Căutare

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Cine eşti tu , cel ce în cale-mi ieşi ?


Eşti verde şi de viaţă eşti plin 
Mistuit de privelişti şi de dor eşti .
Verde spre mine-ţi înclini ramul foşnitor
Când de vânt te-nfiori legănat .
Rugăciuni îmi şopteşti ca să-ţi vin ,
Pe obraz să-mi înalţi bucurii .
Mă aştepţi sub umbrarul tău
Unde cu verde podoabă îmi veghezi 
Gândul bun şi visele dulci .
Îmi cânţi din lăute foi
Până când stelele-n boltă răsar .

duminică, 21 octombrie 2018

Uite mamă , vezi raza de soare ce trece grăbită spre apus ? De acolo vine înserarea 
rostogolind tăcerea , vânt sălbatic răstignind
lumina . Cine striveşte între degete secunda 
din zbor ?

Cu adevărat liberă , mai uşoară şi cu spiritul mai senin

Mă bucuram să admir de la distanţă 
frumuseţea munţilor . Dar era ceva în
sufletul meu care îmi spunea că trebuie
să cunosc grandoarea crudă a muntelui
mai îndeaproape , să fiu în miezul lui ,
implicată personal . Dorinţa mea cea mai
mare este să urc pe munte , un traseu 
montan , chiar dacă nu ajung pe vârf .

Despre asta ştia Maria şi iată că , într-o
bună zi îmi zice : ,,mama noi mergem 
la Muntele Mic , vii şi tu cu noi ?''. 
,,Mai încape vorbă ? Sigur că da !''
Şi îmi imaginam aşa : plecăm dimineaţa 
într-o plimbare până acolo , mâncăm 
probabil la o pensiune şi ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul.Copii îmi spun să-mi iau echipament lejer şi un rucsac,
De încălţări are Maria grijă , îmi va aduce
 bocancii ei de munte . Bocanci ? Dar nu-mi trebuie bocanci ....
 Îţi trebuie încălţăminte adecvată de urcat
îmi spune . Urcăm ? , nu mă aşteptam la asta.
Duminică dimineaţa ne trezim pe la ora nouă , după cinci ore de somn căci sâmbătă
am fost la nunta Andreei şi a lui Bogdan , doi
tineri frumoşi , unde toată noaptea am dansat şi doar  gândul că trebuie  să ne odihnim ne-a 
făcut să plecăm . Nunta
a fost la Lugoj , unde şi
noi ne-am cazat , deci o 
parte din drum spre
Muntele Mic a fost deja 
făcut . 
După un mic dejun uşor
plecăm , eu cu emoţii căci nu ştiam dacă picioarele mele sunt în starea
de a face un traseu , am alungat acest gând 
şi am ales să mă bucur de această zi frumoasă şi caldă de toamnă .
Itinerariul era următorul - plecăm din Lugoj,
trecem prin Caransebeş apoi urmează satele
Zerveşti- Turnu Ruieni şi Borlova , apoi
maşina urcă uşor şi parcurge cele optsprezece serpentine strâns legate ,
lungimea fiind de patrusprezece şi jumătate
de kilometri , serpentine cu care Maria s-a
descurcat foarte bine la volan . Ajungem în
Şaua Jigorea unde parcăm şi începe echiparea . Afară bătea un vânt rece ce simţeam că mă taie în două , Maria îmi dă o
bluză de corp cu mânecă lungă şi un strat
subţire de polar pe dedesupt pe care o îmbrac
peste tricou , apoi îmbrac o bluză gen hanorac şi peste o vestă de fâş , la gât îmi pun o eşarfă şi apoi întreb : ce să mai îmbrac? Iulian şi Maria râd de mine şi îmi
spun - nimic , nu mai îmbraci nimic , urcând
ai să te încălzeşti ,( ei ştiu că eu sunt friguroasă şi dacă era după mine mai îmbrăcam ceva ) , am încredere în ei , ei fiind
profesionişti în trasee montane , în urcarea pe munte şi acum şi aici ei sunt mentorii mei .
Încalţ bocancii , îmi pun un rucsac mic şi 
uşor în spate , primesc băţul de sprijin a lui
Iulian (cred că se numesc beţe de trekking) şi
pornim la drum , nu spre Muntele Mic cum
mă aşteptam ci urmăm traseul marcat cu
roşu spre Vârful Cuntu . 





Traseul este prin pădure cu urcuşuri şi 
coborâşuri nu foarte solicitante , chiar uşoare pot spune cei experimentaţi , eu trebuie să recunosc că după câteva urcuşuri
am obosit , mersul era lejer , ne opream
doar cât să bem apă . Pădurea este superbă,
în amintirea mea rămâne ca pădurea
fermecată . 



Pe traseu ne-am întâlnit cu mulţi oameni ,
chiar şi copii cu care ne-am salutat , căci da,
acolo oamenii se salută , mai schimbi cu ei
o vorbă , două . O pauză mai mare am făcut
în Poiana Seroni , de acolo se vede frumoasa
creastă a muntelui Ţarcu . 

Intrăm din nou în pădure şi după două ore
de la intrarea în traseu ajungem la Staţia
Meteo Cuntu .







Aici luăm adevărata pauză de masă şi odihnă . Un prânz oferit de Iulian şi Maria ,
într-un loc minunat după un traseu de 1474m
pe care picioruşele mele l-a străbătut cu brio,
ce-mi puteam dori mai mult ? Acolo unde 
m-am simţit cu adevărat liberă , cu toată
oboseala acumulată m-am simţit mai uşoară
şi cu spiritul mai senin , acolo pentru prima
dată în viaţă mi-am spus :bravo Iudita !
Şi dacă foamea nu ne dădea târcoale şi dacă timpul ne permitea , eu eram în stare de a urca mai sus , până în vârf pe Ţarcu , atât de 
mare ambiţie şi dorinţă aveam , dar poate
va fi o dată viitoare . Repet , cei care fac 
trasee montane vor spune că acesta este
floare la ureche , pentru mine a fost primul
traseu , fără a avea cunoştinţe despre ce 
înseamnă să faci asta , la început mi-a fost
greu , dar asta mi-am dorit şi am vrut să-mi
dovedesc mie că sunt mai puternică decât
pot crede , vârsta nu se pune , căci nu există
limită de vârstă pentru niciun începător .
Nu ştiu dacă am stat jumătate de oră întinsă,
nu aveam stare . Maria şi Iulian au adormit ,
aşa că eu am urcat încercând să nu mă 
îndepărtez prea tare .
Nu ştiu cât timp a trecut , jumătate de oră sau mai bine şi mă întorc . Iată Maria , a 
plecat în căutarea mea şi simpatică mă 
întreabă - ai ajuns în vârf :) ? Ne întoarcem
la cabană fiind vremea să coborâm , am rămas ultimii pe acolo din câţi am urcat .


La coborâre urmăm acelaşi traseu şi acum vedem totul cu alţi ochi , vedem ceea ce ne-a scăpat la urcare . Ajunşi în Poiana Şeroni 
întâlnim pe cei care au plecat cu mult înaintea noastră , stăteau de vorbă cu un cioban care nu-şi coborâse încă turma de oi .



Intrăm în pădurea fermecată .... ador această pădure ....




Şi iată că uşor , uşor ne apropiem de Şaua
Jigoriei ....





Ieşim pe poartă , poarta rămâne deschisă ,
privesc înapoi cu drag .

Dragii mei , natura este leac pentru suflet şi
minte . Nimic nu te scutură mai bine de griji
şi nu te relaxează mai tare decât dulcea
oboseală a unei zile perfecte în care singurele
griji sunt - să admiri frumuseţea cu care natura de înconjoară necontenit , să tragi cu 
putere în piept aerul aspru proaspăt aşternut
pe muchiile pământului . Muntele e un loc
sacru care te modelează din interior , te invită să-ţi depăşeşti limitele şi îţi apleacă
privirea spre lucrurile care cu adevărat contează şi să guşti liniştea ce lasă firul
ierbii să crească neclintit .
Vă mulţumesc vouă copii dragi pentru această bucurie imensă pe care mi-aţi 
făcut-o !

joi, 11 octombrie 2018

În fantezia mea ....


În fantezia mea văd o lume corectă .
Acolo toată lumea trăieşte în pace şi onestitate . Visez despre suflete care sunt
întotdeauna libere , precum norii care
plutesc , plini de umanitate în adâncul
sufletului . 
În fantezia mea văd o lume corectă .
Acolo , chiar şi noaptea este mai puţin
întunecată , visez despre suflete care sunt
întotdeauna libere , precum norii care plutesc .
În fantezia mea există o briză fierbinte ,
suflând în oraşe ca prieten . Visez despre
suflete care sunt întodeauna libere , precum norii care plutesc , plini de umanitate în
adâncul sufletului .