La mulţi ani întregii omeniri !
Să ne unim gândurile într-o rugăciune de pace şi de bine ,
Universul va răspunde vibraţiilor gândurilor şi respiraţiilor
sufletelor noastre . Să avem un nou început în care să ne
bucurăm de fiecare răsărit de soare , de fiecare zâmbet
primit şi dăruit , de fiecare provocare a vieţii care ne face
mai frumoşi , mai puternici şi mai înţelepţi , de fiecare
lacrimă care ne mângâie obrazul de bucurie sau de tristeţe ,
de fiecare iubire pe care o primim sau o dăruim . Să ne
bucurăm şi de apusuri şi să învăţăm să acceptăm că şi ele
există , că există şi apusuri superbe , dar că există şi tristeţi
şi regrete şi bătăli pierdute şi speranţe deşarte .
Să iubim fiecare dimineaţă căci toate au un sens , să ne
iubim pe noi înşine şi apoi pe ceilalţi din jurul nostru .
Când începem să iubim dimineţile noastre vom iubi
dimineţile celorlalţi şi vom răsări împreună cu soarele .
Vom simţi în noi fiecare rază de soare şi vom deveni odată
cu ele strălucire şi lumină . Să ne trăim fiecare zi a vieţii
noastre când ne trezim cu soarele în suflet sau plouă a
deznădejde , când am vrea să ne îndrăgostim nebuneşte ,
când ne-am dărui şi pe noi căci ne simţim atât de buni şi de
darnici , când ne apucă un egoism de nici măcar o privire
nu am împărţi , nici măcar cu noi înşine . Dar indiferent
ce zile sunt şi indiferent ce simţim a fi , să nu uităm ce
suntem .... de ce suntem .... şi că am putea rămâne flori
dacă am vrea , am putea zbura ca păsările căci aripi avem
şi doar trebuie să le simţim adevărata greutate pe umerii
noştri . Să nu uităm că suntem oameni .... da , suntem
oameni şi dacă am putea înţelege sensul cuvântului ce ne
devine trăsătură de caracter dar şi identitate , am simţi
cât de frumoşi suntem şi cât de superbi am putea deveni
doar dacă ne-am iubi cu adevărat şi sincer .
Sunt zile şi zile .... sunt vieţi şi vieţi .... suntem oameni şi
oameni ....
Fiecare zi să fie o zi a noastră şi plină de noi . Să trăim
din plin fiecare secundă a zilei ,
fericirea şi împlinirea ce ne este
dată prin şansa la viaţă .
Îţi mai aminteşti de fata din nori ?
Acea fată ce purta rochie scurtă în culori , cu părul lung
prins la spate ce îţi dădea fiori , fata ce prin nori plutea şi timidă te privea ? Erai de multe ori cu capul în nori şi-ai
îndrăznit , nu pe buze ai sărutat-o , ci în ochi o priveai .
Sigur îţi aminteşti cum mergeai la ea multe nopţi la rând şi
îi povesteai despre pământ , îi povesteai despre pământene
când ea curioasă te-a privit pe sub gene şi a râs ca un copil
rugându-te să o cobori pentru o clipă din cerul senin , dar tu
te-ai speriat şi te-ai ascuns într-o sticlă de vin . Nu , n-a fost
vis , aşa îţi era prescris în mii de culori , să o cunoşti pe fata
din nori .
Spune , îţi mai aminteşti cum pluteaţi printre nori
împreună ?
Ştii tu despre trupul meu mic , plin de
viaţă , despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr
alintându-l , despre mângâieri uşoare
în urma cărora prind contur ?
Ştii despre ce scriu eu în dimineţi ,
ştii tu să mă citeşti ? Ştii că îmi plac
apusurile rotunde şi răsăriturile pe
care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi
primăvara când înmuguresc pe trup
gol de copac , ştii ? Dar despre faptul
că am făcut echilibristică pe un fir
subţire , nevăzut şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin
nori , ştii ? Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
cum paşii mei răsună în urechile pământului , despre
asta , ştii ? Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt , cum
privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc , că sunt încă
copil în inimă ? Spune-mi , ştii ?
Mi-a bătut dimineaţa în geam . Mă trezesc zmbind visului
promiţându-i că ne vom revedea curând . Deschid larg
fereastra şi privesc lumea de afară . E o dimineaţă simplă ,
e aceeaşi dimineaţă în care eu mă privesc în oglindă şi mă
pun de acord cu mine că sunt tot eu . Într-o ceaşcă mare îmi
amestec gândurile şi cuvintele , le sorb încet , ca nu cumva
să mă înec . Complet nemişcată , cu aerul semiobosit a
nopţii căzută în stele printre şoapte zburate în abisul
dorului , epuizată în alergarea în nicăieri , respir tăcerea .
Şi gura mă îndeamnă să-mi zbier iubirea dincolo de timp ,
dincolo de ce înţeleg , în taina cerului . Linia orizontului îmi
pare o mască inutilă pentru infinitul minţii , o minte obosită
de obsesii , de rătăcire prin forme şi culori . Îmbrăţişez cu
ochii larg deschişi orbirea sufletului . Rostul timpului nu îl
găsim în ceea ce vedem , chiar dacă nu înţelegem ce simţim
sau de ce . Suntem ceea ce ...... am fost să fim .
Azi culorile au forme ciudate , sunt undeva printre cuvinte ...
eu străduindu-mă să găsesc logica echilibrului pierdut .
Azi , cu aripa bătută în cuie îmi uit paşii pe chipul scăldat
al dimineţii . Cu vocea tremurândă am să zbier în oglindă
- cine eşti ? Sunt un cuvânt născut din stropul de lumină a
celei ce nu sunt . Azi caut un sens poveştii scrise în timp .
Azi nu am chip şi nici nume . Sunt doar o umbră cu o urmă
de lumină pe aripile ce nu luptă pentru a supravieţuii naiv
în zborul frânt de oboseala orizontului,căutând perfecţiunea
rablagită a celei ce nu sunt .
Admir noaptea
mozaicurile timpului
imemorial al stelelor.
Numele meu este cald
şi ascult în patefonul
sferei sunetele
adormite în
îmbrăţişarea aurorei.
Te-ai îndrăgostit de
mine când m-ai văzut
cum dansez cu ploile?
Tu nu ştii , dar vin noaptea
la fereastra ta şi te privesc
cum dormi . Dimineaţa vezi
urme de buze pe geam şi crezi
că sunt aburi . Îţi par un vis de pe
lună pe care îl pierzi dacă îl atingi ?
Dar poţi opri cumva timpul când vei
învăţa să iubeşti visele şi fata de pe
lună . Îndrăzneşte să păşeşti în lumea
mea extraterestră şi albastră şi te voi
învăţa să mergi printre florile ce
înfloresc doar noaptea .
Credeai că ai să te îndrăgosteşti vreodată
de-o fată nălucă , de-un cântec , de fata
de pe lună ?
Lasă-te în voia muzicii
şi simte . Vizualizează
fiinţarea în momentul
în care necreatul
devine sunet , când
intenţia degetelor şi ale
arcuşului se unesc
într-o geometrie
fantastică să creeze
fiecare clipă , fiecare
prezenţă . Totul devine
mai bun , mai normal ,
echilibrat , devine
esenţa a ceea ce de
fapt e . Viaţa e o
simfonie , câteodată de
culori , altădată de sunete , sau poate o avalanşă de
parfumuri , sau poate o scurtă partitură de senzaţii , când
mai tari ca vârfurile semeţe ale stâncilor , când mai moi ca
nisipurile mării . Şi oriunde priveşti totul se aşează şi se
ordonează după vibraţia specifică a locului , a omului , a
gândului ..... Şi atunci şi tu eşti un instrument muzical ,
perfect acordat dăruit lumii pentru simfonia ce se cheamă
viaţă . Apoi vei deveni dirijor pentru orchestra ta interioară,
apoi vei deveni compozitor şi ai să păşeşti în tărâmul unde
vei fii muzică , vei fii prezenţă şi vei fii liber să exişti fără
nuanţe , fără apăsare dar întotdeauna sensibil la tot ceea ce e în tine , pentru că viaţa creează valuri , valurile creează
muzică , iar muzica eşti tu , făptură minunată de lumină .
Pomii , culorile , cerul , soarele îmi vorbesc prin trăiri , îmi
arată înţelesurile şi eu le transpun în cuvinte . Tot ce e viu
şi nu foloseşte cuvinte , îmi vorbeşte prin sentimente , trăiri ,
unduiri . Există o piatră care a vrut să-mi simtă conturul
palmei , când am cuprins-o deplin ne-am vorbit , ne-am
recunoscut , ne-am trăit . O unduire caldă pulsând .
Există un cer care mă vrea întoarsă constant spre el şi eu
îi ofer lumina din priviri , trăim la fel de fiecare dată când
ne întâlnim , unduim . Ceea ce văd e o etapă , norii ,
culoarea zilei , culoarea nopţii sunt imagini ale acestei
etape . El , cerul este mereu la fel . Ca şi muntele , ca şi
oceanul , ca şi pomul ori stânca . În felul lui natural de a fi ,
e acelaşi mi-a spus şi zâmbetele noastre s-au întâlnit , două
unde luminoase .
