,,Nu crezi dacă nu vezi? Vrei să simți? Hai,pune degetul....'' Și zâmbetul meu înalt își cațără arcuirea în susul inimii. Mâna plină de dorine,cu degetele-ntinse caută culori în zi. Ochii râd zbor de fluturi,privirile prind viață adâncind pe chip emoții. ,,Găsește-mă !'' , mi-a șoptit.Era așa de aproape că am simțit buzele gândului atingându-mi pleoapa. Apoi,din două bătăi de aripi a dispărut.... ,,Și dacă te găsesc ? Ai să rămâi clipind a întâmplare ?
Îmi desenez un zâmbet și ies pe străzi , printre străini fără culoare . Mă amestec printre mirări și grimase ivite în colțul buzelor . Alunec printre reflexii născute din tăcere, dansez printre umbre , mă împiedic de ele și aud doar râsete înfundate în valuri de plăcere . Priviri reci mă ating, cuvintele le-am uitat acasă agățate în cuiul de pe peretele nordic . Dar ce nevoie am eu de cuvinte când am un strop de albastru , o inimă plină de nuanțe și aripa îngerului nevăzut ?
Marți trebuie să vii , să nu uiți .... mi-a spus un bondocel de om tare simpatic . Și iată-mă azi , marți , mergând pe strada aceasta banală într-un oraș nu știu dacă banal , gândindu-mă că , dacă mă fură cineva...? Oare, nu era mai bine să stau astăzi acasă și să merg mâine ? Și iată că tot gândindu-mă în felul acesta sau celălalt mă trezesc în locul unde trebuia să ajung fără să mă fi furat nimic și nimeni pe drum , nici măcar bătaia de aripi a unei păsări flămânde , iar în orașul acesta sunt atât de multe păsări flămânde ....