Privesc orizontul,contemplu,ating cu gândul interminabilele
spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea
supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri,pace
ce îmi aminteşte de eternitate.Pare o altă lume.
În nări freamătă esenţe pure,picurate peste funiile
împletite în şovăiala realităţii.Urechea culege puţin
câte puţin notele cântului.Ochii escaladează deal după deal.
În şoapta vântului ascund regrete şi pun prezentul şi
trecerea timpului într-o rugăciune ce naşte blândeţe pe
peretele inimii .O depărtare învelită într-o uitare rostită de
rostogolirea timpului .
Păşesc pe poteci cu doruri de tămăduire,privirile trec
dincolo de zări să ascundă trăirile sufleteşti mute.
Pădurea poartă în ea taina nemuririi , paşii mei îi străbat
potecile încercând să-i desluşească această taină . Îmi lipesc
tâmpla de fiecare copac şi le ascult inima . Pulsează .
Crengile copacilor se unduiesc dansând în ritmul ciripitului
de păsări . Inspir adânc ca şi cum aş vrea să cuprind totul
într-o respiraţie . Aici am văzut prietenia adevărată şi
armonia ce domneşte peste întreaga pădure .
Lumina este din ce în ce mai săracă , soarele se retrage cu o
discreţie insesizabilă .
Privind apusul , gândurile mele se adună din risipirea lor de
peste zi . Totul este învăluit în pacea ce coboară din cer
peste întreaga fire .
Liniştea doarme acum în lumini nocturne .
Timpul a rămas undeva afară , înăuntru eu ascultam
bătăile aripilor unui fluture .....
Voi ţine neascunsă frumuseţea pe care au păşit tălpile mele ,
în care s-au scăldat ochii mei , din care trupul meu s-a
hrănit şi din care sufletul meu a luat cu el o parte din ea .