Căutare

joi, 9 februarie 2017

Iartă-mi nebunia

S-a rupt o bucată din cer,pe umerii mei apasă
nebunia şi trupul îmi este strivit de ochiul frigului
polar.Mă caut între spaţii inexistente şi ţipătul 
mi se pierde undeva,în alb.Un glas îmi şopteşte
să tac,dar nu văd de unde vine,calcă peste mine
până la marginea unde pier.În mine plâng pietrele
albe rănite de nebunele degete lungi.Şi dacă într-o
bună zi cineva va întreba de mine,spune-i doar atât
:,,i-am iertat nebunia''.