Căutare

luni, 30 iulie 2018

:)

În dimineaţa aceasta
albastră am găsit un
zâmbet la mine la
fereastră.Lăsat acolo
de nu ştiu cine,
pentru mine .
Să-l fi lăsat luna ce
încă n-a plecat ?
Sau soarele ce 
tocmai s-a înălţat ?
Sau,poate l-a pus 
acolo mână de om 
când eu eram adâncită în somn ?
Nu ştiu....Am luat zâmbetul şi 
mi l-am pus în sân,să-mi poarte noroc în zi.
Mulţumesc ţie,oricine ai fi !
Abia când răcoarea dimineţii obrazul mi l-a
mângâiat am ştiut cine,la mine la fereastră
zâmbet mi-a lăsat .

duminică, 29 iulie 2018

Culorile sufletelor s-au împletit în curcubeul zâmbetului


Un loc unde te
întorci mereu cu
drag. Acasă .
Acolo unde
tresare trupul
timpului de 
vârsta zâmbetelor şi totul e plin de 
bucurie , de viaţa care înghite şi dizolvă şi pune la loc în aceeaşi clipă . Totul
se desface în bucăţi să se unească mereu
altfel şi mereu la fel . Timpul îşi pierde secunda , gândul se pierde în spaţiul fără
formă respirând aerul proaspăt al stării de 
a fi . Ne-am limpezit suflarea din cerul din noi regăsind dorul de rotund . 
Acolo rescriem dimensiunea secundei , 
ne sincronizăm bătăile inimii cu pulsaţia
universului din noi , acolo ne colorăm ziua ,
ne acordăm sufletul la rotaţia sorilor .
Acolo ne inundăm cu cântecul serafimilor
suflând praf de timp să hrănească existenţa
amintirii . Acolo unde iarba este verde şi 
uscată , acolo unde drumul este pietruit şi
prăfuit , acolo unde auzi îngerii cântând .

miercuri, 25 iulie 2018

duminică, 22 iulie 2018

Anii mei , ca doi obraji înfioraţi de un sărut

Mă uit înspre mine şi mă bucur că exist .
Ce mai trec anii .... unul după altul , grăbiţi
şi fără a lăsa loc de tocmeală . Sunt ai mei ,
toţi ! Par mulţi , dar nu-i simt . 
Le sunt recunoscătoare că au avut răbdarea
şi iscusinţa de a mă trage frumos prin ei ,
precum firul de aţă prin gaura unui ac .
Nu s-a pierdut nimic , totul s-a transformat ,
mai devreme sau mai târziu în ceva ,
constructiv şi util , ca o palmă peste care am
putut călca,susţinându-mă,echilibrându-mă,
spre a păşi mai departe . 
Îmi pare că sunt pe o colină de unde pot
vedea în toate direcţiile , mă simt pe un ax
solid şi în acelaşi timp mobil ce îmi permite
să schimb perspectiva de câte ori vreau .
Este ca şi cum am intrat în miez şi de acolo
pot vedea atât înăuntru cât şi afară în 
acelaşi timp . E perioada în care cărarea
se manifestă ca parte din fiinţa mea , o simt
cum iese şnur al vieţii din inimă şi mi se
aşterne în faţă arătându-mi nordul vieţii .
Stau pe cumpăna anilor cu mirare şi 
blândeţe senină , privesc la meandrele ce 
m-au adus aici cu recunoştinţă şi mulţumire,
apoi mă aplec spre zarea din faţă şi adulmec
muntele ce mă aşteaptă într-un tărâm a lui
limpede-pur . Aceeaşi cărare mă cuprinde
în braţele ei de destin şi mă conduce spre 
vârful pe care îl văd în zare şi care sălăşluieşte deja într-un miez din mine .
Cărarea ce mă cheamă acum este atât de
seducătoare încât simt uimire că nu am
înţeles-o până la acest popas . E deplină şi
magică , e plină de rost şi înţelesuri . Adesea
iau forma ei şi trasez contururi moi prin
trăiri , prin simţire . Sunt peniţa ce lasă 
urme divine pe foaia terestră .
Doamne , vreau să-ţi mulţumesc pentru anii
mei şi pentru toate darurile tale . Îţi sunt
recunoscătoare pentru fiecare bucată de 
pâine dăruită în fiecare zi , fie ea plămădită
din făină , suflet , înţelepciune , sprijin ,
bucurie sau dojană . Pentru fiecare om ce 
mi-a străbătut sufletul , fiecare lăsând ceva
în mine . Îţi mulţumesc pentru că m-ai
iubit atât de mult încât m-ai iertat de fiecare
dată , m-ai sprijinit chiar şi când am uitat
să te strig . Pentru puterea pe care o sădeşti
mereu nouă în inima mea , pentru toată
iubirea pe care o simt şi pe care , în felul meu, o dau mai departe . Pentru seninul 
cerului meu de fiecare zi , pentru ceea ce am
şi pentru ceea ce am pierdut , pentru ceea ce
am înţeles şi ştiu dar şi pentru ceea ce am
uitat , pentru ceea ce am fost pentru a putea 
fi ceea ce azi sunt . 
Îmi dau seama că sunt un om bogat ,
neînchipuit de avut , nu doar pri ceea ce am ,
ci mai ales prin ceea ce nu am . Prin ceea ce
am fost lipsită pentru a putea preţui cu
adevărat ceea ce mi s-a dăruit . Mulţumesc !


sâmbătă, 21 iulie 2018

Timpul meu



Nu , nu am băgat de seamă cum te-ai rezemat în prag . Ai venit cumva să-mi 
mângâi tălpile bătătorite de atâta drum ?
Nici unghiul de soare cald ce stătea sub 
fierbinţeala ochiului nu l-am observat.
Nici tălpile nu mi le-am simţit cum călcau
roua dimineţilor . Nu am văzut cine a suflat
înspre cer păpădia şi cum lumina se scurgea în pământ , nici câte kilograme are surâsul
tău la sfârşit de zi . Şi m-am tot mirat cum de
nu am văzut că mi-ai pictat pe tavan stele 
şi o lună mare . Nu am simţit nici greutatea
verilor de pe umerii mei , purtam închipuirea
culorilor în parfum de tei . Nu am băgat de seamă cum ronţăiai secunde , nu te-am auzit.  Poate vara viitoare ... am să privesc pragul
să te văd rezemat acolo .
Cum de n-am băgat de seamă ? 
Oare unde eram ?

Morile de apă de la Rudăria

Maşinăria morilor de apă
Biserici părăsite de atei.
Era aşa , o roată lenevită
De lemnul ei încins.
Intram nedumerită
Şi mirosea a lemn bătrân
Şi-a pulbere de porumb
Dantelării de roţi ,jgheaburi sublime
Cu zgomot surd ca zumzetul de stup.
Se intra aşa , pe nicăieri
Pe uşi mici ca nişte guri .









duminică, 15 iulie 2018

Aştept să-mi baţi la uşa inimii

Şi dacă uneori nu ţi-am fost , 
eu îţi voi rămâne şi am să-ţi fiu .
Şi dacă nu-ţi sunt ce-ţi sunt , o să-ţi fiu 
oaspete în sufletul tău de câte ori mă vei
chema . De mă vei pofti înăuntru , am să
mă descalţ la intrare şi am să-ţi spun cu 
zâmbetul pe buze : ,,Bună ziua , om drag!
Bun găsit !'' Şi de îmi vei oferi un pahar
cu apă , n-am să te refuz , pentru că mai
tot timpul mi-e sete de râul ce trece printre
noi . Să mă ierţi , uneori hainele mele sunt
ude pentru că acolo , de unde vin eu , mai
plouă . Chiar dacă mă descalţ , s-ar putea 
ca unii spropi să-ţi cadă pe podea sau poate
vreo pală de vânt să intre pe furiş cu mine
şi să lase un fior rece . Alteori , poate adun
în mine prea mult soare şi vin , trezind prea
dintr-odată umbrele de primprejur.
Uneori , ştiu . Alteori .... nu înţeleg .
De fiecare dată când vei auzi bătăi de inimă
în uşă , să ştii că te caută sufletul meu .
Nu trebuie să deschizi decât dacă mă 
primeşti întreagă , pe mine , aşa cum sunt eu.
Altfel .... las-o închisă . Deşi , uneori simt că
dacă ar fi să nu îmi fi , eu îţi voi rămâne .
Mi-ai fost soră mică când eu ţi-am fost soră mare. Acum tu-mi eşti mare când eu ţi-s 
mică .
E cald , dar e rece peste
 copaci , la uşi închise ,
 uşi deschise , la ochi de
sticlă fumurie .
E plin , dar e gol prin ore,
pe străzi , prin inimi , 
prin buzunare , e gol
prin palme întinse .
E pauză între oameni 
ce nu se mai cunosc ,
spirite hrănite din miezul
zilei .
Timpul se coace a duminică la soare .

luni, 9 iulie 2018

Iubesc florile de câmp

Sunt sincere , nepretenţioase , frumoase
în simplitatea lor .... Iubesc tandreţea lor nemărginită .
Aş vrea să vă cuprind că , nu ştiu cum , petalele
ce le purtaţi îmi sunt urzite . Aş vrea să vă culeg
în braţe feciorelnicul avânt , dar vă este atât de
fragedă podoaba , că nu-ndrăznesc nici la pieptul
gândurilor mele să vă strâng ....

Astă seară

La geamul meu luna numără
respiraţiile 
ritmice ale 
norilor , 
stelele mi se
împletesc pe
degete şi un
licurici mi s-a
agăţat de pleoapă a zâmbet . 
Miroase a doruri ce îmi cresc
pe glezne , albastru , ca de
iris atunci când clepsidra tace
şi când secunda încremeneşte
între două îmbrăţişări a aşteptare .

duminică, 8 iulie 2018

În căutarea unor noi sensuri

A mai trecut o săptămână din timpul scurs
în căutarea unor noi sensuri ale existenţei
mele . Uneori cred că le-am găsit şi de fapt
constat că a fos doar o iluzie . Visez.... da , 
sunt o visătoare ....
Interacţionez cu tot felul de oameni , oameni
veseli , optimişti sau pesimişti , responsabili 
sau nepăsători . Le simt energia , chiar dacă
aceşti oameni încearcă să exprime un lucru,
erau demascaţi în final de ceea ce sufletul
lor transmitea în exterior . Am văzut ochi 
plini de teamă , dar şi priviri vesele care îţi
dădeau o stare de bine . Am înţeles că 
neliniştea chipului uman are o frumuseţe
misterioasă şi am devenit mult mai conciliantă cu persoanele a căror grosolănie
comportamentală nu reuşea să le ştirbească
potenţialul de îndreptare . Mi-am dat şansa
de a deveni mai bună cu mine şi cu ceilalţi 

duminică, 1 iulie 2018

În casa mea noaptea nu doarme
niciodată,ea ascultă poveşti
nesfârşite despre vise secrete,
fapte mai zgomotoase decât
zumzetul rămas dincolo de ziduri,
decât strigătele în noapte lăsate
de voci fără identitate.
Fluturi se grăbesc să aprindă
felinare în cer.Peste drum un 
băiat şi o fată prinşi în margine
de dor trec ţinându-se de mână.
În casa mea noaptea e stăpână.