Vezi îngerii venind la marginea pădurii ?
Din dosul frunzelor cu ochii uzi , vezi îngerii venind ?
Să nu mă chemi acasă , mai vreau să hoinăresc , în
noaptea de tăcere îngeri să privesc , să aştept dimineaţa
ce-o să vină respirând .... vezi îngerii venind ?
Căutare
marți, 31 ianuarie 2017
Visul
M-am visat , pe mine cea de dincolo de cuvinte . Îmi uitasem
gândurile , îmi rătăcisem amintirile şi era bine . Aveam
două braţe care făceau multe lucruri , ştiau să îmbrăţişeze
strâns , palme care să mângâie copacii , stele , păsări şi
suflete . Aveam două picioare care mă duceau unde aveam
nevoie să ajung . Călcau ori apăsat şi hotărât , ori moale şi
delicat . Aveam şi un trup în care bătea o inimă , uneori
creştea depăşindu-l . Aveam doi ochi mari care priveau
curioşi , o gură care purta un zâmbet şi rostea cuvinte , un
nas care adulmeca de la distanţă parfumul florilor de tei ,
comandând picioarelor direcţia potrivită şi aveam un păr
răvăşit la orice adiere de vânt . Şi lumea era prietenoasă ,
străzile mi se aşterneau în faţă singure , copacii îşi aplecau
crengile cu rod , florile îşi deschideau corola şi parfumau
pământul , soarele cu razele lui îmi încălzea trupul , iar
ploaia caldă îmi limpezea ochii . Apoi visul s-a stins încet .
Nu ştiu de ce . Poate venise mâine şi trebuia să mă trezesc.
Sau poate că fiind un vis fără trecut şi fără viitor , nu putea
exista decât o clipă .
gândurile , îmi rătăcisem amintirile şi era bine . Aveam
două braţe care făceau multe lucruri , ştiau să îmbrăţişeze
strâns , palme care să mângâie copacii , stele , păsări şi
suflete . Aveam două picioare care mă duceau unde aveam
nevoie să ajung . Călcau ori apăsat şi hotărât , ori moale şi
delicat . Aveam şi un trup în care bătea o inimă , uneori
creştea depăşindu-l . Aveam doi ochi mari care priveau
curioşi , o gură care purta un zâmbet şi rostea cuvinte , un
nas care adulmeca de la distanţă parfumul florilor de tei ,
comandând picioarelor direcţia potrivită şi aveam un păr
răvăşit la orice adiere de vânt . Şi lumea era prietenoasă ,
străzile mi se aşterneau în faţă singure , copacii îşi aplecau
crengile cu rod , florile îşi deschideau corola şi parfumau
pământul , soarele cu razele lui îmi încălzea trupul , iar
ploaia caldă îmi limpezea ochii . Apoi visul s-a stins încet .
Nu ştiu de ce . Poate venise mâine şi trebuia să mă trezesc.
Sau poate că fiind un vis fără trecut şi fără viitor , nu putea
exista decât o clipă .
miercuri, 25 ianuarie 2017
Uneori am mers lin ,
alteori am alergat,
dar de cele mai multe
ori m-am lăsat
purtată pe aripi de
basm.Am lăsat inima
să aleagă.Am văzut
cerul albastru,am
plutit pe un nor,am
alergat desculţă,am
adăugat culoare la
curcubeu,am auzit
şoaptele unui fluture,
am cântat împreună
cu păsările.
Toate sunt emoţii ce oferă un clinchet inimii
Dorinţele nu au vârstă , inima călătoreşte oricând.
Simt o accelerare atunci când vrea să viseze,să zboare
departe.Ea , inima , îmi trimite pe buze un zâmbet
copilăresc,care nu măsoară vârsta ci sentimentele.
alteori am alergat,
dar de cele mai multe
ori m-am lăsat
purtată pe aripi de
basm.Am lăsat inima
să aleagă.Am văzut
cerul albastru,am
plutit pe un nor,am
alergat desculţă,am
adăugat culoare la
curcubeu,am auzit
şoaptele unui fluture,
am cântat împreună
cu păsările.
Toate sunt emoţii ce oferă un clinchet inimii
Dorinţele nu au vârstă , inima călătoreşte oricând.
Simt o accelerare atunci când vrea să viseze,să zboare
departe.Ea , inima , îmi trimite pe buze un zâmbet
copilăresc,care nu măsoară vârsta ci sentimentele.
duminică, 22 ianuarie 2017
Când nu ştii de unde vii , e mai greu să-ţi dai seama încotro trebuie să te duci ....
Sunt aici şi pentru moment sunt mai
mult decât mă ştiam . Vis sau nu , e
clar că sunt mai mult , pentru că am
amintirea a ceea ce nu s-a scris încă
atunci când am închis ochii . Aşa că
pot să presupun că mintea mea fiind
mai largă decât înainte , sunt şanse ca
şi trupul meu să fie mai mult . Dacă
sunt ultimul om , fie am supravieţuit
peste secole , fie m-am născut aici ,
oare din ce sunt făcut eu , omul ?
Ciudat vis , dar n-am de ales , trebuie
să-l iau în serios . Oricât de ciudat ar
fi , este o provocare să gândesc în afara
timpului meu .
mult decât mă ştiam . Vis sau nu , e
clar că sunt mai mult , pentru că am
amintirea a ceea ce nu s-a scris încă
atunci când am închis ochii . Aşa că
pot să presupun că mintea mea fiind
mai largă decât înainte , sunt şanse ca
şi trupul meu să fie mai mult . Dacă
sunt ultimul om , fie am supravieţuit
peste secole , fie m-am născut aici ,
oare din ce sunt făcut eu , omul ?
Ciudat vis , dar n-am de ales , trebuie
să-l iau în serios . Oricât de ciudat ar
fi , este o provocare să gândesc în afara
timpului meu .
sâmbătă, 21 ianuarie 2017
Dincolo de cerul prăfuit oare , ce o fi ?
Păşesc pe un nisip fierbinte ....oare,
unde sunt ? Cred că o să mă înec... în
căldură , unde eşti....strop de rouă ?
Te caut.... mă vezi ? Am nevoie de
puritatea sufletului tău răcoros.
Până la urmă ai venit....dar, de ce
mâine ? Astăzi e soare ....astăzi sunt
eu.... Şi m-am topit în abisul din
absenţa ta .
Mâine ? Mâine va fi ....
Păşesc pe un nisip fierbinte ....oare,
unde sunt ? Cred că o să mă înec... în
căldură , unde eşti....strop de rouă ?
Te caut.... mă vezi ? Am nevoie de
puritatea sufletului tău răcoros.
Până la urmă ai venit....dar, de ce
mâine ? Astăzi e soare ....astăzi sunt
eu.... Şi m-am topit în abisul din
absenţa ta .
Mâine ? Mâine va fi ....
Grădina mea secretă
Florile creşteau direct din
pielea ta , le simţeam bucuria
înfloririi , ele erau acolo
dinainte să te iubesc .
În miez de noapte pâlpâiau
în întuneric şi ştiam că în ele
se ascunde lumina. Florile
mă ţineau lângă tine ca nişte
cuvinte vrăjite , se făcuse
demult iarnă , dar ele sfidau
anotimpul. Pe umerii tăi era
grădina mea secretă ....
pielea ta , le simţeam bucuria
înfloririi , ele erau acolo
dinainte să te iubesc .
În miez de noapte pâlpâiau
în întuneric şi ştiam că în ele
se ascunde lumina. Florile
mă ţineau lângă tine ca nişte
cuvinte vrăjite , se făcuse
demult iarnă , dar ele sfidau
anotimpul. Pe umerii tăi era
grădina mea secretă ....
vineri, 20 ianuarie 2017
Tăcerile mele albastre
Seara îmi caut
tăcerile,le strig,
în şoaptă.Şi ele vin.
Cum le recunosc?
După zgomotul paşilor,
vin plutind...după
atingeri,întind mâna
spe ele şi nu le simt,
uneori le recunosc
după lungimea muţeniei
şi după culoare.
Da,tăcerile mele au
culoare,tăcerile mele
sunt albastre.Eu caut tăcerile,sau...poate
ele mă caută pe mine,ele se adună în mine,
se înghesuie,îşi fac loc cu coatele să mă
cuprindă toată.Îmi plac tăcerile mele,îmi
sunt dragi.Cu ele pot povesti despre orice
şi râdem...râdem mult.Unde caut tăcerile
mele?Le caut în incertitudini,prin mii de
motive şi puzderii,le caut peste tot sub
gluga serii.Tăcerile reuşesc să îmi
gândească vorbele înainte ca ele să se
spargă de aer.Învăluită în tăcere şi
strivită de bocancii timpului aşez mâna
pe fruntea mea de griji şi mă las dormindă
până voi fi culeasă dintre tăceri.
tăcerile,le strig,
în şoaptă.Şi ele vin.
Cum le recunosc?
După zgomotul paşilor,
vin plutind...după
atingeri,întind mâna
spe ele şi nu le simt,
uneori le recunosc
după lungimea muţeniei
şi după culoare.
Da,tăcerile mele au
culoare,tăcerile mele
sunt albastre.Eu caut tăcerile,sau...poate
ele mă caută pe mine,ele se adună în mine,
se înghesuie,îşi fac loc cu coatele să mă
cuprindă toată.Îmi plac tăcerile mele,îmi
sunt dragi.Cu ele pot povesti despre orice
şi râdem...râdem mult.Unde caut tăcerile
mele?Le caut în incertitudini,prin mii de
motive şi puzderii,le caut peste tot sub
gluga serii.Tăcerile reuşesc să îmi
gândească vorbele înainte ca ele să se
spargă de aer.Învăluită în tăcere şi
strivită de bocancii timpului aşez mâna
pe fruntea mea de griji şi mă las dormindă
până voi fi culeasă dintre tăceri.
joi, 19 ianuarie 2017
Am simţit departele în aproape
M-am trezit goală pe marginea
genunchiului tău drept. Nu ţi-am
văzut decât călcâiul înfipt între
două linii perplexe de formă
distorsionată cu care alunecam,
cu capul în jos frângându-mi
neînţelegerea dintre cele două
linii . Ţi-ai aşezat urechea pe
ochiul meu stâng să asculţi ritmul inimii şi trupurile noastre
căutau să intre unul în altul
ezitând să încapă . Atingi cu
dosul palmei forma trupului
meu gol . E linişte şi pentru mai multă linişte
e nevoie de atingeri aproape complete ,
de un spaţiu aproape clar prin care poţi
simţi cât de departe poate fi un aproape .
Din mâinile inerte scot ţipete şi le împart ,
le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut
se pierde într-o răceală gri , rece , indiferentă .
Când liniştea şi luciditatea se divid , fugi şi
laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare
ce ne pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .
Devenim pătimaşi , dobândim puteri nemărginite
stând cu ochii larg deschişi la graniţa dintre
trupuri întotdeauna ţipăt .
genunchiului tău drept. Nu ţi-am
văzut decât călcâiul înfipt între
două linii perplexe de formă
distorsionată cu care alunecam,
cu capul în jos frângându-mi
neînţelegerea dintre cele două
linii . Ţi-ai aşezat urechea pe
ochiul meu stâng să asculţi ritmul inimii şi trupurile noastre
căutau să intre unul în altul
ezitând să încapă . Atingi cu
dosul palmei forma trupului
meu gol . E linişte şi pentru mai multă linişte
e nevoie de atingeri aproape complete ,
de un spaţiu aproape clar prin care poţi
simţi cât de departe poate fi un aproape .
Din mâinile inerte scot ţipete şi le împart ,
le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut
se pierde într-o răceală gri , rece , indiferentă .
Când liniştea şi luciditatea se divid , fugi şi
laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare
ce ne pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .
Devenim pătimaşi , dobândim puteri nemărginite
stând cu ochii larg deschişi la graniţa dintre
trupuri întotdeauna ţipăt .
duminică, 15 ianuarie 2017
Cu paşi uşori calc pe dimineaţă
Am mintea puţin împrăştiată prin vreme ......
M-am trezit aiurând ,cu gândurile decojite în palmă .
Am închis pumnul strâns .... când l-am desfăcut aveam în
palmă bucăţi de aripi albe de înger . În dimineaţă m-am
găsit iubind din spatele seninului . Priveam lumea de sus cu
ochi coloraţi şi nu mi-a fost teamă că aş putea sparge cerul
în cioburi albăstrui . În dimineaţă m-am găsit numărând
nuanţele din ochi în oglindă , pentru o clipă am crezut că
timpul m-a uitat . În dimineaţă am învăţat cum se
construiesc stele , cum se coase cu fir de diamant .
Mă pierd uşor prin secunde şi atunci tac , ascult , înţeleg .....
marți, 10 ianuarie 2017
Clipe în care trăiesc adânc
De la o secundă la alta , acul ceasului se opreşte puţin .
De la o clipă la alta este un spaţiu gol , un spaţiu atât de
adânc încât e puţin dacă aş spune că ar fi infinit .
Zăbovesc din când în când pe marginea unei clipe şi admir
spaţiul nesfârşit şi plin de o imensă bucurie tăcută . Şi de pe
marginea unei clipe admir infinitul , eternitatea şi tot ce
mai este pe acolo . Când în inimă îmi rămâne un singur
sentiment , iar în minte un singur gând şi acestea se unesc ,
orice voal este străpuns şi pot vedea pauza dintre două clipe.
Profunzimea trăirii devine infinită . Ating profunzimea
scufundându-mă în interiorul unei clipe cu sufletul întreg .
De la o clipă la alta este un spaţiu gol , un spaţiu atât de
adânc încât e puţin dacă aş spune că ar fi infinit .
Zăbovesc din când în când pe marginea unei clipe şi admir
spaţiul nesfârşit şi plin de o imensă bucurie tăcută . Şi de pe
marginea unei clipe admir infinitul , eternitatea şi tot ce
mai este pe acolo . Când în inimă îmi rămâne un singur
sentiment , iar în minte un singur gând şi acestea se unesc ,
orice voal este străpuns şi pot vedea pauza dintre două clipe.
Profunzimea trăirii devine infinită . Ating profunzimea
scufundându-mă în interiorul unei clipe cu sufletul întreg .
Cu ochii închişi pe aerul aripii
Simţea atât de mult în ochii
ei cum cade , doar mâinile
le-a întins spre infinit , de
acolo îngerul privea la ea
trist . Simţea parfum de stele
şi gândea astral , credea că
poate prinde într-o mână
universul , că numele ei
poate naşte vibraţii şi ce
sclipiri de har credea că va
găsi .... când a început
războiul clipelor tirane şi
toate cuvintele o ucideau
barbar . Muşca din durere şi zadarnic aştepta mâna
dreaptă să o vindece . Trădătoare a timpului cu tăceri şi
anotimpuri fără număr se cuibăreşte acolo , la capăt de cer .
Un ecou de clopot unic .... şi o rază blândă pune în palma ei
aripi de zbor . Din zbor , în depărtare să se nască minune ,
regăsirea de ea în atâtea căutări , obosită de lupta
demonilor ce-i devorau fiinţa . Aştepta un semn de la îngerul
ce o privea trist , un sărut pe frunte era de-ajuns .
Prea târziu , a fost înghiţită de sferă .....
ei cum cade , doar mâinile
le-a întins spre infinit , de
acolo îngerul privea la ea
trist . Simţea parfum de stele
şi gândea astral , credea că
poate prinde într-o mână
universul , că numele ei
poate naşte vibraţii şi ce
sclipiri de har credea că va
găsi .... când a început
războiul clipelor tirane şi
toate cuvintele o ucideau
barbar . Muşca din durere şi zadarnic aştepta mâna
dreaptă să o vindece . Trădătoare a timpului cu tăceri şi
anotimpuri fără număr se cuibăreşte acolo , la capăt de cer .
Un ecou de clopot unic .... şi o rază blândă pune în palma ei
aripi de zbor . Din zbor , în depărtare să se nască minune ,
regăsirea de ea în atâtea căutări , obosită de lupta
demonilor ce-i devorau fiinţa . Aştepta un semn de la îngerul
ce o privea trist , un sărut pe frunte era de-ajuns .
Prea târziu , a fost înghiţită de sferă .....
marți, 3 ianuarie 2017
Oraşul din noapte
În fiecare noapte
îmbracă haina groasă
cu glugă şi bântuie
oraşul ca o apucată . Şi
scrie despre nimicurile
prin care umblă . În
fiecare clipă priveşte
undeva încercând să le
ghicească conştiinţa ,
dar nu reuşeşte decât să
enerveze civilizata
societate . Colindă
oraşul cu cuvinte de o
mie de kilograme adânc
înşurubate în pas şi tot
ceea ce ar putea spune
vine dintr-un întuneric
ce ţiuie în urechi , o
beznă surdo-mută pe
unde încearcă să ajungă
la un glas ce se află
între ură şi dispreţ
refuzând cu desăvârşire
să se facă auzit . Uşoară
ca aerul face slalom
printre gesturi făcute de oameni care trăiesc din alţi
oameni , fără nici o prevestire care să o deranjeze de
întârzierile până acasă . După rotocoalele date catedralelor
înalte şi celor ovale s-a întors pe linia cunoaşterii credinţelor
În urma ei pietrele se aruncau lovindu-se cap în cap
rostogolindu-se până la picioarele oraşului în beznă . Şi-a
întors privirea şi nu şi-a dat seama dacă pietrele se băteau
pentru ea , sau nu . Aşteptând parcă un răspuns şi-a ridicat
privirea spre cer , nu era decât luna ce stătea într-un colţ
ascunsă , în mantia tăcerii , dând şi ea mirată din umeri .
Venite de undeva , de aiurea , mii de ace îi străpung nemilos
obrazul . Cu degetele lungi aproape crispate îşi trage gluga
pe ochi . Cercuri calde îi ies repetat prin crăpătura subtilă
a buzelor . Păşeşte la întâmplare şi tot ce mai vede este
trupul ei gol dezmierdat de apa fierbinte , cămaşa de
noapte preferată , o privire în oglindă cu fruntea relaxată
şi ochii uşor zâmbind ce o vor face să spună că mai este ceva
despre care trebuie scris . Dar ştie că oraşul o va aştepta şi
data viitoare . Acolo , în noapte .
îmbracă haina groasă
cu glugă şi bântuie
oraşul ca o apucată . Şi
scrie despre nimicurile
prin care umblă . În
fiecare clipă priveşte
undeva încercând să le
ghicească conştiinţa ,
dar nu reuşeşte decât să
enerveze civilizata
societate . Colindă
oraşul cu cuvinte de o
mie de kilograme adânc
înşurubate în pas şi tot
ceea ce ar putea spune
vine dintr-un întuneric
ce ţiuie în urechi , o
beznă surdo-mută pe
unde încearcă să ajungă
la un glas ce se află
între ură şi dispreţ
refuzând cu desăvârşire
să se facă auzit . Uşoară
ca aerul face slalom
printre gesturi făcute de oameni care trăiesc din alţi
oameni , fără nici o prevestire care să o deranjeze de
întârzierile până acasă . După rotocoalele date catedralelor
înalte şi celor ovale s-a întors pe linia cunoaşterii credinţelor
În urma ei pietrele se aruncau lovindu-se cap în cap
rostogolindu-se până la picioarele oraşului în beznă . Şi-a
întors privirea şi nu şi-a dat seama dacă pietrele se băteau
pentru ea , sau nu . Aşteptând parcă un răspuns şi-a ridicat
privirea spre cer , nu era decât luna ce stătea într-un colţ
ascunsă , în mantia tăcerii , dând şi ea mirată din umeri .
Venite de undeva , de aiurea , mii de ace îi străpung nemilos
obrazul . Cu degetele lungi aproape crispate îşi trage gluga
pe ochi . Cercuri calde îi ies repetat prin crăpătura subtilă
a buzelor . Păşeşte la întâmplare şi tot ce mai vede este
trupul ei gol dezmierdat de apa fierbinte , cămaşa de
noapte preferată , o privire în oglindă cu fruntea relaxată
şi ochii uşor zâmbind ce o vor face să spună că mai este ceva
despre care trebuie scris . Dar ştie că oraşul o va aştepta şi
data viitoare . Acolo , în noapte .
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)