aplec copacul şi-i sărut ramul
muguri în pântec să-i răsară ,
îi las un zâmbet pe frunza galbenă
şi pe celelalte ce plecară ,
încăpăţânate de zbor ,
de îmbrăţişarea cu pământul
pe la amiază când ora devine rumenă
şi celor rătăciţi îşi împarte gustul ,
las ploaia să-mi spele ochii
să pot privi în seară
porţi larg deschise prin care
să intre nealterate iubiri
şi umblet nepământean
cu luna la subţioară
când oamenii îi cer lui Dumnezeu izbăviri.