Căutare

duminică, 26 februarie 2017

Călătorie interioară

                   Pictură Freydoon Rassouli

Mă las pierdută şi apoi găsită
Mă las uitată şi apoi amintită
Mă las atinsă goală şi apoi acoperită
Mă las luată şi apoi înapoi dată  
Mă las cântată şi apoi povestită
Mă las mângâiată şi apoi îmbrăţişată
Mă las călcată şi apoi în palmă purtată
Pe fir de iarbă , pe fir de apă , pe pântec de pleoapă
Pe fir de aripă , pe fir de soare , pe fir de ochi
Pe umeri goi , pe gleznă subţire , pe păr răvăşit
Pe zâmbet uitat şi regăsit , pe degete lungi şi subţiri
Pe lună plină , pe lacrima dimineţii , pe lumină fină
Mă las purtată pe cute de vânt , apoi întinsă pe fir de iarbă
Mă las sedusă de fluturi , apoi iubită de păsări
Mă las încătuşată de gânduri , apoi eliberată de moment
Mă las scrisă cu roşu de mac , apoi citită în verde imperial
Mă las plânsă cu lacrimi albastre , apoi senină văl diafan
Mă las închisă în mugur crud,apoi înflorită în răsărit simţit 
Pe genunchi de piatră , pe drum rotund , pe aură de lotus
Pe tăcere de stele , pe spirit de întuneric pur
Pe cuantă în plan celest , pe cerc adânc , pe colţ frânt
Pe trup în stâncă , pe gol de fântână , pe lemn de santal
Pe fior scrijelit , pe miresme de migdal 
Misterul a ceea ce este invizibil şi profund
O aventură în necunoscut 
O călătorie interioară 


miercuri, 22 februarie 2017

Continuarea care va urma

Pictură Biser Panayotov



Ca să se ştie de ce a fost ceva , cumva , doar marile idei de 
se iau , nu este de-ajuns . Trebuie totdeauna căutat , de 
dorinţe şi motive , de fapte şi năzuinţe , trecutul de dinainte 
de acel început , gândurile de mai-nainte de primul pas , de
primul cuvânt , ca mai apoi să urmeze paşii mici ce au 
urmat acelui pas uriaş . Din cele două lumi mari ,
cuprinzătoare a două lumi mici am venit şi noi doi , unul
către celălalt . Tu , din lumea ta reală , plină de întâmplări
ciudate cu neputinţa lor de a fi ca şi lumea reală . Eu , din 
lumea mea ciudată , plină de înţelesul tuturor întâmplărilor
ce devin prin forma lor reale . Ne-am bătut drumuri unul
către celălalt lăsându-mi-te mie şi dându-mi-te . Ne-am 
mers drumuri unul către celălalt avându-ne şi primindu-ne
cu o neînţeleasă dorinţă de sfârşit a aşteptării , de înălţare
împreună . Trăim continuarea care deja se întâmplă .

luni, 20 februarie 2017

Nesăbuinţă

Ce ia o parte din suflet şi pleacă cu el în zbor ? Şi rămâi fără
ochi , uite , nici mâini nu mai ai şi gura ţi-e strâmbă , căci
prea târziu ai tăcut . Ce zimţi de rugină îţi cad în plămâni 
şi-ţi retează fereastra de lumină ? Şi atât de adânc simţi că
te îngropi în pământ , două jumătăţi , rădăcini de fier şi 
nimeni nu o să mai înalţe jumătate de trup pe cealaltă 
jumătate de trup . Şi vei rămâne într-o livadă din cer . 

duminică, 19 februarie 2017

Mi-am văzut gândul fugind pe trepte de timp ....

Privesc orizontul,contemplu,ating cu gândul interminabilele
spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea 
supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri,pace
ce îmi aminteşte de eternitate.Pare o altă lume.


În nări freamătă esenţe pure,picurate peste funiile
împletite în şovăiala realităţii.Urechea culege puţin
câte puţin notele cântului.Ochii escaladează deal după deal.
În şoapta vântului ascund regrete şi pun prezentul şi 
trecerea timpului într-o rugăciune ce naşte blândeţe pe 
peretele inimii .O depărtare învelită într-o uitare rostită de
rostogolirea timpului .

Păşesc pe poteci cu doruri de tămăduire,privirile trec 
dincolo de zări să ascundă trăirile sufleteşti mute.
Pădurea poartă în ea taina nemuririi , paşii mei îi străbat 
potecile încercând să-i desluşească această taină . Îmi lipesc
tâmpla de fiecare copac şi le ascult inima . Pulsează .
 Crengile copacilor se unduiesc dansând în ritmul ciripitului 
de păsări . Inspir adânc ca şi cum aş vrea să cuprind totul 
într-o respiraţie . Aici am văzut prietenia adevărată şi 
armonia ce domneşte peste întreaga pădure .










Lumina este din ce în ce mai săracă , soarele se retrage cu o 
discreţie insesizabilă .



Privind apusul , gândurile mele se adună din risipirea lor de
peste zi . Totul este învăluit în pacea ce coboară din cer 
peste întreaga fire . 
 Liniştea doarme acum în lumini nocturne .

 Timpul a rămas undeva afară , înăuntru eu ascultam 
bătăile aripilor unui fluture .....





Voi ţine neascunsă frumuseţea pe care au păşit tălpile mele ,
în care s-au scăldat ochii mei , din care trupul meu s-a 
hrănit şi din care sufletul meu a luat cu el o parte din ea .

sâmbătă, 18 februarie 2017

Cerul şi-a legănat aştrii şi mi-a picurat pe tâmple stele 
dureros de blânde . Atingerea lor mi-a tulburat fiinţa 
ca să mă pot salva de cerul intinat cu nori de ploaie .
Aveam umerii dezgoliţi pe care , două frunze cu povestea
încheiată şi-au găsit locul trecerii în următorul lor basm .
Le-am dat uşor la o parte cu degetele îngheţate,făcându-mă
să tresar sub răsuflul nopţii .

vineri, 17 februarie 2017

Răspunde , în tăcere ....

Să stăm faţă în faţă cu noi înşine şi să răspundem în tăcere dacă
ne identificăm , dacă ne ştim îndeajuns încât să acceptăm partea
necunoscută sau renegată din noi . Cred că de întâlnirile cu noi
ne temem cel mai mult . Judecăm , ne dăm cu părerea despre 
ceilalţi cu pretenţii de experţi în psihologia sufletului aproapelui
nostru , dar dacă pentru câteva minute pe zi ne-am aşeza în faţa
oglinzii într-o întâlnire directă cu sufletul nostru ce am descoperi ?
Şi dacă am descoperi într-un târziu fragmente din noi , oare am
înţelege , am accepta ? Şi dacă am accepta oare am mai avea 
puterea să păşim întru schimbare ? Fiecare va răspunde în tăcere...
sau va trece peste aceste interogaţii cu ignoranţa cu care îşi 
trăieşte necunoaşterea . Cea mai mare ispravă a unui om este să
îşi dea sieşi un destin . Nu ştiu încă traiectoria destinului meu .
Cred mai degrabă că nu sunt făcută să îndeplinesc un destin cu 
ecouri . Îmi doresc lucruri simple şi cel mai mult îmi doresc să mă
împac cu mine însămi , dar să stau alături de Omul care să îmi
împrumute din măreţia lui .

Acolo , în colţul de sus

Mă aşez uneori în colţul de sus , acolo unde liniştea coboară între
două respiraţii , tăcută ca o sugestie abia exprimată de ochii 
închişi , dar nu a negare , ci a înţelegere .Acolo , sub arcul de timp
aproape fericit nici o voce nu tresare , iar soluţiile coboară lin ,
atenuând de la bun început orice vagă iluzie de conflict ce ar putea
tulbura dulcea armonie , căci rostul tuturor lucrurilor nu este greu
de desluşit , trebuie doar să învăţăm să fim aşa cum ne este firea .
Acolo , în colţul de sus tânjesc să rămân , ca un copil la porţile
cunoaşterii , purtând pe umeri mantia unui zâmbet fericit , chiar
dacă drumul este greu . Eu ştiu că voi avea timp să recunosc după
voce toate chemările lumii . Şi în liniştea albă , cu ochii închişi
voi alege calea cea bună . Eliberată de orice constrângere eu merg
mai departe , asumându-mi acceptarea . De undeva din adânc 
cobora peste mine bucuria exprimată printr-o privire , printre-o
îmbrăţişare . 

duminică, 12 februarie 2017

Cântec şi linişte .....

Nu mai sunt eu şi altceva , totul e o taină care mă cântă ,
mă respiră , mă tace . Sunt una cu raza de soare , cu frunza
răscolită de vânt , cu piatra albă . Respir cu vântul , zbor cu
şoimul ce mângâie norii . Sunt în toate , totul e în mine .
E un cântec taină care arde şi răscoleşte şi creează şi
mângâie şi renaşte şi tace . Un cântec uitat şi regăsit care se
răsfrânge , acelaşi în chipuri diferite . E linişte .....
Vouă , ce anume vă retrezeşte sufletul şi vă ajută să simţiţi
sacrul fiecărei respiraţii , al fiecărui pas , al fiecărei priviri ,
al fiecărei atingeri ? Vă invit la împărtăşirea tainelor 
cântecului uitat . În linişte ......
Chinuiam cu întrebări gâze şi flori , încercând să înţeleg
de ce nu pot zbura ca ele şi nu mă pot ascunde sub pleoapa
unor petale pline de vise . Sărutam şi mă lăsam sărutată
de soare . mângâiam şi mă lăsam mângâiată de taina rece
a mereu primelor dimineţi . Frământam malul apei cu
întrebările mele , scormonindu-l în speranţa că voi găsi
piatra tainică , cheia tainelor şi misterelor . Căutam cu 
dorinţa de cunoaştere a celor ce sunt şi încă nu sunt . 
Respiram lumina , îmbrăţişam pacea şi liniştea senină .
Priveam şi regăseam pajiştea verdelui de început , covor
pe care se zbenguiau nuanţele şi parfumul multor
necunoscute .
Eu nu sunt acasă , dar am
lăsat  deschisă  o fereastră
să-mi intre în casă gândul 
tău bun . Pe masă ţi-am lăsat
un creion şi o coală albă de
hârtie . Tu doar scrie .....

Spiritul meu se pleacă sorbind din fântânile copacilor.
Veşnicia se zămisleşte în răsuflarea mea,în adiere de vânt.
Din văpaie mă înalţ către nori reînviată şi vântul îmi suflă
privirea fugară tot înainte .Totul în jur dansează în acord
deplin cu lumina prinsă în jocul umbrelor.
Răsuflu uşor şi pretutindeni,stând pe loc .

sâmbătă, 11 februarie 2017

În căutarea primăverii

Păşesc pe iarba verde ,caldă,născută din pământul negru şi 
rece cândva . Soarele îmi mângâie ochii , fluturii îmi pun
culoare în obraz.Tac şi las păsările să mă înveţe cântecul lor
Îmi curge primăvara prin vene şi pielea îmi miroase a cer
şi iasomie. Aştept primăvara să vină să-mi bată în geam ,
să mă înveţe să dansez magia printre copacii înveliţi în alb
şi roz . O aştept să vină să-mi deseneze sufletul ei pe chip ,
să învelească pământul în verde şi în mii de culori , să lase
pielea copacilor să respire şi în braţele lor să pună muguri
care să miroase a început de viaţă , să deschidă ochii 
soarelui şi să-i amintească să ne zâmbească . Visez .... 
a primăvară ..... iar atunci când încep să visez în sufletul
meu miroase a primăvară .

Cu gândurile-n palmă

Cu bărbia-n palma stângă şi cotul 
sprijinit pe genunchiul
străin de mine parcă,
gândesc.
Multe gânduri , prea
multe.Încerc să-mi 
fac loc printre ele,
răzbat cu greu,mă
înpotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....
şi mă lovesc de el,de
cel care cu o bolnavă
disperare se ţine de mine.Mă lupt cu el,
transpir,obosesc. Îi dau drumul , să plece....
La sfârşit rămâne doar spaima şi acel sentiment
de pustietoare siguranţă a limitelor,dintre ceva 
putred şi ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă
şi suflu peste ele.Dacă întind mâna,aş putea avea
certitudinea existenţei mele între genunchi şi bărbie.

vineri, 10 februarie 2017

Curgere albastră

Curg albastru pe braţe nevăzute,curg în gesturi de la
un vârf la celălalt,prin ecoul sunetelor la întâmplare.
În strigăte lungi ascult vântul cum aşează numele meu pe
pământ,din verde mă strigă.Din întâmplare un ochi voi
deschide sau un zâmbet,sălbatice mătăsuri se aştern peste
timp.Mă hrănesc cu umbra stelelor şi cu trupul ce-a mai
rămas din soare.Între răsuflări întretăiate mototolesc sub
frunze profunzimea aerului tăios desenat pe retina tainei.
Încinse pete pe cristalul umbrei mă îmbie cu alb într-o
tăcere cât îmbrăţişarea. 

joi, 9 februarie 2017

Iartă-mi nebunia

S-a rupt o bucată din cer,pe umerii mei apasă
nebunia şi trupul îmi este strivit de ochiul frigului
polar.Mă caut între spaţii inexistente şi ţipătul 
mi se pierde undeva,în alb.Un glas îmi şopteşte
să tac,dar nu văd de unde vine,calcă peste mine
până la marginea unde pier.În mine plâng pietrele
albe rănite de nebunele degete lungi.Şi dacă într-o
bună zi cineva va întreba de mine,spune-i doar atât
:,,i-am iertat nebunia''.

luni, 6 februarie 2017

Eram în interior .... probam timpul prin gesturi şi priviri
cu imagini legate de frumoase amintiri . Scuturam clipele
în liniştea mult colorată , ochii aruncau priviri de lumină
spre clipele aliniate armonios . Inocent , sufletul murmură
o melodie . Zâmbesc ? Nu ştiu ..... Zâmbesc ?

vineri, 3 februarie 2017

Spune .....

..... dacă pământul pe care mergi , pe care îl calci fără
să te gândeşti la el , durere încorporată în paşi , ca cerul în 
ochi , ai simţi că suferă din pricina ta , fiindcă paşii tăi
sunt grei , dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de
expresie aparentă , ce-ai face - ai merge înainte sau 
te-ai opri ?
Fiecare ceas are ora lui . Fiecare ceas şi-a pornit orele
măsurând ceva al lui . Ora mea nu mai are nici o 
importanţă . Nu vezi cum trece timpul fără să ne bage
în seamă ? La ce bun atunci ? La ce să le mai stric eu 
ceasurilor rostul ?