Căutare

marți, 29 noiembrie 2016

Moksha

Ating aerul , ascult cu urechile atente şi gura
nemişcată . Îmi permit liniştea formelor , a mişcărilor ,
a imposibilului şi a imensităţii cu toată profunzimea .
Înlocuiesc cuvintele cu o atingere , cu un sentiment ,
cu înţelegerea , cu secretul lucrurilor celor mai rare şi
preţioase . Experimentez forma , zăresc curbele , desenez
liniile drepte şi învăţ savoarea exuberanţei care mi se arată
în micile întâmplări . Mă creez şi mă recreez în fiecare moment .
Sunt calmă în mijlocul propriei mele nelinişti , înţeleaptă în
propriile mele limite mici şi inexacte . Sunt umilă în faţa măreţiei ,
a gafelor şi naivităţii şi realizez cât de neînsemnate sunt măreţiile
mele şi cât de preţioasă este micimea mea .
Sunt pregătită să învăţ lucrurile pe care nu le ştiu , să împărtăşesc
ceea ce îmi vor arăta oamenii înţelepţi şi să înţeleg bucuria .


Cântecul lunii

Ascult cântecul lunii şi în noapte las strigătele
obosite să zboare . În spaţiu şi timp ocolesc pământul
căutându-mi gândurile . Gura mea rosteşte chemarea ,
poate găseşte geana pe care să se odihnească ....
Şi urmăresc lumina lunii în noapte ca pe un strigăt
pierdut în infinit , ridic pleoapele norilor şi găsesc acolo
ascunse şoapte .....
În palmele nopţii îmi fac culcuş ...
Pe cântecul lunii tâmpla mea îşi găseşte odihna .



Momente

Uneori simt cuvintele cum curg , alteori simt
puterea tăcerii cum apasă pe buze . Este aceea
tăcere care nu vrea să exprime nimic dar care ar
dărui totul . Muzica rămâne câteodată singura muză
care poate exprima simţirea , trecerea , transfigurarea .
Când mă aflu în asemenea momente mă întreb în interiorul
fiinţei mele - cine sunt eu ? şi răspunsul vine din străfund ,
şoptit răsunător - ,, eşti doar tu " . Iar acest ,, doar " îmi
reaminteşte de mine , exact aşa cum sunt .
Îmi reaminteşte că sunt aici pentru viaţa însăşi  , cea mai
importantă iniţiere pe care un om o poate trăi .
Viaţa este sărbătorită atunci când faci parte din ea .
Rămân să mă bucur în tăcere .....

Neînţeles de ochi străini

M-am trezit goală pe marginea

genunchiului tău drept . Nu ţi-am

văzut decât călcâiul înfipt între 

două linii perplexe de formă 

distorsionată cu care alunecam

cu capul în jos frângându-mi

neînţelegerea dintre cele două 

linii . Ţi-ai aşezat urechea pe

ochiul meu stâng să asculţi ritmul

inimii şi trupurile noastre căutau să intre unul în altul ezitând

să încapă . Atingi cu dosul palmei forma trupului meu gol . 

E linişte şi pentru mai multă linişte e nevoie de atingeri aproape

complete , de spaţiu aproape clar prin care poţi simţi cât de 

departe poate fi un aproape . Din mâinile inerte scot ţipete şi le

împart , le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut se pierde într-o

răceală gri , rece indiferentă . Când liniştea şi luciditatea se divid

fugi şi laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare ce ne

pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .Devenim pătimaşi ,

dobândim puteri nemărginite stând cu ochii larg deschişi la

graniţa dintre trupuri întotdeauna ţipăt .