Eşti verde şi de viaţă eşti plin Mistuit de privelişti şi de dor eşti . Verde spre mine-ţi înclini ramul foşnitor Când de vânt te-nfiori legănat . Rugăciuni îmi şopteşti ca să-ţi vin , Pe obraz să-mi înalţi bucurii . Mă aştepţi sub umbrarul tău Unde cu verde podoabă îmi veghezi Gândul bun şi visele dulci . Îmi cânţi din lăute foi Până când stelele-n boltă răsar .
duminică, 21 octombrie 2018
Uite mamă , vezi raza de soare ce trece grăbită spre apus ? De acolo vine înserarea rostogolind tăcerea , vânt sălbatic răstignind lumina . Cine striveşte între degete secunda din zbor ?
Mă bucuram să admir de la distanţă frumuseţea munţilor . Dar era ceva în sufletul meu care îmi spunea că trebuie să cunosc grandoarea crudă a muntelui mai îndeaproape , să fiu în miezul lui , implicată personal . Dorinţa mea cea mai mare este să urc pe munte , un traseu montan , chiar dacă nu ajung pe vârf .
Despre asta ştia Maria şi iată că , într-o bună zi îmi zice : ,,mama noi mergem la Muntele Mic , vii şi tu cu noi ?''. ,,Mai încape vorbă ? Sigur că da !'' Şi îmi imaginam aşa : plecăm dimineaţa într-o plimbare până acolo , mâncăm probabil la o pensiune şi ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul.Copii îmi spun să-mi iau echipament lejer şi un rucsac, De încălţări are Maria grijă , îmi va aduce bocancii ei de munte . Bocanci ? Dar nu-mi trebuie bocanci .... Îţi trebuie încălţăminte adecvată de urcat îmi spune . Urcăm ? , nu mă aşteptam la asta. Duminică dimineaţa ne trezim pe la ora nouă , după cinci ore de somn căci sâmbătă am fost la nunta Andreei şi a lui Bogdan , doi tineri frumoşi , unde toată noaptea am dansat şi doar gândul că trebuie să ne odihnim ne-a făcut să plecăm . Nunta a fost la Lugoj , unde şi noi ne-am cazat , deci o parte din drum spre Muntele Mic a fost deja făcut . După un mic dejun uşor plecăm , eu cu emoţii căci nu ştiam dacă picioarele mele sunt în starea de a face un traseu , am alungat acest gând şi am ales să mă bucur de această zi frumoasă şi caldă de toamnă . Itinerariul era următorul - plecăm din Lugoj, trecem prin Caransebeş apoi urmează satele Zerveşti- Turnu Ruieni şi Borlova , apoi maşina urcă uşor şi parcurge cele optsprezece serpentine strâns legate , lungimea fiind de patrusprezece şi jumătate de kilometri , serpentine cu care Maria s-a descurcat foarte bine la volan . Ajungem în Şaua Jigorea unde parcăm şi începe echiparea . Afară bătea un vânt rece ce simţeam că mă taie în două , Maria îmi dă o bluză de corp cu mânecă lungă şi un strat subţire de polar pe dedesupt pe care o îmbrac peste tricou , apoi îmbrac o bluză gen hanorac şi peste o vestă de fâş , la gât îmi pun o eşarfă şi apoi întreb : ce să mai îmbrac? Iulian şi Maria râd de mine şi îmi spun - nimic , nu mai îmbraci nimic , urcând ai să te încălzeşti ,( ei ştiu că eu sunt friguroasă şi dacă era după mine mai îmbrăcam ceva ) , am încredere în ei , ei fiind profesionişti în trasee montane , în urcarea pe munte şi acum şi aici ei sunt mentorii mei . Încalţ bocancii , îmi pun un rucsac mic şi uşor în spate , primesc băţul de sprijin a lui Iulian (cred că se numesc beţe de trekking) şi pornim la drum , nu spre Muntele Mic cum mă aşteptam ci urmăm traseul marcat cu roşu spre Vârful Cuntu .
Traseul este prin pădure cu urcuşuri şi coborâşuri nu foarte solicitante , chiar uşoare pot spune cei experimentaţi , eu trebuie să recunosc că după câteva urcuşuri am obosit , mersul era lejer , ne opream doar cât să bem apă . Pădurea este superbă, în amintirea mea rămâne ca pădurea fermecată .
Pe traseu ne-am întâlnit cu mulţi oameni , chiar şi copii cu care ne-am salutat , căci da, acolo oamenii se salută , mai schimbi cu ei o vorbă , două . O pauză mai mare am făcut în Poiana Seroni , de acolo se vede frumoasa creastă a muntelui Ţarcu .
Intrăm din nou în pădure şi după două ore de la intrarea în traseu ajungem la Staţia Meteo Cuntu .
Aici luăm adevărata pauză de masă şi odihnă . Un prânz oferit de Iulian şi Maria , într-un loc minunat după un traseu de 1474m pe care picioruşele mele l-a străbătut cu brio, ce-mi puteam dori mai mult ? Acolo unde m-am simţit cu adevărat liberă , cu toată oboseala acumulată m-am simţit mai uşoară şi cu spiritul mai senin , acolo pentru prima dată în viaţă mi-am spus :bravo Iudita ! Şi dacă foamea nu ne dădea târcoale şi dacă timpul ne permitea , eu eram în stare de a urca mai sus , până în vârf pe Ţarcu , atât de mare ambiţie şi dorinţă aveam , dar poate va fi o dată viitoare . Repet , cei care fac trasee montane vor spune că acesta este floare la ureche , pentru mine a fost primul traseu , fără a avea cunoştinţe despre ce înseamnă să faci asta , la început mi-a fost greu , dar asta mi-am dorit şi am vrut să-mi dovedesc mie că sunt mai puternică decât pot crede , vârsta nu se pune , căci nu există limită de vârstă pentru niciun începător .
Nu ştiu dacă am stat jumătate de oră întinsă, nu aveam stare . Maria şi Iulian au adormit , aşa că eu am urcat încercând să nu mă îndepărtez prea tare .
Nu ştiu cât timp a trecut , jumătate de oră sau mai bine şi mă întorc . Iată Maria , a plecat în căutarea mea şi simpatică mă întreabă - ai ajuns în vârf :) ? Ne întoarcem la cabană fiind vremea să coborâm , am rămas ultimii pe acolo din câţi am urcat .
La coborâre urmăm acelaşi traseu şi acum vedem totul cu alţi ochi , vedem ceea ce ne-a scăpat la urcare . Ajunşi în Poiana Şeroni întâlnim pe cei care au plecat cu mult înaintea noastră , stăteau de vorbă cu un cioban care nu-şi coborâse încă turma de oi .
Intrăm în pădurea fermecată .... ador această pădure ....
Şi iată că uşor , uşor ne apropiem de Şaua Jigoriei ....
Ieşim pe poartă , poarta rămâne deschisă , privesc înapoi cu drag .
Dragii mei , natura este leac pentru suflet şi minte . Nimic nu te scutură mai bine de griji şi nu te relaxează mai tare decât dulcea oboseală a unei zile perfecte în care singurele griji sunt - să admiri frumuseţea cu care natura de înconjoară necontenit , să tragi cu putere în piept aerul aspru proaspăt aşternut pe muchiile pământului . Muntele e un loc sacru care te modelează din interior , te invită să-ţi depăşeşti limitele şi îţi apleacă privirea spre lucrurile care cu adevărat contează şi să guşti liniştea ce lasă firul ierbii să crească neclintit . Vă mulţumesc vouă copii dragi pentru această bucurie imensă pe care mi-aţi făcut-o !
În fantezia mea văd o lume corectă . Acolo toată lumea trăieşte în pace şi onestitate . Visez despre suflete care sunt întotdeauna libere , precum norii care plutesc , plini de umanitate în adâncul sufletului . În fantezia mea văd o lume corectă . Acolo , chiar şi noaptea este mai puţin întunecată , visez despre suflete care sunt întotdeauna libere , precum norii care plutesc . În fantezia mea există o briză fierbinte , suflând în oraşe ca prieten . Visez despre suflete care sunt întodeauna libere , precum norii care plutesc , plini de umanitate în adâncul sufletului .