Pictură Freydoon Rassouli
Mă las pierdută şi apoi găsită
Mă las uitată şi apoi amintită
Mă las atinsă goală şi apoi acoperită
Mă las luată şi apoi înapoi dată
Mă las cântată şi apoi povestită
Mă las mângâiată şi apoi îmbrăţişată
Mă las călcată şi apoi în palmă purtată
Pe fir de iarbă , pe fir de apă , pe pântec de pleoapă
Pe fir de aripă , pe fir de soare , pe fir de ochi
Pe umeri goi , pe gleznă subţire , pe păr răvăşit
Pe zâmbet uitat şi regăsit , pe degete lungi şi subţiri
Pe lună plină , pe lacrima dimineţii , pe lumină fină
Mă las purtată pe cute de vânt , apoi întinsă pe fir de iarbă
Mă las sedusă de fluturi , apoi iubită de păsări
Mă las încătuşată de gânduri , apoi eliberată de moment
Mă las scrisă cu roşu de mac , apoi citită în verde imperial
Mă las plânsă cu lacrimi albastre , apoi senină văl diafan
Mă las închisă în mugur crud,apoi înflorită în răsărit simţit
Pe genunchi de piatră , pe drum rotund , pe aură de lotus
Pe tăcere de stele , pe spirit de întuneric pur
Pe cuantă în plan celest , pe cerc adânc , pe colţ frânt
Pe trup în stâncă , pe gol de fântână , pe lemn de santal
Pe fior scrijelit , pe miresme de migdal
Misterul a ceea ce este invizibil şi profund
O aventură în necunoscut
O călătorie interioară
Căutare
duminică, 26 februarie 2017
miercuri, 22 februarie 2017
Continuarea care va urma
Pictură Biser Panayotov
Ca să se ştie de ce a fost ceva , cumva , doar marile idei de
se iau , nu este de-ajuns . Trebuie totdeauna căutat , de
dorinţe şi motive , de fapte şi năzuinţe , trecutul de dinainte
de acel început , gândurile de mai-nainte de primul pas , de
primul cuvânt , ca mai apoi să urmeze paşii mici ce au
urmat acelui pas uriaş . Din cele două lumi mari ,
cuprinzătoare a două lumi mici am venit şi noi doi , unul
către celălalt . Tu , din lumea ta reală , plină de întâmplări
ciudate cu neputinţa lor de a fi ca şi lumea reală . Eu , din
lumea mea ciudată , plină de înţelesul tuturor întâmplărilor
ce devin prin forma lor reale . Ne-am bătut drumuri unul
către celălalt lăsându-mi-te mie şi dându-mi-te . Ne-am
mers drumuri unul către celălalt avându-ne şi primindu-ne
cu o neînţeleasă dorinţă de sfârşit a aşteptării , de înălţare
împreună . Trăim continuarea care deja se întâmplă .
Ca să se ştie de ce a fost ceva , cumva , doar marile idei de
se iau , nu este de-ajuns . Trebuie totdeauna căutat , de
dorinţe şi motive , de fapte şi năzuinţe , trecutul de dinainte
de acel început , gândurile de mai-nainte de primul pas , de
primul cuvânt , ca mai apoi să urmeze paşii mici ce au
urmat acelui pas uriaş . Din cele două lumi mari ,
cuprinzătoare a două lumi mici am venit şi noi doi , unul
către celălalt . Tu , din lumea ta reală , plină de întâmplări
ciudate cu neputinţa lor de a fi ca şi lumea reală . Eu , din
lumea mea ciudată , plină de înţelesul tuturor întâmplărilor
ce devin prin forma lor reale . Ne-am bătut drumuri unul
către celălalt lăsându-mi-te mie şi dându-mi-te . Ne-am
mers drumuri unul către celălalt avându-ne şi primindu-ne
cu o neînţeleasă dorinţă de sfârşit a aşteptării , de înălţare
împreună . Trăim continuarea care deja se întâmplă .
luni, 20 februarie 2017
Nesăbuinţă
Ce ia o parte din suflet şi pleacă cu el în zbor ? Şi rămâi fără
ochi , uite , nici mâini nu mai ai şi gura ţi-e strâmbă , căci
prea târziu ai tăcut . Ce zimţi de rugină îţi cad în plămâni
şi-ţi retează fereastra de lumină ? Şi atât de adânc simţi că
te îngropi în pământ , două jumătăţi , rădăcini de fier şi
nimeni nu o să mai înalţe jumătate de trup pe cealaltă
jumătate de trup . Şi vei rămâne într-o livadă din cer .
ochi , uite , nici mâini nu mai ai şi gura ţi-e strâmbă , căci
prea târziu ai tăcut . Ce zimţi de rugină îţi cad în plămâni
şi-ţi retează fereastra de lumină ? Şi atât de adânc simţi că
te îngropi în pământ , două jumătăţi , rădăcini de fier şi
nimeni nu o să mai înalţe jumătate de trup pe cealaltă
jumătate de trup . Şi vei rămâne într-o livadă din cer .
duminică, 19 februarie 2017
Mi-am văzut gândul fugind pe trepte de timp ....
Privesc orizontul,contemplu,ating cu gândul interminabilele
spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea
supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri,pace
ce îmi aminteşte de eternitate.Pare o altă lume.
În nări freamătă esenţe pure,picurate peste funiile
împletite în şovăiala realităţii.Urechea culege puţin
câte puţin notele cântului.Ochii escaladează deal după deal.
În şoapta vântului ascund regrete şi pun prezentul şi
trecerea timpului într-o rugăciune ce naşte blândeţe pe
peretele inimii .O depărtare învelită într-o uitare rostită de
rostogolirea timpului .
Păşesc pe poteci cu doruri de tămăduire,privirile trec
dincolo de zări să ascundă trăirile sufleteşti mute.
Pădurea poartă în ea taina nemuririi , paşii mei îi străbat
potecile încercând să-i desluşească această taină . Îmi lipesc
tâmpla de fiecare copac şi le ascult inima . Pulsează .
Crengile copacilor se unduiesc dansând în ritmul ciripitului
de păsări . Inspir adânc ca şi cum aş vrea să cuprind totul
într-o respiraţie . Aici am văzut prietenia adevărată şi
armonia ce domneşte peste întreaga pădure .
Lumina este din ce în ce mai săracă , soarele se retrage cu o
discreţie insesizabilă .
Privind apusul , gândurile mele se adună din risipirea lor de
peste zi . Totul este învăluit în pacea ce coboară din cer
peste întreaga fire .
Liniştea doarme acum în lumini nocturne .
Timpul a rămas undeva afară , înăuntru eu ascultam
bătăile aripilor unui fluture .....
Voi ţine neascunsă frumuseţea pe care au păşit tălpile mele ,
în care s-au scăldat ochii mei , din care trupul meu s-a
hrănit şi din care sufletul meu a luat cu el o parte din ea .
spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea
supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri,pace
ce îmi aminteşte de eternitate.Pare o altă lume.
În nări freamătă esenţe pure,picurate peste funiile
împletite în şovăiala realităţii.Urechea culege puţin
câte puţin notele cântului.Ochii escaladează deal după deal.
În şoapta vântului ascund regrete şi pun prezentul şi
trecerea timpului într-o rugăciune ce naşte blândeţe pe
peretele inimii .O depărtare învelită într-o uitare rostită de
rostogolirea timpului .
Păşesc pe poteci cu doruri de tămăduire,privirile trec
dincolo de zări să ascundă trăirile sufleteşti mute.
Pădurea poartă în ea taina nemuririi , paşii mei îi străbat
potecile încercând să-i desluşească această taină . Îmi lipesc
tâmpla de fiecare copac şi le ascult inima . Pulsează .
Crengile copacilor se unduiesc dansând în ritmul ciripitului
de păsări . Inspir adânc ca şi cum aş vrea să cuprind totul
într-o respiraţie . Aici am văzut prietenia adevărată şi
armonia ce domneşte peste întreaga pădure .
Lumina este din ce în ce mai săracă , soarele se retrage cu o
discreţie insesizabilă .
Privind apusul , gândurile mele se adună din risipirea lor de
peste zi . Totul este învăluit în pacea ce coboară din cer
peste întreaga fire .
Liniştea doarme acum în lumini nocturne .
Timpul a rămas undeva afară , înăuntru eu ascultam
bătăile aripilor unui fluture .....
Voi ţine neascunsă frumuseţea pe care au păşit tălpile mele ,
în care s-au scăldat ochii mei , din care trupul meu s-a
hrănit şi din care sufletul meu a luat cu el o parte din ea .
sâmbătă, 18 februarie 2017
dureros de blânde . Atingerea lor mi-a tulburat fiinţa
ca să mă pot salva de cerul intinat cu nori de ploaie .
Aveam umerii dezgoliţi pe care , două frunze cu povestea
încheiată şi-au găsit locul trecerii în următorul lor basm .
Le-am dat uşor la o parte cu degetele îngheţate,făcându-mă
să tresar sub răsuflul nopţii .
vineri, 17 februarie 2017
Răspunde , în tăcere ....
Să stăm faţă în faţă cu noi înşine şi să răspundem în tăcere dacă
ne identificăm , dacă ne ştim îndeajuns încât să acceptăm partea
necunoscută sau renegată din noi . Cred că de întâlnirile cu noi
ne temem cel mai mult . Judecăm , ne dăm cu părerea despre
ceilalţi cu pretenţii de experţi în psihologia sufletului aproapelui
nostru , dar dacă pentru câteva minute pe zi ne-am aşeza în faţa
oglinzii într-o întâlnire directă cu sufletul nostru ce am descoperi ?
Şi dacă am descoperi într-un târziu fragmente din noi , oare am
înţelege , am accepta ? Şi dacă am accepta oare am mai avea
puterea să păşim întru schimbare ? Fiecare va răspunde în tăcere...
sau va trece peste aceste interogaţii cu ignoranţa cu care îşi
trăieşte necunoaşterea . Cea mai mare ispravă a unui om este să
îşi dea sieşi un destin . Nu ştiu încă traiectoria destinului meu .
Cred mai degrabă că nu sunt făcută să îndeplinesc un destin cu
ecouri . Îmi doresc lucruri simple şi cel mai mult îmi doresc să mă
împac cu mine însămi , dar să stau alături de Omul care să îmi
împrumute din măreţia lui .
ne identificăm , dacă ne ştim îndeajuns încât să acceptăm partea
necunoscută sau renegată din noi . Cred că de întâlnirile cu noi
ne temem cel mai mult . Judecăm , ne dăm cu părerea despre
ceilalţi cu pretenţii de experţi în psihologia sufletului aproapelui
nostru , dar dacă pentru câteva minute pe zi ne-am aşeza în faţa
oglinzii într-o întâlnire directă cu sufletul nostru ce am descoperi ?
Şi dacă am descoperi într-un târziu fragmente din noi , oare am
înţelege , am accepta ? Şi dacă am accepta oare am mai avea
puterea să păşim întru schimbare ? Fiecare va răspunde în tăcere...
sau va trece peste aceste interogaţii cu ignoranţa cu care îşi
trăieşte necunoaşterea . Cea mai mare ispravă a unui om este să
îşi dea sieşi un destin . Nu ştiu încă traiectoria destinului meu .
Cred mai degrabă că nu sunt făcută să îndeplinesc un destin cu
ecouri . Îmi doresc lucruri simple şi cel mai mult îmi doresc să mă
împac cu mine însămi , dar să stau alături de Omul care să îmi
împrumute din măreţia lui .
Acolo , în colţul de sus
Mă aşez uneori în colţul de sus , acolo unde liniştea coboară între
două respiraţii , tăcută ca o sugestie abia exprimată de ochii
închişi , dar nu a negare , ci a înţelegere .Acolo , sub arcul de timp
aproape fericit nici o voce nu tresare , iar soluţiile coboară lin ,
atenuând de la bun început orice vagă iluzie de conflict ce ar putea
tulbura dulcea armonie , căci rostul tuturor lucrurilor nu este greu
de desluşit , trebuie doar să învăţăm să fim aşa cum ne este firea .
Acolo , în colţul de sus tânjesc să rămân , ca un copil la porţile
cunoaşterii , purtând pe umeri mantia unui zâmbet fericit , chiar
dacă drumul este greu . Eu ştiu că voi avea timp să recunosc după
voce toate chemările lumii . Şi în liniştea albă , cu ochii închişi
voi alege calea cea bună . Eliberată de orice constrângere eu merg
mai departe , asumându-mi acceptarea . De undeva din adânc
cobora peste mine bucuria exprimată printr-o privire , printre-o
îmbrăţişare .
două respiraţii , tăcută ca o sugestie abia exprimată de ochii
închişi , dar nu a negare , ci a înţelegere .Acolo , sub arcul de timp
aproape fericit nici o voce nu tresare , iar soluţiile coboară lin ,
atenuând de la bun început orice vagă iluzie de conflict ce ar putea
tulbura dulcea armonie , căci rostul tuturor lucrurilor nu este greu
de desluşit , trebuie doar să învăţăm să fim aşa cum ne este firea .
Acolo , în colţul de sus tânjesc să rămân , ca un copil la porţile
cunoaşterii , purtând pe umeri mantia unui zâmbet fericit , chiar
dacă drumul este greu . Eu ştiu că voi avea timp să recunosc după
voce toate chemările lumii . Şi în liniştea albă , cu ochii închişi
voi alege calea cea bună . Eliberată de orice constrângere eu merg
mai departe , asumându-mi acceptarea . De undeva din adânc
cobora peste mine bucuria exprimată printr-o privire , printre-o
îmbrăţişare .
duminică, 12 februarie 2017
Cântec şi linişte .....
Nu mai sunt eu şi altceva , totul e o taină care mă cântă ,
mă respiră , mă tace . Sunt una cu raza de soare , cu frunza
răscolită de vânt , cu piatra albă . Respir cu vântul , zbor cu
şoimul ce mângâie norii . Sunt în toate , totul e în mine .
E un cântec taină care arde şi răscoleşte şi creează şi
mângâie şi renaşte şi tace . Un cântec uitat şi regăsit care se
răsfrânge , acelaşi în chipuri diferite . E linişte .....
Vouă , ce anume vă retrezeşte sufletul şi vă ajută să simţiţi
sacrul fiecărei respiraţii , al fiecărui pas , al fiecărei priviri ,
al fiecărei atingeri ? Vă invit la împărtăşirea tainelor
cântecului uitat . În linişte ......
mă respiră , mă tace . Sunt una cu raza de soare , cu frunza
răscolită de vânt , cu piatra albă . Respir cu vântul , zbor cu
şoimul ce mângâie norii . Sunt în toate , totul e în mine .
E un cântec taină care arde şi răscoleşte şi creează şi
mângâie şi renaşte şi tace . Un cântec uitat şi regăsit care se
răsfrânge , acelaşi în chipuri diferite . E linişte .....
Vouă , ce anume vă retrezeşte sufletul şi vă ajută să simţiţi
sacrul fiecărei respiraţii , al fiecărui pas , al fiecărei priviri ,
al fiecărei atingeri ? Vă invit la împărtăşirea tainelor
cântecului uitat . În linişte ......
de ce nu pot zbura ca ele şi nu mă pot ascunde sub pleoapa
unor petale pline de vise . Sărutam şi mă lăsam sărutată
de soare . mângâiam şi mă lăsam mângâiată de taina rece
a mereu primelor dimineţi . Frământam malul apei cu
întrebările mele , scormonindu-l în speranţa că voi găsi
piatra tainică , cheia tainelor şi misterelor . Căutam cu
dorinţa de cunoaştere a celor ce sunt şi încă nu sunt .
Respiram lumina , îmbrăţişam pacea şi liniştea senină .
Priveam şi regăseam pajiştea verdelui de început , covor
pe care se zbenguiau nuanţele şi parfumul multor
necunoscute .
Spiritul meu se pleacă sorbind din fântânile copacilor.
Veşnicia se zămisleşte în răsuflarea mea,în adiere de vânt.
Din văpaie mă înalţ către nori reînviată şi vântul îmi suflă
privirea fugară tot înainte .Totul în jur dansează în acord
deplin cu lumina prinsă în jocul umbrelor.
Răsuflu uşor şi pretutindeni,stând pe loc .
Veşnicia se zămisleşte în răsuflarea mea,în adiere de vânt.
Din văpaie mă înalţ către nori reînviată şi vântul îmi suflă
privirea fugară tot înainte .Totul în jur dansează în acord
deplin cu lumina prinsă în jocul umbrelor.
Răsuflu uşor şi pretutindeni,stând pe loc .
sâmbătă, 11 februarie 2017
În căutarea primăverii
Păşesc pe iarba verde ,caldă,născută din pământul negru şi
rece cândva . Soarele îmi mângâie ochii , fluturii îmi pun
culoare în obraz.Tac şi las păsările să mă înveţe cântecul lor
Îmi curge primăvara prin vene şi pielea îmi miroase a cer
şi iasomie. Aştept primăvara să vină să-mi bată în geam ,
să mă înveţe să dansez magia printre copacii înveliţi în alb
şi roz . O aştept să vină să-mi deseneze sufletul ei pe chip ,
să învelească pământul în verde şi în mii de culori , să lase
pielea copacilor să respire şi în braţele lor să pună muguri
care să miroase a început de viaţă , să deschidă ochii
soarelui şi să-i amintească să ne zâmbească . Visez ....
a primăvară ..... iar atunci când încep să visez în sufletul
meu miroase a primăvară .
rece cândva . Soarele îmi mângâie ochii , fluturii îmi pun
culoare în obraz.Tac şi las păsările să mă înveţe cântecul lor
Îmi curge primăvara prin vene şi pielea îmi miroase a cer
şi iasomie. Aştept primăvara să vină să-mi bată în geam ,
să mă înveţe să dansez magia printre copacii înveliţi în alb
şi roz . O aştept să vină să-mi deseneze sufletul ei pe chip ,
să învelească pământul în verde şi în mii de culori , să lase
pielea copacilor să respire şi în braţele lor să pună muguri
care să miroase a început de viaţă , să deschidă ochii
soarelui şi să-i amintească să ne zâmbească . Visez ....
a primăvară ..... iar atunci când încep să visez în sufletul
meu miroase a primăvară .
Cu gândurile-n palmă
Cu bărbia-n palma stângă şi cotul
sprijinit pe genunchiul
străin de mine parcă,
gândesc.
Multe gânduri , prea
multe.Încerc să-mi
fac loc printre ele,
răzbat cu greu,mă
înpotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....
şi mă lovesc de el,de
cel care cu o bolnavă
disperare se ţine de mine.Mă lupt cu el,
transpir,obosesc. Îi dau drumul , să plece....
La sfârşit rămâne doar spaima şi acel sentiment
de pustietoare siguranţă a limitelor,dintre ceva
putred şi ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă
şi suflu peste ele.Dacă întind mâna,aş putea avea
certitudinea existenţei mele între genunchi şi bărbie.
sprijinit pe genunchiul
străin de mine parcă,
gândesc.
Multe gânduri , prea
multe.Încerc să-mi
fac loc printre ele,
răzbat cu greu,mă
înpotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....
şi mă lovesc de el,de
cel care cu o bolnavă
disperare se ţine de mine.Mă lupt cu el,
transpir,obosesc. Îi dau drumul , să plece....
La sfârşit rămâne doar spaima şi acel sentiment
de pustietoare siguranţă a limitelor,dintre ceva
putred şi ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă
şi suflu peste ele.Dacă întind mâna,aş putea avea
certitudinea existenţei mele între genunchi şi bărbie.
vineri, 10 februarie 2017
Curgere albastră
Curg albastru pe braţe nevăzute,curg în gesturi de la
un vârf la celălalt,prin ecoul sunetelor la întâmplare.
În strigăte lungi ascult vântul cum aşează numele meu pe
pământ,din verde mă strigă.Din întâmplare un ochi voi
deschide sau un zâmbet,sălbatice mătăsuri se aştern peste
timp.Mă hrănesc cu umbra stelelor şi cu trupul ce-a mai
rămas din soare.Între răsuflări întretăiate mototolesc sub
frunze profunzimea aerului tăios desenat pe retina tainei.
Încinse pete pe cristalul umbrei mă îmbie cu alb într-o
tăcere cât îmbrăţişarea.
un vârf la celălalt,prin ecoul sunetelor la întâmplare.
În strigăte lungi ascult vântul cum aşează numele meu pe
pământ,din verde mă strigă.Din întâmplare un ochi voi
deschide sau un zâmbet,sălbatice mătăsuri se aştern peste
timp.Mă hrănesc cu umbra stelelor şi cu trupul ce-a mai
rămas din soare.Între răsuflări întretăiate mototolesc sub
frunze profunzimea aerului tăios desenat pe retina tainei.
Încinse pete pe cristalul umbrei mă îmbie cu alb într-o
tăcere cât îmbrăţişarea.
joi, 9 februarie 2017
Iartă-mi nebunia
S-a rupt o bucată din cer,pe umerii mei apasă
nebunia şi trupul îmi este strivit de ochiul frigului
polar.Mă caut între spaţii inexistente şi ţipătul
mi se pierde undeva,în alb.Un glas îmi şopteşte
să tac,dar nu văd de unde vine,calcă peste mine
până la marginea unde pier.În mine plâng pietrele
albe rănite de nebunele degete lungi.Şi dacă într-o
bună zi cineva va întreba de mine,spune-i doar atât
:,,i-am iertat nebunia''.
nebunia şi trupul îmi este strivit de ochiul frigului
polar.Mă caut între spaţii inexistente şi ţipătul
mi se pierde undeva,în alb.Un glas îmi şopteşte
să tac,dar nu văd de unde vine,calcă peste mine
până la marginea unde pier.În mine plâng pietrele
albe rănite de nebunele degete lungi.Şi dacă într-o
bună zi cineva va întreba de mine,spune-i doar atât
:,,i-am iertat nebunia''.
luni, 6 februarie 2017
vineri, 3 februarie 2017
Spune .....
..... dacă pământul pe care mergi , pe care îl calci fără
să te gândeşti la el , durere încorporată în paşi , ca cerul în
ochi , ai simţi că suferă din pricina ta , fiindcă paşii tăi
sunt grei , dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de
expresie aparentă , ce-ai face - ai merge înainte sau
te-ai opri ?
să te gândeşti la el , durere încorporată în paşi , ca cerul în
ochi , ai simţi că suferă din pricina ta , fiindcă paşii tăi
sunt grei , dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de
expresie aparentă , ce-ai face - ai merge înainte sau
te-ai opri ?
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)