Căutare

vineri, 17 mai 2019

A fost odată ca niciodată o ţară ....

Aud un plâns acolo sus,
Din blânzi ochi lacrimi  cad,
Se preling pe obrazul descompus
Şi se afund în liniştea pădurilor de brad.

Aud un cânt venind dinspre apus,
Un cânt,din vremuri  de demult
Şi sufletul îmi plânge dimpreună
Cu plânsul de acolo sus.

Aud plânsul unor veacuri duse
Şi oamenii oftând în adormiri,
Câte dorinţe-n ei zăcuse
Pe fir de gând în răsuciri....

Aud cum plânge-n noapte luna
Când din vârf de brad priveşte,
Cum se dezlănţuie furtuna
Şi cu furia ei,ochiul răului striveşte.

Aud un plâns de ţară,
E plânsul tău,e plânsul meu,
Că prea mult  a început să doară,
Cu noi plânge chiar şi Dumnezeu.

Poate odată-cine ştie?- paşi de oameni buni
Călcând pământul vor culege flori
Şi vom uita de aceşti ani nebuni
Şi cine ştie...poate odată vom fi mai iubitori.