Căutare

duminică, 12 februarie 2017

Cântec şi linişte .....

Nu mai sunt eu şi altceva , totul e o taină care mă cântă ,
mă respiră , mă tace . Sunt una cu raza de soare , cu frunza
răscolită de vânt , cu piatra albă . Respir cu vântul , zbor cu
şoimul ce mângâie norii . Sunt în toate , totul e în mine .
E un cântec taină care arde şi răscoleşte şi creează şi
mângâie şi renaşte şi tace . Un cântec uitat şi regăsit care se
răsfrânge , acelaşi în chipuri diferite . E linişte .....
Vouă , ce anume vă retrezeşte sufletul şi vă ajută să simţiţi
sacrul fiecărei respiraţii , al fiecărui pas , al fiecărei priviri ,
al fiecărei atingeri ? Vă invit la împărtăşirea tainelor 
cântecului uitat . În linişte ......
Chinuiam cu întrebări gâze şi flori , încercând să înţeleg
de ce nu pot zbura ca ele şi nu mă pot ascunde sub pleoapa
unor petale pline de vise . Sărutam şi mă lăsam sărutată
de soare . mângâiam şi mă lăsam mângâiată de taina rece
a mereu primelor dimineţi . Frământam malul apei cu
întrebările mele , scormonindu-l în speranţa că voi găsi
piatra tainică , cheia tainelor şi misterelor . Căutam cu 
dorinţa de cunoaştere a celor ce sunt şi încă nu sunt . 
Respiram lumina , îmbrăţişam pacea şi liniştea senină .
Priveam şi regăseam pajiştea verdelui de început , covor
pe care se zbenguiau nuanţele şi parfumul multor
necunoscute .
Eu nu sunt acasă , dar am
lăsat  deschisă  o fereastră
să-mi intre în casă gândul 
tău bun . Pe masă ţi-am lăsat
un creion şi o coală albă de
hârtie . Tu doar scrie .....

Spiritul meu se pleacă sorbind din fântânile copacilor.
Veşnicia se zămisleşte în răsuflarea mea,în adiere de vânt.
Din văpaie mă înalţ către nori reînviată şi vântul îmi suflă
privirea fugară tot înainte .Totul în jur dansează în acord
deplin cu lumina prinsă în jocul umbrelor.
Răsuflu uşor şi pretutindeni,stând pe loc .