toate sufletele vibrează la muzica ta şi nu
toţi aud chemarea ta . Şi atunci mă-ntreb , oare nu pentru
aceştia te rogi mereu cerului ?