Hei , copacule !

În mijloc un copac,un singur copac.Şi eu.
Raze înjumătăţite diluându-i umbra lasă
o pată aurie şi nu înţeleg de unde  vin tonuri
de violet....Timpul nu te atinge,nici în joacă...
Frumuseţea ta îmi stăruie în gând şi mă
trezesc că te strig,cu toate numele tăcerii,
a pasului atins de mângâierea ierbii....
Neputincios într-un fel  aştepţi pe aprilie
când câmpia aceasta îţi va şti violet-auriul
umbrei anume....Tu eşti efortul nesfârşit al
pământului de a vorbi cu cerul .

   Astăzi cerul m-a îmbrăţişat şi m-a luat cu el.
M-a aşezat pe un nor şi mi-a spus să-l 
colorez . Soarele m-a mângâiat cu o rază
pe ureche şi mi-a şoptit-,,pune-ţi o dorinţă!''
Eu am căzut pe gânduri . 
Am muiat pensula în verdele din copaci ,
am împrumutat un pic de galben de la soare,
un pic de la mare şi roşu de pe buze şi am
colorat cerul .

Azi le-am zâmbit trecătorilor,
fără să-i ştiu,
risipeam fericire în jur .
Oamenii erau
revoltaţi de 
atâta risipă şi
se încruntau
către cer consânderându-mi zâmbetul o insolenţă de 
neiertat. Ce ştiau ei ?.... N-aveam vreme 
să-i învăţ că fericirea nu poate fi un păcat....

La capăt de zi m-am făcut mică , mică .
Cu blândeţe m-au umplut razele de soare ,
am fost legănată de ape duse , de ape
întoarse şi de un cântec ce nu istoveşte la

capăt de zi .

Strângeam de mână un înger - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/str-ngeam-de-m-n-un-nger

În albastru - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/in-albastru

Azi este despre IUBIRE
Azi este despre NOI
MARIA şi IULIAN

În liniştea inimii

Câteodată vreau să zbor , dar nu mă pot
desprinde de pământ .
Şi atunci visez ....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi ,
dar nu pot .
Şi atunci mă închin lunii ....
Câteodată vreau să fiu frumoasă , dar nu
reuşesc .
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii ....
Câteodată vreau să privesc stelele , dar nu le
văd .
Şi atunci îmi limpezesc mintea ....
Câteodată vreau să zăresc surâsul 
Noului Început , dar ochii mi se închid .
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis .....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,dar mă tem să nu fiu văzută .
Şi atunci ascult cântecul inimii .....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor
ofilii niciodată , dar mi le prind în păr .
Şi atunci chem îngerii să le plângă ....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor
nemărginirea , dar sunt prea mică .
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei ....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor , transformându-se în reverii , alteori 
iau forma cuvântului metarmofozându-se
în ceva .... Alteori iau înfăţişarea tăcerii .
În liniştea inimii .

Dumnezeu ne-a lăsat să măsurăm 
pământul cu umbletul şi el ne-a păzit
când am trecut dealuri , văi adânci
şi munţi minunaţi de zăpezi înconjuraţi .

Suntem doi îngeraşi trimişi de la Dumnezeu
să măsurăm pământul .Şi-am găsit pământ
mai mult şi ne mirăm , ce să facem ?
Şi de sus ni s-a spus : ,, treceţi prin văi 
adânci 

Munţii Făgăraş

Transfăgărăşan-munţii Făgăraş

preţ de o clipă să vă odihniţi , apoi treceţi 
pe lângă izvoare reci 

Retezat

setea să v-o potoliţi , mai departe să porniţi ,
urcaţi munţii înalţi , acolo în vârf, sufletului
 hrană să-i daţi. Acolo veţi auzi melodia 
ce vă lipseşte : liniştea .''

Valea Cernei

Iulian şi Maria -vârful Lăiţel munţii Făgăraş altitudine 2390 metri

Departele

Departele este departe , peste aproapele 
absurd de departe , acolo unde orizontul se 
varsă în pustiu , acolo unde umbra intră
în interior şi se face ceva gol-plin .
Departele este mai departe de apropierea
înodată , depărtarea îţi este vecină , eşti
chemat şi gonit, unde forma e gând ,gândul
sunet , unde din lumină explodează întunericul şi iese omul teluric . 
Departele este foarte departe , unde nu mai 
e nimic , sau unde e totul , unde este un 
început şi un sfârşit , adunat în mijloc , unde
substanţa se priveşte în spirit .
Departele este unde îţi cresc rădăcinile şi
florile , unde niciunde este peste tot , dar 
nu se recunoaşte . Depărtarea este un lanţ
de dorinţe care te cheamă , te închid şi te
deschid într-o cochilie albă , întâmplător .

Maria şi Iulian deasupra Vârfului lui Stan alt.1466m în munţii Mehedinţi

 

Alerg până unde se termină pământul .
Din saltul firesc mă desprind , mă înalţ şi 
ating cu vârful degetelor nemărginirea .
Mă înalţ , ating , cobor .....
Alerg până unde se termină pământul , nu 
trebuie să mă vadă nimeni şi saltul îmi
reuşeşte de fiecare dată .

Maria şi Rocky în Parcul Naţional Retezat

O  vulpe tinerică , ce nu ştia de frică, s-a hotărât de dimineaţă , că-i musai de-a ieşi în faţă . Se leagănă în vuiet dulce de vânt , pitindu-se în văile adâci şi dintr-o dată îşi ia avânt printre golaşe stânci .
,, Vulpe şireată , ai venit neanunţată , cu ce vrei să te servesc ? spune , că nu mă zgârcesc 

Ai ascultat vreodată 

inima unui copac ?

I-ai ascultat sunetul

coroanei,aşternând

tăcerea ?

Ai simţit vreodată

rădăcinile lui

puternice care pătrund

adânc în pământ ?

I-ai ascultat calmul trunchiului atunci când este

scăldat de rouă ? Ai văzut

vreodată tremurul unui copac atunci când îşi întinde ramurile pentru

a întâmpina ochii cerului dintr-o dimineaţă ?

Ai văzut vreodată un copac cum visează la

înaltul cerului ? I-ai ascultat vântul uşor

printre frunze , i-ai auzit respiraţia ?

Eu am ales bucuria şi am îmbrăţişat un copac . Tu când ai îmbrăţişat ultima oară

un copac ? 

Şi s-a făcut târziu .... - https://soundcloud.com/user-248210263/si-s-a-facut-tarziu




Iubeşti ? - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/iube-ti




Azi primesc tăceri  - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/azi-primesc-t-ceri-1

Viaţa ar trebui să fie simplă prin toate colţurile ei .
Umblu sub cer 
mângâind înaltul şi caut
locul neatins . 
Încerc un dialog înaintea ploii .... anestezie 
cu cuvinte . Îmi sprijin fruntea de linişti .
Cerul atenuează ecoul pământului .
Între cer şi pământ pâlpâie inimi .

În zori

M-am trezit ca să dau la o parte giulgiul
nopţii . Simt îmbrăţişarea unei chemări
neobişnuite apoi aud o voce calmă , aşezată,
care mă îndeamnă - ,, vino să dezveleşti
chipul zilei şi să-l săruţi , vino să te închini
minunii celei dintâi care este pulberea 
luminii peste lacrimile nopţii . Vino şi te
miră de înfăptuirea cea dintâi a zilei , dar
nu exagera nimic .... aşteaptă doar în
liniştea augustă trezirea naturii .''

Când şi când alerg

Alerg până unde se termină pământul .
Din saltul firesc mă desprind , mă înalţ şi ating cu vârful
 degetelor frunzele unui
ram . Alerg , mă înalţ , ating , cobor ....
Alerg până unde se termină pământul , nu trebuie să mă
 vadă nimeni şi saltul îmi
 reuşeşte de fiecare dată .

Visez cai verzi pe pereţi , visez stele albastre şi nori de vată de zahăr .
 Am gânduri colorate în roşu tăvălite prin
 iarbă , mă simt de parcă nu am crescut .
 Voi , luaţi-mă aşa cum sunt , uneori femeie
 cu vise lungi până la cer având luna în păr,
 alteori un om simplu cu vise simple şi
 mereu copil ghemuit în partea stângă a
 pieptului sau ascunsă între cer şi pământ.
 Şi în timp ce păsări albe îmi poartă visele
 pe aripi , eu mănânc vată de zahăr de pe cer,
 văd caii verzi alergând prin iarba crescândă
şi râd . De parcă niciodată nu am crescut ....

Uşor printre degete timpul se scurge

Neştiind unde-i aici şi acolo , transformând
strălucirea pietrelor în zâmbet ne-am adunat
în parfum de copac , am legat cântecul
păsării albe în povestea noastră uitată când
mirosul sufletului ne-a adus acasă . Şi mai
târziu , în vatra înserării ne întoarcem în
mersul nostru înainte . Priviri unite în
lumină fac timpul ghem şi în rădăcina
speranţei mângâie trezirea lentă a copilului
de la început .