Merg cu mine de mână .
Şi tac când alţii
vorbesc mult .
Visez ce realitatea
nu-mi oferă , mă
opresc când ceilalţi
aleargă , zâmbesc
când ochii cer , cad
când am nevoie de
odihnă şi mă ridic
când simt că pot .
Port timpul la
încheieturile mâinilor
uneori îl agăţ pe pereţii goi .
Oare , timpul e rotund sau patrat ? Ieftin sau scump ?
Îl port în paşi , în prviri , în vise şi în plecări . Îl port în zile .
Uneori mă împiedic de timp , de clipe , de mine ....
Mă împiedic de anotimpuri şi de fericiri , de frici şi de
trăiri . Mă împiedic de zâmbete , de paşi şi de lacrimi , mă
împiedic de cuvinte , de gânduri , de secunde şi de tăceri .
Mă împiedic de linişte şi de dor , de ploi , de drumuri şi de
nopţi . Mă împiedic de uşi închise şi de camere goale , de
neputinţe , de singurătăţi şi dorinţe .
Îmi aleg liniştea unde să îmi ascult cu grijă sufletul şi să
învăţ să nu mă mai împiedic . Îmi aleg drumul care mă
conduce spre mine . Trebuie să ajung acolo unde mă aştept .
Căutare
joi, 27 decembrie 2018
În vizită la Doamna de Cuvinte
În fiecare seară de
marţi merg în
vizită la Doamna de
Cuvinte .
Încalţ pantofii din
note muzicale ,
îmbrac rochia făcută
din idei roz şi păşesc hotărâtă pe norişorii
de şoapte . Ceasul
arată ora potrivită
când ajung la casa de
lemn a Doamnei de Cuvinte care mă întîmpină bucuroasă , de data asta
îmbrăcată cu o bluză de vânt de care era prinsă o
broşă de praf , nu ştiu dacă de stele , o fustă de speranţe şi
în picioare avea pantofii de rugină , cumpăraţi în toamna
trecută . Părul aranjat , prins cu agrafe de ramuri verzi .
Aruncând o ultimă privire în oglinda de ciocolată din holul
de la intrare îmi face semn să intru în salonul rotund .
Sunt servită cu ceai de lumină şi prăjiturele de stele .
Imi place să o privesc în timp ce despachetează cadourile
oferite de mine , să-i surprind emoţia de copil , copil pe care
îl poartă mereu pe umăr . Astă seară i-am adus o carte de
fum , o ceaşcă de dantelă , un creion de întrebări şi o floare
de argint . În schimb , Doamna de Cuvinte mi-a oferit un
zâmbet de miere şi un curcubeu de lână cu care să mă
învelesc în vreme răcoroasă .
marţi merg în
vizită la Doamna de
Cuvinte .
Încalţ pantofii din
note muzicale ,
îmbrac rochia făcută
din idei roz şi păşesc hotărâtă pe norişorii
de şoapte . Ceasul
arată ora potrivită
când ajung la casa de
lemn a Doamnei de Cuvinte care mă întîmpină bucuroasă , de data asta
îmbrăcată cu o bluză de vânt de care era prinsă o
broşă de praf , nu ştiu dacă de stele , o fustă de speranţe şi
în picioare avea pantofii de rugină , cumpăraţi în toamna
trecută . Părul aranjat , prins cu agrafe de ramuri verzi .
Aruncând o ultimă privire în oglinda de ciocolată din holul
de la intrare îmi face semn să intru în salonul rotund .
Sunt servită cu ceai de lumină şi prăjiturele de stele .
Imi place să o privesc în timp ce despachetează cadourile
oferite de mine , să-i surprind emoţia de copil , copil pe care
îl poartă mereu pe umăr . Astă seară i-am adus o carte de
fum , o ceaşcă de dantelă , un creion de întrebări şi o floare
de argint . În schimb , Doamna de Cuvinte mi-a oferit un
zâmbet de miere şi un curcubeu de lână cu care să mă
învelesc în vreme răcoroasă .
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)