Căutare

duminică, 25 februarie 2018

Cerul mijlociu

Am locuit odată pe un alt tărâm.
Locuitorii tărâmului unde am stat o vreme 
nu au un nume pământesc , de aceea el nu
poate fi pronunţat decât cu gândul la partea
nevăzută a lunii . Acolo toate încep cu o 
nefastă şi ciudată neînţelegere a oricărui
început . Când am vrut să o pornesc pe 
drumul de întoarcere mi s-a spus că numai
în acelaşi timp cu venirea putea să se 
înfăptuiască şi plecarea . Am înţeles atunci 
că timpul nu se clintea , nu avea lăţime sau
adâncime.Am închis ochii şi mi-am imaginat
nevăzutul , un nevăzut slab , având în el
repetiţia gesturilor umane .
Sunt prinsă în cerul de jos . Încerc să mă 
ridic din ce în ce mai mult , să plutesc 
deasupra copacilor , să fiu străpunsă de
aspiraţiile lor înălţătoare,să fiu una cu aerul.
Adun în sânge lumina roşiatică a soarelui.
În cămăruţele inimii lipesc tablouri cu lună
şi stele , învăţ să stau peste ape şi câmpii
nemărginite , peste ceaţa dimprejurului
stărilor întunecoase,doar cât să nu mai ating
pământul , sprijinită pe învelişul copacilor
şi nu pe oameni.Am închis ochii şi am văzut
nevăzutul.Nu este greu să faci asta,nu 
trebuie decât să-ţi imaginezi un copac cu
frunze îngheţate,un cer mijlociu şi o călăuză
absentă.Şi dintr-o dată totul dispare .
Ce frumoasă dispariţie....
Ce uluitoare revenire la tine.....


Undeva între odinioară şi acum

Eu sunt de la sat , tu de unde eşti ?
În curtea liceului eram mulţi copii , grupuri
gălăgioase (aceştia erau copii de la oraş) şi
grupuri de copii , nu neapărat timizi , dar
mai retraşi în cuminţenia lor căci ei erau
străini acelor locuri , ei erau de la sat .
Ce i-a adus pe toţi împreună , era susţinerea
examenului , dorinţa lor de a ocupa o bancă
într-o sală de clasă din acel liceu . Aceasta a
fost şi dorinţa mea . Şi am împlinit-o .
Şi am fost mândră de mine , a fost un prim
pas în viaţa mea când trebuia să hotărăsc
singură ce voi face pe mai departe , să-mi
iau soarta în mâini . Mă întorceam la sat ,
acasă , la fiecare sfârşit de săptămână, în
fiecare vacanţă şi apoi în fiecare concediu.
Era chemarea acasă , la părinţi , la satul în
care am copilărit căci el , sufletul satului
trăieşte veşnic prin amintiri . Amintirile
care uneori îţi încreţesc faţa a zâmbet,alteori
îţi mângâie dorul de copilărie , de copiii cu
care până în noapte târziu băteam mingea 
pe uliţa care era toată a noastră , de râsete
şi ţipete , de-a v-aţi ascunselea prin întuneric
de sărit garduri şi furat cireşe , de atâta
neastâmpăr . Amintirile mă îndeamnă să
scriu o poveste cu suflet mereu tânăr , ele mă poartă pe urmele paşilor mari , apoi din ce 
în ce mai mici , prin şcoala cu clasele şi 
banca în care o fetiţă cu ochi mari şi două
codiţe lungi îşi deschidea manualele mereu
curioasă . Scormonesc prin amintiri şi încerc
să regăsesc astăzi ceea ce era odinioară .
Acum uliţa este pustie,rece.Oamenii au 
îmbătrânit , casele au îmbătrânit şi ele . 
Uliţa este înghiţită de iarba crescută aiurea,
casele care odată erau impunătoare acum
sunt neîngrijite , oamenii sunt bătrâni ,
bolnavi , neputincioşi . Dintre toţi copiii care
umpleau uliţa odinioară n-am mai văzut pe
nici unul. Acum şi eu merg mai rar la sat ,
acasă . Suntem înghiţiţi de balaur şi acolo
în burta lui ne luptăm cu efemerul , cu iluziile
Ducem o luptă de supravieţuire în captivitate
Aş alege oricând să mă întorc pe drumul 
unde sufletul îmi aleargă cu mult înaintea
picioarelor .
Nu vom lăsa niciodată
timpul să ne fure copilăria.





vineri, 23 februarie 2018

În noapte

Fruntea mi s-a
sprijinit uşor 
de lună şi
împreună am 
stat la taifas
o noapte întreagă bârfind stelele.
Apoi , am adormit obosită visând un destin
de cometă . Când m-am trezit m-am întrebat,
ce înseamnă mâine ? Dacă aş fi îndrăznit să
îmi răspund s-ar fi sfârşit . Şi,s-a născut
fiinţa din mine.... Dimineaţă am fost trup ,
pentru o clipă am renăscut şi eu....
Când oboseala zilei apasă asupra-mi , când
ceasurile tainice ale serii aruncă umbre peste
viaţa mea , atunci , nu-ţi cerşesc numai 
glasul , ci şi atingerea ta . Întinde-ţi mâna
prin noapte , s-o prind şi s-o umplu şi s-o ţin,să-i simt
 apăsarea în largul fără de margini
al inimii mele .



Mi-am spus rugăciunea,
îngeri treceau perechi
pe strada fără nume .
Doamne , apleacă
puţin adevărul spre noi
ochiul lumii pare că ne
înghite . Iată , tăcerile
oraşului se sprijină pe
copacul rănit de clipe .

joi, 22 februarie 2018

În seara asta ...

Înşir picuri de ploaie pe aţă , acum când
seara îmi umblă desculţă prin odaie .
Pe sub piele mi se strecoară amintirea
spiralată a unui cal alb prins în ochi de
verde anotimp . În mijloc de mine, mâini 
suflecate frământă aluatul tăcerii şi el
creşte atingând profunzimea liniştii când
deodată , un gând răzleţ mă aruncă la 
marginea zilei unde nimicul prinde contur.
Afară plouă şi eu înşir picuri pe aţă , din
colţul din dreapta al odăii seara îmi ascultă
spovedania mută .


miercuri, 14 februarie 2018

Senzaţie ....

Trăiesc o senzaţie ciudată . Mă simt ca
într-un ou care vibrează şi am senzaţia
că ceea ce văd şi simt în jurul meu se poate
transforma în ceva ce acum nu se vede .
Presimt ceva minunat în spatele tuturor
lucrurilor pe care le văd , a gândurilor ,
a senzaţiilor pe care le am . Simt că , dacă
aş întinde mâna spre ceva , este posibil ca
mâna mea să treacă prin acel ceva , simt
că este posibil să ating norii cu pielea , cu
interiorul respiraţiei . Senzaţie de irealitate,
de vis , că urmează să deschid ochii şi să mă
trezesc în clipa următoare şi să văd cu 
adevărat . 




luni, 12 februarie 2018

De ce vrei să ajuţi ?

Am încercat de multe ori să ajut omul care,
credeam eu , are nevoie de ajutor.
Că se afla într-o situaţie din care nu ştia cum 
să iasă,că era confuz şi nu ştia pe ce drum
să o apuce,că în unele momente ale vieţii îi
era greu să ia o decizie neştiind care ar putea
fi corectă,că....Şi atunci , eu ce fac? Mă ofer
să îl ajut fiind convinsă că omul pe care 
tocmai mă strădui să îl ajut nu poate.
Şi oricâtă strădanie din partea mea,nu 
reuşeam,ajutorul nu a fost acceptat .
Credeai că mă ridic deasupra ta şi că mă
cred mai grozavă decât tine ? Nu,nu sunt
mai grozavă.După mai multe eşecuri mi-am
dat seama ce greşeală mare am făcut.
Adică cine sunt eu să ştiu dacă şi cine trebuie
ajutat ? Nici măcar nu am întrebat dacă are
nevoie de ajutorul meu , dacă vrea şi ce vrea,
fără să mă gândesc măcar o clipă că îi 
invadez spaţiul şi viaţa . Da, chiar aşa ,cine
sunt eu să ştiu cine trebuie ajutat , de unde
să ştiu eu ce e bine pentru celălalt? Dacă e 
corect sau greşit , dacă e drept sau nedrept,
dacă are nevoie sau nu de o experienţă 
anume , dacă nu cumva drumul lui în viaţă
trece prin acel punct din care eu tocmai mă
chinui să-l scot ? Adevărul este că nu am de
unde să ştiu , pentru că pur şi simplu în locul
acela nu sunt eu şi nu îi cunosc drumul . Nu
ştiu ce şi-a propus acea fiinţă pentru viaţa
asta , nu ştiu de ce trăiri are nevoie pentru
a se desăvârşi . De ce aş vrea să ajut pe 
cineva , de ce aş vrea să-l critic din intenţii
bune , de ce aş vrea să-i arăt cuiva drumul
bun ? Este o manifestare generoasă ?
Cu cât mai mare este străduinţa ta , cu atât
mai multă rezistenţă va opune celălalt .
Cumva , îi transmiţi subtil sau direct că ceva
nu este în regulă cu el şi că trebuie să se schimbe . Fiecare fiinţă poate face alegerile 
pe care doreşte să le facă . Şi nimeni nu are
dreptul să interfereze cu alegerile sale . 
Pentru că nimeni nu ştie ce e bine şi ce nu e 
bine . Pentru că binele e relativ . Şi pentru că
fiecare fiinţă a venit aici pentru propriul 
său drum . Adică , treaba ta e cu tine .
Poţi totuşi să ajuţi ? Da , având încredere în
celălalt , acceptând , fiind compasiv,generos,
cald , oferind spaţiu celorlalţi pentru a face
alegerile pe care le consideră potrivite .
Dând voie oamenilor să greşească .
Privind cu respect procesul fiecăruia .
Sprijinind când ţi se cere şi,sau ţi se permite.
Am înţeles că trebuie să-i las pe ceilalţi să
decidă dacă şi când au nevoie de ajutor ,
lăsându-i să fie cum aleg să fie,acceptând că
totul are un motiv să fie aşa cum este .
Mâna pe care ţi-am întins-o nu a fost o 
invitaţie la dans , a fost o invitaţie la 
încredere .




duminică, 11 februarie 2018

Când dimineaţa mă priveşte de aproape o aud cum cântă




Într-un fel , suntem copaci



De mă iubeşte cineva


Trage-mă de braţe până îmi vor creşte aripi


Când dimineaţa mă priveşte de aproape o aud cum cântă .....


Duminica mea zâmbeşte

M-am trezit tare de dimineaţă să nu las
Duminica să aştepte la uşa încuiată.
I-am ieşit în întâmpinare cu braţele cu
braţele desprinse din umăr înconjurând-o
cu o mare de linişte la fel de firesc precum
cerul înveleşte pământul în aripile sale .
Clipea uşor şi nu vorbea.Cerea ceva în taină,
eu nu ştiam ce vrea...dar, am poftit-o în casă
să împărţim splendori . 
Ea,atât de frumoasă...şi îmbrăcată în culori..
Îi sărut orele pline de zâmbete ce răspândesc
parfum de flori . Opresc timpul cu lanţuri
de sticlă albastră,soarele rămâne agăţat 
în a mea fereastră pentru celelalte duminici.



sâmbătă, 10 februarie 2018

Dincolo ....

Un colţ de fereastră s-a deschis şi mi s-a 
dezvăluit un cer învelitor. Fiorul fulgerului
de dincolo m-a traversat atingând genele
mele uimite clipind . Privirea a atins magia
intim fuzionată cu misterul unui tărâm
fermecat . Fericirea privirii strălucind de
lumină a întâlnit iubirea nemărginită 
respirată în loc de aer.Dincolo este atingerea
rafinată a degetelor căutându-se şi dincolo
de mângâierea de mătase caldă , dincolo de
preschimbări , dincolo de ticăitul unui ceas ,
de lumea acestei forme obişnuite , dincolo
de tot ce ştiu şi nu ştiu .


Cu gândurile-n palmă

                                                                                                                                                                                                                                                                                          Cu bărbia în palma 
stângă şi cotul sprijinit pe
genunchiul străin de mine
parcă,gândesc.
Multe gânduri,prea multe
Încerc să-mi fac loc 
printre ele,răzbat cu greu
mă împotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....şi mă lovesc de el,de cel
care cu o disperare bolnavă mă urmăreşte.
Mă lupt cu el , transpir,obosesc.
Îi dau drumul să plece.... La sfârşit rămâne
doar spaima şi acel sentiment de pustietoare
siguranţă a limitelor , dintre ceva putred şi
ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă şi
suflu peste ele . Dacă întind mâna,aş putea
avea certitudinea existenţei mele între 
genunchi şi bărbie .
Habar n-am să te iubesc -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/habar-n-am-s-te-iubesc
Reflecţiile unei maimuţe -https://soundcloud.com/user-248210263/sets/reflec-iile-unei-maimu-e
 



miercuri, 7 februarie 2018

Merg să-mi caut un loc cald .....

Frigule , de ce mă
urăşti aşa de tare ?
Cu ce ţi-am greşit de
asupra mea te-ai
năpustit ? Rupi bucăţi
din mine , păi da , îţi
convine .... că sunt
moale ( era să scriu şi
pufoasă  😊  ) . De te
crezi aşa grozav 
muşcă din piatră de
munte , nu din oasele
mele mărunte . Mergi
de te luptă cu zmei,nu
cu oameni mărunţei.
                                               Nu , nu eşti o întâmplare.... de unde vii ? Din cerurile 
înalte sau din adâncime ? Răsari din hăul negru ? Cobori 
din lumi stelare ? Nu mai pot vorbi acum , sunt toată
îngheţată , merg să-mi caut un loc mai cald să fiu eu cu 
mine toată . Ştii , nici eu nu te plac , nu mai sta în calea mea.
Du-te , pleacă-n lumea ta . Eu atât am avut de zis , nimic
altceva .

duminică, 4 februarie 2018

Simţiri

Dacă ai şti ce uriaşă şi incredibilă forţă 
se ascunde în spatele sufletului tău , ai
lăsa deoparte lumea şi te-ai cufunda în 
tine şi te-ai dezmierda cu cuvintele 
înţelepţilor şi apa vie a aştrilor , în fluidul
dulce al netimpului şi ai zbura fără hotar
de-a lungul întinderii iubirii cea fără de 
început . Dacă ai cunoaşte limba îngerilor
ai privi înmărmurit în fiecare dimineaţă
cum răsare soarele şi ai învăţa să aştepţi
măreţul spectacol pe piscul cel mai înalt
al minţii tale . Dacă ai şti susurul vântului
te-ai pierde în chemarea de niciunde către
pretutindeni , te-ai desprinde din nimic şi
ai deveni totul . Dacă ai prinde clipa , nimic
nu ar mai avea sens în ordinea celei mai
înalte ordini .







joi, 1 februarie 2018