M-am trezit tare de dimineaţă , să nu las Duminica să aştepte la uşa încuiată.I-am ieşit în întâmpinare cu braţele desprinse din umăr înconjurând-o cu mare de linişte la fel de firesc precum cerul înveleşte pământul în aripile sale.Îmi cerea ceva în taină,eu nu ştiam ce vrea...dar,am poftit-o în casă să împărţim splendori.Ea, atât de frumoasă...şi îmbrăcată în culori...Îi sărut orele pline de zâmbete ce răspândesc parfum de flori.Opresc timpul cu lanţuri de sticlă albastră,soarele rămâne agăţat în a mea fereastră pentru celelalte Duminici.
