Nu sunt faine toate ?
Păsărelele alea făinuţe în pomii întunecaţi ai dimineţii
ce îţi strecoară în ureche cip-ciripul lor prin crăpătura
ferestrei . Şi ce dacă cerul e gri ? Şi ce dacă plouă ?
Îţi faci o cafea cu trei cubuleţe de zahăr şi lapte şi te
propteşti cu coatele pe pervazul ferestrei , priveşti în
gol , poţi să şi visezi cu ochii mijiţi privind în departele
pe care ţi-l permite blocurile oraşului cenuşiu .
Pe obraz simţi ceva rece ca o palmă . Tresari ...
O amintire venită de niciunde sau chiar de acolo , din
vremi îndepărtate , te miri cum de te-a găsit , n-o bagi
în seamă , nu ai de ce , îi spui ,,du-te ....'' şi râzi .
Îl asculţi pe Keith Urban şi nu-ţi dai bine seama dacă
eşti vrăjită de el sau de cântecul lui , nu te regăseşti în
povestea cântecului , dar melodia se potriveşte cu
amorţeala zilei când din degetele cerului picură stropi
ce se prind în plasa gândului . Laşi ceaşca pe jumătate
goală pe masă , închizi ochii şi te laşi prinsă într-un
dans cosmic întrebând în şoaptă , să nu dispară mirajul,
,,soarele meu cine l-a luat ?'' . Ei bine , albastrul nu se
potriveşte ochilor mei , albastrul arată bine pe cer .
Nu-i aşa că toate sunt faine ?