Căutare

joi, 30 aprilie 2020

Când ai plecat

Te-am așteptat... secunde număram ,
Cu privirea te căutam în cele patru zări...
Acum,am agățat așteptarea-n verde ram
Să uit de tine și de frământări.
Doar noaptea mă așez în glob de lună,stea
Să împodobesc timpul la infinit
Și mi-am creat o lume doar a mea
În care să intre,nimeni nu a îndrăznit.
 Mi-ai lăsat livada ta cu pomii înfloriți
Din care flori,mi-ai dat și mie o parte,
Flori albite de sărutări de sfinți
Pe care i-am împărțit la jumătate.
Plecând,ai luat brațul de răscruce 
Și pașii repezi ți i-am auzit ecou,
Oare,unde plecarea ta te duce?
Se întreba nătâng adâncul meu.
Întoarce-te,se scutură florile-n livadă
Și pune răscrucii noastre brațul înapoi,
Fără tine toate stau să cadă,
Vino să adunăm sfinții împărțiți la doi.
Căci prea mult am născocit prin universuri
Și uite,se face o punte-n infinit,
Doar împreună mai putem să dăm sensul
Poveștii-n care ne-am găsit.



marți, 28 aprilie 2020

Azi am văzut o zână

,,Nu crezi dacă nu vezi? Vrei să simți? Hai,pune degetul....''
Și zâmbetul meu înalt își cațără arcuirea în susul inimii.
Mâna plină de dorine,cu degetele-ntinse caută culori în zi.
Ochii râd zbor de fluturi,privirile prind viață adâncind
pe chip emoții. ,,Găsește-mă !'' , mi-a șoptit.Era așa de 
aproape că am simțit buzele gândului atingându-mi
pleoapa. Apoi,din două bătăi  de aripi a dispărut....
,,Și dacă te găsesc ? Ai să rămâi clipind a întâmplare ?


Doar o clipă m-am oprit în mirare

Îmi desenez un zâmbet și ies pe străzi , printre străini
fără culoare . Mă amestec printre mirări și grimase ivite
în colțul buzelor . Alunec printre reflexii născute din tăcere,
dansez printre umbre , mă împiedic de ele și aud doar
râsete înfundate în valuri de plăcere . Priviri reci mă ating,
cuvintele le-am uitat acasă agățate în cuiul de pe peretele
nordic . Dar ce nevoie am eu de cuvinte când am un strop
de albastru , o inimă plină de nuanțe și aripa îngerului
nevăzut ?


În zi de marți ....

Marți trebuie să vii , să nu uiți .... mi-a spus un bondocel
de om tare simpatic . Și iată-mă azi , marți ,  mergând
pe  strada aceasta banală  într-un oraș nu știu dacă
banal , gândindu-mă că , dacă mă fură  cineva...? Oare,
 nu era mai bine  să stau astăzi acasă și să merg mâine ?
Și iată că tot gândindu-mă în felul acesta sau celălalt 
mă trezesc în locul  unde trebuia să ajung fără să mă fi
 furat nimic și nimeni pe drum , nici măcar bătaia de aripi a unei păsări flămânde , iar în orașul acesta sunt
atât de multe păsări flămânde ....

duminică, 26 aprilie 2020

Icoane pentru suflet - Mănăstirea Brâncoveanu

Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus , un loc divin 
unde se spune că spiritul părintelui Arsenie Boca este
prezent aici unde cu drag și har a slujit din vara anului
1939 până în noiembrie 1948 . Cu un istoric impresionant
Mănăstirea Brâncoveanu este nu doar un sfânt lăcaș de
viață monastică , ci și un important centru de activitate
teologică și culturală , dispunând de o bibliotecă în care
se găsesc manuscrise și cărți din diverse domenii , o Academie unde să se desfășoare diferite conferințe pe
teme religioase , culturale , ștințifice și artistice . 
Mănăstirea mai adăpostește și un muzeu în care sunt
expuse icoane vechi pe sticlă și lemn , manuscrise și 
documente , obiecte de cult , colecția etnografică și artă
populară . Într-o secțiune separată a muzeului sunt 
expuse lucrările realizate ale atelierului de pictură al
mănăstirii, fiind cea mai importantă școală de pictură
din țară , aducând un mare renume mănăstirii .
Atelierul este condus de ieroschimonahul Gheorghe Morar ,
cu  numele  de călugărie Calinic născut în 1943 și face
parte din obștea Mănăstirii Sâmbăta de Sus din anul 1971
și de atunci pictează . Taina picturii a deprins-o de la 
arhimandritul Timotei Tohăneanu devenindu-i cel mai
bun ucenic . „Sârguinţa şi îndemânarea în mânuirea penelului, calităţile de colorist şi de armonist al culorii”, sunt cuvinte cu care îl aprecia arhimandritul Timotei pe ieromonahul Calinic.
Atelierul de pictură de la Mănăstirea de la Sâmbăta de sus dăinuie şi astăzi, unde coordonator este ucenicul arhi­mandritului Timotei, Ieroschimonahul Calinic. http://telegrafulroman.blogspot.com/2017/07/pictura-pe-sticla-din-tara-fagarasului.html

Leit tati , aceiași ochi blânzi , aceeași vorbă domoală , aceeași modestie doar că este mai mic cu patru ani decât
fratele lui , tatăl meu .

Un gard viu de pin frumos tuns te conduce lin spre atelierul de pictura de icoane pe sticla si lemn de la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus. Atelierul este condus de parintele Calinic Morar. Scoala de pictura pe sticla de la Manastirea Brancoveanu este una dintre cele mai importante din Romania.
Arta pictarii icoanelor pe sticla este specifica Transilvaniei, acest stil fiind inexistent in celelalte provincii romanesti de dincolo de munti. Pictura pe sticla a aparut in Transilvania la inceputul secolului al XVIII-lea si este strans legata de existenta in aceasta zona a asa-numitelor "glajarii" (manufacturi pe sticla). Acum zeci de ani se mai lucra pe sticla fabricata manual care avea asperitati si pe care culorile prindeau mai bine. Acum, se lucreaza pe sticla de geam, mai slaba calitativ.
PASIUNE. Parintele Calinic este un om scund, cu o privire albastra, jucausa si prietenoasa. Ne intampina discret si oarecum stingher. Se bucura, mai mult in sinea lui, pentru ca am venit sa-i vizitam atelierul. De cum intram in atelier, ne izbesc o curatenie si o ordine perfecte. Zeci de copii, acum multi, poate, studenti la Arte Plastice, au trecut in fiecare an prin atelierul parintelui Calinic. Pentru ca el si-a dedicat aproape intreaga viata picturii icoanelor pe lemn, dar mai ales a celor pe sticla. Acum nu mai vin multi copii sa picteze. Am putea spune chiar ca de doi ani n-a mai venit nici un copil sa invete arta pictarii pe sticla. Mai veneau de la Victoria, Brasov sau din Fagaras. Unii dintre copii au fost talentati. "Sunt unii care reusesc sa faca contur mai repede decat un student la Arte Plastice", spune parintele Calinic.
Nu este chiar bucuros de lipsa de interes a copiilor locului fata de pictura, dar nu ezita sa ne spuna pe un ton molcom ca astfel este mai linistit, "pentru ca sunt si eu mai linistit si imi vad in tihna de picturile si treburile mele". Face parte din obstea Manastirii Sambata de Sus din anul 1971 si de atunci picteaza. A invatat sa picteze pe sticla de la parintele Tohaneanu, predecesorul sau in tainele picturii, tot la manastire. Intr-o luna a invatat sa faca conturul figurilor din picturi, dupa care a exersat tot timpul, pana cand arta picturii pe sticla si lemn nu a mai avut nici un secret pentru el.
"Pictura pe lemn se lucreaza mai greu, trebuie grund prelucrat. Cel mai bun lemn este cel de tei, pentru ca nu se indoaie", spune parintele Calinic, neezitand insa sa ne explice ca este o diferenta mare intre pictura pe sticla si cea pe lemn, pentru ca exista stiluri si tehnici diferite. "Inainte se lucra pe sticla manuala, cu denivelari, care era mai buna. Avea alt farmec. Era o sticla intinsa cu mana si era adusa de la Avrig. Am vrut sa facem si noi aici sticla manuala, dar trebuia un cuptor special si nu erau bani. Acum lucram pe sticla dreapta, groasa de 2 mm. Dar cea denivelata era mai frumoasa", spune parintele Calinic.
Sticla, sau glaja cum i se spune, prelucrata manual este foarte subtire si are suprafata neregulata, fapt care ii confera o rezistenta deosebita.
Tehnica picturii pe sticla este speciala, pictarea imaginilor facandu-se pe spatele sticlei, "in oglinda" si in ordinea inversa fata de pictura clasica. Astfel, se picteaza intai contururile, detaliile si luminile si se incheie cu fundalul.
TRADITIE. Nu se stie cu exactitate unde si cum au aparut primele icoane pe sticla in Transilvania, dar cele mai multe dovezi duc catre Centrul de la Nicula, langa Gherla, si la icoana Maicii Domnului facatoare de minuni din manastirea de acolo. Astfel, exista acum mai multe centre si mai multi mesteri iconari celebri, care au creat scoli de pictura. Daca il cauti pe parintele Calinic, il gasesti cu siguranta in atelierul de pictura. Pe langa el mai lucreaza in atelier un alt parinte si un calugar. Pe acesta din urma l-am gasit in atelierul de pictura in timp ce lucra la o pictura cu Iisus pentru troite. Intr-un colt odihneau uleiurile preparate si pregatite pentru lucru. Uleiurile sunt usor de preparat, culorile fiind aduse de la un magazin special din Bucuresti. In schimb, "prafurile pentru picturile pe lemn sunt aduse din Grecia, de la Muntele Athos, pentru ca sunt mai bune", ne vorbeste parintele Calinic. Face un drum pana in Grecia o data la 2-3 ani pentru a aduce cele trebuincioase pictarii pe lemn. Prafurile astfel aduse se dizolva cu emulsie de ou si otet preparata manual.
La inceput, se picta pe sticla in stil naiv. Parintele Calinic isi aduce aminte de parintele Arsenie Boca, fost staret al manastirii, despre care spune ca avea un stil aparte de a picta. "Acum se picteaza in stil bizantin. Am pictat si in stil naiv. Dar mi-a fost foarte greu sa trec de la un stil la altul, de la o tehnica la alta", se confeseaza calugarul. Are comenzi multe, iar de-a lungul anilor a facut 50 de picturi cu episoade din Noul Testament. Parintele Timotei Tohaneanu este cel care a imprimat o nota caracteristica atelierului de pictura de la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus. Astfel, stilul de la Sambata a fost facut cunoscut in intreaga lume. Icoanele pictate aici au fost prezentate in numeroase expozitii in tara, cat si peste hotare (in Europa, America de Nord, Asia si Australia). https://jurnalul.antena3.ro/campaniile-jurnalul/descoperirea-romaniei/icoane-pentru-suflet-42182.html


Descriere: Expozitie de icoane pe sticla a parintelui Calinic de la manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus, gazduita de Centrul Cultural Roman din Paris.




duminică, 19 aprilie 2020

Floarea a uitat să cheme infinitul și o picătură de albastru a plâns

Dacă oamenii ar înțelege glasul luminii , ne-am înălța
cântând până la stele ....



Eu cred că noi oamenii l-am obosit pe Domnul

Eu asta cred , cred că noi oamenii l-am obosit pe Dumnezeu,
l-am obosit pe Fiul Isus , cred și pe sfinți și pe îngeri i-am
obosit , cu răutățile noastre , cu gălăgia noastră , 
cu loviturile noastre de picioare purtând bocanci , i-am
obosit cu sălbăticia noastră , cu nepăsarea noastră , cu
negrija noastră de această minunată casă pe care ne-a
oferit-o în dar Pământul , de batjocura noastră a mamei
Natura , de disprețul față de divinul din noi , i-am obosit
cu... vai , dar cu ce nu i-am obosit ....
De asta cred că Dumnezeu ne-a dat o pauză de la toată
,,strădania'' noastră . Și mai cred că Isus a vrut liniște 
la mormântul lui , să ne dăruiască Sfânta Lumină în
profundă liniște . Și noi să o primim tot în liniște , știți ,
acea lumină primită an de an , care luminează în noi 
și nu se stinge niciodată , doar că noi nu privim niciodată
sau poate arar , în sufletele noastre , acolo pâlpâie .
Sfânta Sărbătoare a Paștelui să o petrecem în liniște 
și pace , în armonia din lăuntrul nostru , rugându-ne în
imensitatea ființei noastre și a Luminii Divine .
Iată de ce spun că l-am obosit pe Isus , comparând aceste
două transmisii de la Sfântul Mormânt .
                                    an 2020


                                    an 2019
Voi nu credeți că Isus a avut nevoie de puțină liniște ,
să ne vadă smeriți , evlavioși și cu pace în suflet ?

marți, 14 aprilie 2020

,,Hai ...''

....am privit în jur , am căutat o voce , un chip 
Apoi din nou ,,hai...'' Am întins o mână bâjbâind în
invizibil și am găsit o alta ce mă aștepta .
Mi-am strecurat ușor degetele printre celelalte degete
întinse , am pipăit tăcută căldura palmei din neant 
și apoi mi-am lăsat cuprinsul din sufletul mâinii mele
să se odihnească pe acea chemare .
,,Hai ...'' mi-a șoptit din nou și am simțit cum pornisem
deja , cum totul începuse de dinainte ca drumul să 
existe în sine . Alunecam , avansam , apoi am înțeles 
că în față se deschideau porți și treceri secrete pe care
nu le știusem vreodată . Înaintam până când , deodată
m-am trezit în universul din interiorul meu .



Privind , vezi ceva ce altora le scapă

Mai nou m-am inițiat în arta privitului pe fereastră ,
căci este o artă să privești pe fereastră , nu poți privi
așa , pur și simplu . Trebuie să știi să privești , unde 
să privești , ce să privești , cum să privești . Deci nu 
este ușor , nu te uiți și gata , ai văzut . Trebuie să intri
cu privirea , să treci dincolo de acel ceva sau de acolo 
undeva , să pătrunzi în esență . Esența vieții , esența 
demnității , a calității . Să privești atent în toate direcțiile,
în toate spațiile către absolut , de pe toate dimensiunile,
să vezi reperul , adâncimea , să îți vezi perpetua întoarcere
către origini , să îți vezi principiul purtător , ideea ce te-a
determinat să privești . Să vezi viața în desfășurare .
Și nu poți privi pe o fereastră mică , îți trebuie o fereastră
mare să poți cuprinde cu privirea toate acestea . 
Și atenție la privire , ea trebuie să fie calmă , blândă ,
să zâmbească și să sărute . Să nu dăuneze , să nu fie 
tăioasă , aspră , întunecată sau rece , căci atunci nu te
mai poți numi privitor .
Privind pe fereastră , încerc să deschid uși invizibile atât
către mine cât și către lumea exterioară , fac un fel de
exercițiu de pendulare între mine și exterior . 
Încerc să cuprind cu privirea spațiul , timpul , emoția ,
lumina , armonia cuprinsă în haotic . 
Încerc o împrietenire cu imprevizibilul , cu sincronicitățile
planurilor realității , o întâlnire cu momentul de grație .
Privitul pe fereastră este o provocare frumoasă , să vrei
să vezi ceea ce nu știi cum arată .
E profund și misterios . Îmi place .



Încă plouă ...

Vroiam să-ți spun să iei ploaia cu tine când ai plecat
de dimineață , dar erai grăbit .
Să știi că pe aici plouă mărunt încă de dimineață , 
de când eram invadată de gânduri absurde care se 
hrăneau cu absențele din plin , cu iluzii .
Bineînțeles , eu sunt tot pe acolo , cu aceleași gânduri
absurde privind pe geam forme desenate , știi tu cum ....
Știi , nu ?
Mi se prind secundele de pleoape , urdor de tristețe .
Știe cineva o magie , să oprească ploaia ?
Căci pe aici încă mai plouă și plouă mărunt ...


luni, 13 aprilie 2020

Pe fruntea ta pădure , lumina tainic cade

foto Iulian Mihăilă-Spoke Pictures
Ai ascultat vreodată inima unui copac ?
I-ai ascultat sunetul coroanei , așternând tăcerea ?
Ai simțit vreodată rădăcinile lui puternice care  pătrund
adânc în pământ ?
I-ai ascultat calmul trunchiului atunci când este scăldat
de rouă ?
Ai văzut vreodată tremurul unui copac atunci când își
întinde ramurile pentru a întâmpina ochii cerului dintr-o
dimineață ?
Ai văzut vreodată un copac cum visează la înaltul cerului ?
I-ai ascultat vântul ușor printre frunze,i-ai auzit respirația?
Ai ales vreodată bucuria de a îmbrățișa un copac ?

duminică, 12 aprilie 2020

Bella Ciao

Cinci zile , atât mi-a luat să văd patru sezoane din serialul
La Casa Del Papel . Mie , care nu urmăresc seriale din
motiv că devii dependent de acestea , asta în cazul că este
ceva bun . Ce-ți este și cu izolarea aceasta ....

Și melodia de-a dreptul sublimă ....

sâmbătă, 11 aprilie 2020

O zi cu pace

Să fie o zi cu pace albă
Cu zâmbete din flori
Cu gând frumos
Cu înger mlădios
Cu inimi ce se desfac
Cu pâine dulce din cuptor
Cu soare din iubire dor
Cu palme împreunate a rugă
Cu miros de untdelemn sfânt
Cu adieri ușoare de vânt
     

         





vineri, 10 aprilie 2020

Timpul este luat de vântul blând pentru a crea spațiu iubirii

Mi-am lăsat sufletul să zboare , așa de sus a zburat
că nu i-am mai văzut aripile . Și s-a întors .
Și doamne , ce bine mirosea .... a alb și a mir ...
Și era plin de lumină . Și doamne , ce frumos cânta ....
Acum știu , sufletul meu este de altundeva , nu este de aici 


De ce ai plecat departe de mine 
Când toată lumea părea să cânte ?
De ce te-ai întors ?
Întrebări într-o lume albastră ....
Cum poate o inimă plină de iubire să plângă ?
Cum poate iubirea să moară ?


joi, 9 aprilie 2020

Ține-mă de mână , ține-mă tare 
Hai , nu mă doare 
Bine... acum dă-mi drumul...
Mă vezi ? M-am ascuns într-o notă
Spune, mă vezi?

miercuri, 8 aprilie 2020

Ține-mă în palmă , nu sunt o floare 
Sunt doar o petală de gând alb 

Zborul

De multe ori rătăcim pe poteci înguste , cu minți rigide ,
secătuite de propria necunoaștere . Pașii către interiorul
ființei noastre ne modelează lumina lăuntrică 
transformânu-ne din statui de pământ în oameni
înaripați , zburători prin suflul divin ce ne dă puterea
de-a săvârși miracole .

luni, 6 aprilie 2020

Te scriu verde de drag

foto Iulian Mihăilă
Spoke Pictures


Dulcele buzelor tale ispitește sărut
Ai măreția păsării în zbor...
Din petale de flori cunună zeii ți-au făcut
Ramuri de verde te învăluie în parfumul lor

Lumina pășește înaintea ta pe stradă
Pașii tăi susură cântări
Soarele în părul tău lasă o rază să cadă
Când pe umeri îngeri te sărută cu flori

Prin iarbă mătase tu luneci ușor
Fluturi,comori nevăzute 'nainte îți pun
Pe aripi le pui culori din zâmbet strălucitor
Și păsări îndrăgostite muzici îți compun

Din ochii tăi sărbători urcă celebrări celeste
Stelele la tine coboară,te ating să te vadă
Te scriu în ramă tablou poveste
Pe tine,taină de mir,pe tine naiadă

A cui este fata,se miră întruna poeții
Din ce mugur i-a înflorit coasta 
Sau este cumva roua dimineții...
Dar ea este însăși poezia aceasta 

joi, 2 aprilie 2020


Mi-am așternut sufletul pe bolta albastră a cerului
ca să-l pot contempla de departe . L-am întrebat
dacă este albastru și el mi-a răspuns verde .
Atunci am tăcut . Și el mi-a înțeles tăcerea .
În liniște , în pacea interioară , în culoarea ....
De ce este sufletul verde ?