Căutare

duminică, 22 octombrie 2017

Cu drag , mamei mele

Zi de toamnă , dimineaţă de toamnă . Emoţii ....
Cu mulţi ani în urmă , bunica mea a născut o fetiţă 
frumuşică foc. Ştiu asta pentru că am văzut o poză
îngălbenită de vreme , mai târziu, o tânără foarte frumoasă 
cu pielea arămie , doar s-a născut toamna.... cu păr
negru ca abanosul împletit în două codiţe lungi până la 
brâu , îmbrăcată în costum popular ce i se aşeza perfect 
pe trupul suplu ca de zeiţă . Era mama mea .
Apoi , femeie frumoasă şi mereu tânără . Îmi amintesc
cum ne petrecea pe mine şi pe sora mea mai mare la
Timişoara , noi fiind la liceu . O văd şi acum cu ochii
minţii , purta o rochie înflorată ce îi scotea bine în evidenţă
frumosul bust şi îi evidenţia talia suplă şi cobora într-un 
cloş până la genunchi , lăsând să se vadă picioarele frumoase încălţate în sandalele cu toc înalt. Frumoasele codiţe lungi au fost tăiate , părul scurt  aranjat într-o
coafură superbă îi încadra perfect chipul tânăr şi frumos ,
natural , doar uneori mai dădea un pic de culoare buzelor 
perfect conturate . Nu doar bărbaţii trecuţi de prima 
tinereţe îşi întorceau capul să o admire , ci şi tinerii îi 
adresau cuvinte pline de admiraţie . Cei care nu ne ştiau
mereu ne spuneau ce soră frumoasă avem şi mă mândream
cu asta . Da , am o mamă frumoasă şi , în ciuda vârstei , ea
rămâne tânără , mereu cochetă .
Emoţii .... azi , mergem acasă . Mergem la mami să-i urăm
la mulţi ani , să-i urăm zile lungi cu sănătate , zile liniştite .
Noi , o parte din noi , fete şi nepoate , gineri şi nepoţi , noi
cei care o iubim . Nu îi duc flori , i-am pregătit o surpriză ,
scrisă şi recitată prin care să îmi arăt dragostea ce sufletul
meu i-o poartă . Aşa , cum ştiu eu mai bine .


La mulţi ani , mamă !- https://soundcloud.com/user-248210263/la-multi-ani-mama







Copacul care mă ascultă

Da , vorbesc cu copacul .....
Ce vorbesc cu el ? Despre absolut
orice , despre tot.Liniştea mi-a 
îndreptat paşii către el,i-am dăruit
plânsul neplâns,râsul nerâs,cuvântul
nerostit şi gândul tăinuit.
Uneori îl rog să tacă în tăcerea mea,
să nu promită nimic,doar să fie,să
privească spre cer şi când e pregătit,
să-mi dăruiască umbra sa.Ating cu
tălpile rădăcinile lui căutând adâncul
şi privesc spre cer.M-am văzut în el
şi am ştiut că pot să fiu călăuzire,ţel,
inspiraţie.Va fi bine,nimic nu se 
pierde.În spatele fiecărei frunze 
şopteşte o lacrimă,un zâmbet,un dor,o speranţă.Fiecare are umbra ei,raza ei,voinţa ei.
Aud fără să se audă.Pe faţa tăcută îmi stă privirea 
neştearsă.Conştiinţa socială are propriile îndoieli.
Aşa că eu admir,având grijă să nu pierd copacul din privire.
Hrănesc inima şi aştept,îmi place întrebarea pe care tăcut
mi-o pune.Cu gura închisă sufletul meu îi răspunde.
Există o cale..... Şi plec.....

În pădurea nebună

Mă bucur să-mi umplu părul cu voi , frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună,căzând şi râzând şi să-mi
zgârâi obrazul în scoicile voastre scorţoase.Mă bucur
să-mplând în toamna roşcată strigătul meu adânc,
singuratic sub bolţile pline de aer uscat,de foşnet de vânt,
să fug,să cad şi să râd pe pământul împodobit de galbenul
tău.Sărut cu o mie de buze toamna.
Mă trezesc de dimineaţă şi mă simt bine.
Oglinda îmi înfăţişează chipul unui om odihnit .
Mă uit lung în ochi şi,pentru moment,o întrebare
pluteşte în privirea celei din faţa mea-,,cine eşti?'',
apoi clipesc şi cuvintele nespuse se scurg între noi
şi se pierd pe gresia rece.O şuviţă de păr îmi cade
pe ochi,o îndepărtez uşor şi îi zâmbesc celei 
din oglindă.....
Mi-am aşternut sufletul pe bolta albastră a cerului
ca să-l pot contempla de departe . L-am întrebat
dacă este albastru şi el mi-a răspuns verde .
Atunci am tăcut . Şi el mi-a înţeles tăcerea.
În linişte , în pacea interioară , în înţelepciunea din
gândirea alchimizată în culoarea.....
De ce este sufletul verde ?

Aşteptându-mă .....

Mă depărtasem o clipă de tine.Ştiam unde te-am 
lăsat şi-am fost sigură că te voi regăsi la întoarcere...
însă prea mult te-am lăsat să aştepţi.Îţi simţeam
lipsa îngrozitor de tare.M-ai privit cum mă 
îndepărtam,ai continuat să priveşti înspre acolo
chiar dacă a bătut vântul,chiar dacă a plouat,chiar
dacă a fost soare puternic.Nici o clipă nu te-ai gândit
să pleci.Ţi-am zâmbit la plecare,te-am îmbrăţişat,
ţi-am spus cât te iubesc....dar te-am lăsat să mă
aştepţi şi ai promis că mă vei aştepta....şi m-ai 
aşteptat.Acum m-am întors,mi-ai zâmbit....nu mi-ai
reproşat nimic,nici unde am fost,nici ce am făcut şi
mai ales de ce te-am făcut să mă aştepţi atât de mult
M-ai luat în braţe şi m-ai strâns puternic.Am înţeles
atunci că nu ai încetat o clipă să mă iubeşti.
Mi-ai reamintit asta cu un zâmbet cald.Mulţumesc !
În seara asta s-a oprit aici toamna cu cioburi
de azur , cu ape care curg dincolo de timp .
Oamenii par stafii îmbrăcaţi în pelerine albastre 
prin ploile toamnei pe un cer spălăcit sub respiraţia
unui vis . Fiindcă nu mai poate fi vară , mintea şi-a
luat rochie de toamnă . Frunzele pălesc ruginiu în
margini asortând gândul meu . Am picioarele reci
şi mi-am uitat mâinile întinse spre vară . Mă mişc
pe pământul umed înlăcrimat de ploi.... mă resemnez
surâzând spre adâncul toamnei , să mă-nfăşoare în
culori mai calde de jur împrejur , aşa pot să înaintez
prin frunze , prin toamnă . Pe umeri mai îmbrac 
răcoarea şi dorul .... mă dojenesc şi-ntorc privirea 
spre clipă , te caut .....