Linia albă

Nu am fost îndeajuns .....

Desculţă şi temătoare nu trec niciodată 

peste linia albă pe care am tras-o .

Am păstrat nepângărite orizonturile inspirând

ceaţa , plutitoare inamică într-o abdicare prelungă .

Din crăpătura clasicului rotund , ochiul priveşte în 

fiecare dimineaţă locul unde fac şi desfac rugăciuni 

mute . Prin praful din nori văd urmele liniştii lungi

ce trece dincolo de albastru . Rămâne doar curiozitatea

golului aşteptând gestul acela , al minunii să urce în

prelungirea universului . Am aşteptat timpul să-şi 

îmbrace haina groasă , să-i scot din glugă bileţelele

cu noi sensuri . Infinituri de culori , gânduri reconstruite ,

linii , puncte , arcuiri periculoase , nimicuri ale anotimpurilor .

Risipite braţe pe frunţile plecate în călătoriile pulsului ,

printre ritmuri fireşti sau nu .....

Zvâcniri de paşi şi gesturi uitate în liniştea drumurilor ,

şuvoaie de crispări între a rămâne şi a pleca , zboruri

rămase închise într-o pană . Nu trec niciodată peste linia

albă . Rămân în locul unde fac şi desfac rugăciuni mute .

Şi tălpile au urechi

Prin crăpătura îngemânării am privit

cu dor de început . Respiraţia dimineţii

am simţit-o pe obraz ca pe ceva ce îmi

amintea de prezenţă , de fiinţare . Din

lumea rămânerii în repaus în lumea

începutului trecerea era lină , era un 

tumultum de dorinţe , de pleoape deschise ,

de priviri împopoţonate cu semne de întrebare .

Am cerut braţelor întinderi peste trupuri

goale , uscăţive coloane resemnate .

Paşii s-au format în voia lor lăsând urme 

a trecerii involuntare atunci când tălpile 

au auzit drumul . Buza genunchiului

împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .

Câte rămâneri în urmă vor fi ?

Cântecul lunii

Ascult cântecul lunii şi în noapte las strigătele

obosite să zboare . În spaţiu şi timp ocolesc pământul

căutându-mi gândurile . Gura mea rosteşte chemarea ,

poate găseşte geana pe care să se odihnească ....

Şi urmăresc lumina lunii în noapte ca pe un strigăt
pierdut în infinit , ridic pleoapele norilor şi găsesc acolo
ascunse şoapte .....
În palmele nopţii îmi fac culcuş ...
Pe cântecul lunii tâmpla mea îşi găseşte odihna .

Momente

Uneori simt cuvintele cum curg , alteori simt

puterea tăcerii cum apasă pe buze . Este aceea

tăcere care nu vrea să exprime nimic dar care ar

dărui totul . Muzica rămâne câteodată singura muză

care poate exprima simţirea , trecerea , transfigurarea .
Când mă aflu în asemenea momente mă întreb în interiorul
fiinţei mele - cine sunt eu ? şi răspunsul vine din străfund ,
şoptit răsunător - ,, eşti doar tu " . Iar acest ,, doar " îmi
reaminteşte de mine , exact aşa cum sunt .
Îmi reaminteşte că sunt aici pentru viaţa însăşi  , cea mai
importantă iniţiere pe care un om o poate trăi .
Viaţa este sărbătorită atunci când faci parte din ea .
Rămân să mă bucur în tăcere .....