Căutare

duminică, 5 noiembrie 2017

Nu putem fi toţi la fel , dar toţi putem fi oameni

Mă enervează prostia. Mă inhibă răutatea. Mă zăpăceşte şi mă alungă prefăcătoria.E clar că lumea nu e a mea, nu e a ta, nu e a nimănui în mod special. Nu am făcut-o noi, nici proprietari nu suntem, chiar dacă avem un petec de hârtie care ne dă dreptul la folosinţă pe o bucată de pământ – măsurabil în mp -, sau pe o cutie de beton, de văiugă, de metal, de zidărie, sau de combinaţii diverse între ele, pe care o numim casă, cămin sau oricum altcumva. Să nu uităm însa de timp. Timp! Proprietari pentru un timp mai scurt sau mai lung, dar limitat…Şi totuşi acţionăm în majoritatea cazurilor ca şi cum am avea mai multe drepturi decât vecinul nostru, colega sau colegul , prietena ori prietenul nostru. Ca si cum am avea o rezervă, o viaţă în plus, un as în mânecă. Chiar de nu recunoaştem făţiş, mulţi dintre noi ne credem mai deştepţi, mai interesaţi, mai în măsură să stabilim ce e bun şi ce e rău, ce face bine si ce îmbolnăveşte, ce îngraşă şi ce slăbeşte, ce vindecă şi ce omoară , ce onorează şi ce dezonorează, ce ne izbăveşte şi ce ne duce la pierzanie. Suntem gata să ridicăm piatra şi să lovim cu putere. Fără o introspecţie serioasă asupra propriei persoane. Doar compulsiv. Cu sete. Câteodata nici macar nu ne aplecăm noi, piatra ne este dată de o altă mână – nici nu contează de ce -, dar mâna noastră e cea care aruncă fără ca mintea să se întrebe, fără ca inima să se îndoiască şi să tresară.Nu încăpem. Nu încăpem unii de altii. Avem puţin, vrem ceva mai mult. Am ajuns să avem ceva mai mult, vrem şi mai mult. Avem mult mai mult, vrem totul. Deşi habar nu avem ce ar putea însemna totul.Până cu ceva vreme în urmă mă enervam. Rău de tot. Îmi găseam toate argumentele din lume şi scoteam toate armele pe care le aveam în dotare ca să fac dreptate, să demonstrez că s-a judecat greşit o situatie, că s-a făcut o nedreptate, că s-a comis o gravă eroare, că aşa şi pe dincolo… Bun, e clar că ce puneam pe tapet era un punct de vedere personal, nu înseamna că aveam la degetul mic dreptatea absolută. Eram împinsă şi eu de orgoliul ce mă făcea să cred orbeşte că dreptatea e de partea mea, că ştiu foarte bine mecanismele binelui şi ale răului, că pot fi un reper pentru alţii mai tineri poate sau mai neexperimentaţi, ca un far pe vreme de furtună în apropierea unui ţărm stâncos.Dar cât de tare m-am inşelat… Cât timp am pierdut cu demonstraţii bazate pe o logica impecabilă, construită mereu cu grijă şi cu maximă asumare. A avut rost? Nu, nu a avut. Oamenii dau din cap aprobator şi fac exact cum vor ei şi cum le dicteaza interesul. Oamenii par că vor să învete şi să înţeleagă, să facă lucrurile mai bine şi mai eficient, dar în spatele zâmbetului recunoscător pe care ţi-l adresează şi a gestului aprobator din cap cu bărbia de sus în jos şi cu ochii cât cepele, stă o încăpăţânare acerbă de a face exact ce îi taie pe ei capul. Că ştiu ei mai bine ce au de făcut. Tu sigur le întinzi o capcană şi nu le vrei binele, de ce ar porni de la premisa că le-ai vrea liniştea şi bunăstarea?? E greu de crezut asta, într-o lume a invidiilor, a egoismului, a orgoliilor stupide, a goanei după bani şi după putere.Nu s-a întâmplat vreodată în viaţa mea să nu dau cuiva ceva dacă am putut să ajut. Nici măcar o singura dată. M-am făcut luntre şi punte, m-am dat peste cap de trei ori şi tot am făcut cumva să ajut dacă mi-a stat în putere. Nu am aşteptat nicicând recunoştinţă şi nici să mi se întoarcă binele făcut. Nu am cântărit, nu am numărat, nu am monitorizat. Poate singurul lucru după care am tânjit puţin, căci de aceea sunt om, a fost un dram de respect. Nu recunoştinţă. RESPECT. E o mare diferenţă. Ca de la cer la pământ. Te trezeşti că ajungi să fii stupid ajutând. Că eşti judecat. Că eşti bârfit. Că eşti terfelit în toate felurile. Pentru că e normal că îţi dă mâna să ajuţi, căci e logic că ai de unde. Nu?? E normal că-ţi dă mâna să-ţi faci timp să alergi în locul altora, pentru că ai destul (oare??). E normal că trebuie să laşi de la tine, să fii înţelegător, să doreşti să restabileşti armonia în relaţii terfelite de minciuni sau indiferenţă, căci eşti un om matur, cu bun simţ, etc. Ce contează că poate trebuie să iei hapuri regulat ca să nu-ţi sară inima din piept??E minunat să fii darnic, e groaznic să fii zgârcit. Dar dărnicia (şi aici nu mă refer exclusiv la bunuri materiale) răsplătită cu ranchiună aduce frustrări care se acumulează ca într-un buboi plin cu puroi, care la un moment dat iţi va da un pic de febră cu frisoane, când se va sparge. Pe de altă parte, zgârcenia nu a omorât pe nimeni, doar i-a imbogăţit pe unii. Cum ar trebui să fim, atunci? Cum să ne facem loc fără să deranjăm, fără să sufocăm, fără să irităm? Cum să modelăm lumea asta în una mai bună, mai primitoare, mai însorită? Căci de când ne ştim tot împărţim sau avem impresia că am avea de împărţit câte ceva , ne războim. Ar fi loc pentru toţi. Pentru bunici bătrâni şi buni, pentru bolnavi, pentru bogati, pentru săraci, pentru familii, pentru părinţi, pentru copii, pentru bărbaţi şi femei. Dar vrem mai mult spaţiu doar pentru noi – din pur egoism, nu din nevoie - şi pentru asta dăm din coate, uitând că putem răni, uitând că putem “ucide”. Din culpă.Ce putem ucide?? Prietenia, dragostea, bunăvoinţa, arta, binefacerea, respectul. Credem că ne putem lipsi de unele. Aşa credem noi toţi cât suntem în putere, cât ne simţim pe val. Dar vine o vreme când am putea fi în pericol de a ne scufunda, şi abia atunci realizăm ce au însemnat toate astea când vântul prielnic ne-a umflat pânzele. Au însemnat mai mult decât casa, maşina, hainele, poşetele sau pantofii , petrecerile, vacanţele, pizza pe sortimente, o vizită la Mall, filme, relaţii întortocheate. Realizăm că am îngropat o avere inestimabilă şi habar nu mai avem unde. Căci doar am făcut la repezeală o groapă şi am îngrămădit totul acolo, ca să nu ne încetinească nimic în plină viteză şi ascensiune. Nici măcar nu am semnalizat locul, timpul, clipa… La ce bun?? Nici măcar nu ne-a mai trecut prin minte că s-ar putea să căutăm cu disperare ce am lăsat în urmă, ca pe ultimă gură de oxigen ce ne mai ţine în viaţă. Avem ceea ce merităm. Când cineva ia atitudine, în loc să ne strângem în jurul acelei persoane susţinându-i demersurile pentru a se face dreptate, sărim ca arşi să declarăm că nu trebuie băgaţi toţi în aceeaşi oală, că se face o nedreptate mare, etc.Ei bine, atunci să stăm toţi cu mâinile în sân şi să ne cumpărăm câteva duzini de batiste. Căci vom avea nevoie. Sunt sigură de asta. Să ne rugăm să ni se lumineze mintea si sufletul ca să avem răbdarea să ne amintim ce înseamnă bunătatea şi bucuria de a ajuta. Să vină timpul când vom înţelege că o dată ce ţi-ai pierdut credibilitatea şi respectul cuiva, nu o să le mai dobândeşti nicicând întregi, poate doar în copie - şi asta nelegalizată. Poate reuşim să înţelegem că e loc pentru toţi, mai ales dacă alegem să ne îmbrăţişăm, în loc să ne împingem. Să ne iubim, în loc să ne urâm. Să construim, în loc să distrugem.Nu sunt un model de urmat ca să am dreptul să dau pilde frumoase, ca şi cum nu aş fi făcut şi eu aceleaşi greşeli omeneşti. Recunosc că am considerat de când mă ştiu, că e mai potrivită şi mai limpede sufletului meu dorinţa de a face bine decât înfrânarea de la mâncare, prin post. Mai am puterea doar să cred în bunătatea oamenilor, în iertare, în prietenie, în sacrificiu de dragul celor care au nevoie de mine, de noi, pentru că sunt mai slabi, mai săraci, mai bolnavi, mai neajutoraţi. Încă mai sper cu disperare că dragostea şi frumuseţea vor salva lumea.Avem noi astăzi , pentru a face faţă mizeriei morale care ne-nconjoară , destui purtători de frumuseţe ? Avem din ce construi un zid protector de fiinţe iubite , fără de care nu am fi buni de nimic şi lumea ar înceta să mai ţină ? Fără de care ne-am destrăma , precum într-o atmosferă în care fiecare este prea mare ?
Dansează-mă iubite -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/danseaz-m-iubite



În primăvara asta -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/n-prim-vara-asta



Pe pleoapa nopţii -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/pe-pleoapa-nop-ii



Aer de mătase -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/aer-de-m-tase



Culori portocalii -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/culori-portocalii



Şoaptă de vânt -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/oapt-de-v-nt


Cuvinte dezgolite -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/cuvinte-dezgolite

Ce zi ciudată ....

Azi pe stradă m-a oprit un ins cam zăpăcit şi îmi zice : 
,,nu te supăra,eşti tu cumva toamna ?'' I-am zâmbit şi
i-am răspuns:,,scuză-mă,tu mă confunzi,nu sunt eu cea
care vântul îl poartă-n spinare,nici ploaie eu nu aduc,
nici frunzele nu le arunc.Despre brumă ce să zic....eu...am
trupul mic,nu pot eu să fac aceste....gutuia n-o coc eu şi
nici strugurii din vie.Ce,port eu pălărie? cu zorzoane?-mere,
pere,struguri,nuci....zburd eu veselă prin lunci? Nuuuu....
nu sunt eu....''.Şi dau să plec. ,,Ştii,ochii îţi sunt de 
chihlimbar,n-ai habar ce rece eşti,chiar acum când mă
priveşti,părul îţi este maroniu cu reflexii aurii ca şi frunzele
din vii şi haina ta cu glugă mă face să mă tem că aduci 
iarăşi ploaia şi vânt cu frig extrem.Mergi pe stradă 
îngâmfată parcă a ta e lumea toată,eşti învăluită-n ceaţă,
zâmbetul tău mă îngheaţă.'' Am rămas aproape mută,
nu am vrut să-l contrazic. Poate chiar eu sunt toamna ,
metafizic vorbind .... Ce ciudat..... Ce ciudat....



Câtă îndrăzneală ! -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/c-t-ndr-zneal





Dansează-mă iubite -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/danseaz-m-iubite




Acceptare -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/acceptare




În primăvara asta -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/n-prim-vara-asta



Pe pleoapa nopţii -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/pe-pleoapa-nop-ii


Rosteşte-mă cu inima -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/roste-te-m-cu-inima





Rugăciuni mute -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/rug-ciuni-mute





Bucurie -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/bucurie






Sărutul tău -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/s-rutul-t-u




Visul -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/visul