Sunt aici şi pentru moment sunt mai
mult decât mă ştiam . Vis sau nu , e
clar că sunt mai mult , pentru că am
amintirea a ceea ce nu s-a scris încă
atunci când am închis ochii . Aşa că
pot să presupun că mintea mea fiind
mai largă decât înainte , sunt şanse ca
şi trupul meu să fie mai mult . Dacă
sunt ultimul om , fie am supravieţuit
peste secole , fie m-am născut aici ,
oare din ce sunt făcut eu , omul ?
Ciudat vis , dar n-am de ales , trebuie
să-l iau în serios . Oricât de ciudat ar
fi , este o provocare să gândesc în afara
timpului meu .
Dincolo de cerul prăfuit oare , ce o fi ?
Păşesc pe un nisip fierbinte ....oare,
unde sunt ? Cred că o să mă înec... în
căldură , unde eşti....strop de rouă ?
Te caut.... mă vezi ? Am nevoie de
puritatea sufletului tău răcoros.
Până la urmă ai venit....dar, de ce
mâine ? Astăzi e soare ....astăzi sunt
eu.... Şi m-am topit în abisul din
absenţa ta .
Mâine ? Mâine va fi ....
Florile creşteau direct din
pielea ta , le simţeam bucuria
înfloririi , ele erau acolo
dinainte să te iubesc .
În miez de noapte pâlpâiau
în întuneric şi ştiam că în ele
se ascunde lumina. Florile
mă ţineau lângă tine ca nişte
cuvinte vrăjite , se făcuse
demult iarnă , dar ele sfidau
anotimpul. Pe umerii tăi era
grădina mea secretă ....
Seara îmi caut
tăcerile,le strig,
în şoaptă.Şi ele vin.
Cum le recunosc?
După zgomotul paşilor,
vin plutind...după
atingeri,întind mâna
spe ele şi nu le simt,
uneori le recunosc
după lungimea muţeniei
şi după culoare.
Da,tăcerile mele au
culoare,tăcerile mele
sunt albastre.Eu caut tăcerile,sau...poate
ele mă caută pe mine,ele se adună în mine,
se înghesuie,îşi fac loc cu coatele să mă
cuprindă toată.Îmi plac tăcerile mele,îmi
sunt dragi.Cu ele pot povesti despre orice
şi râdem...râdem mult.Unde caut tăcerile
mele?Le caut în incertitudini,prin mii de
motive şi puzderii,le caut peste tot sub
gluga serii.Tăcerile reuşesc să îmi
gândească vorbele înainte ca ele să se
spargă de aer.Învăluită în tăcere şi
strivită de bocancii timpului aşez mâna
pe fruntea mea de griji şi mă las dormindă
până voi fi culeasă dintre tăceri.
M-am trezit goală pe marginea
genunchiului tău drept. Nu ţi-am
văzut decât călcâiul înfipt între
două linii perplexe de formă
distorsionată cu care alunecam,
cu capul în jos frângându-mi
neînţelegerea dintre cele două
linii . Ţi-ai aşezat urechea pe
ochiul meu stâng să asculţi ritmul inimii şi trupurile noastre
căutau să intre unul în altul
ezitând să încapă . Atingi cu
dosul palmei forma trupului
meu gol . E linişte şi pentru mai multă linişte
e nevoie de atingeri aproape complete ,
de un spaţiu aproape clar prin care poţi
simţi cât de departe poate fi un aproape .
Din mâinile inerte scot ţipete şi le împart ,
le strig şi le numesc , tot ce am cunoscut
se pierde într-o răceală gri , rece , indiferentă .
Când liniştea şi luciditatea se divid , fugi şi
laşi picioarelor direcţii spre amintiri neîncăpătoare
ce ne pierd în semnificaţii absurde şi groteşti .
Devenim pătimaşi , dobândim puteri nemărginite
stând cu ochii larg deschişi la graniţa dintre
trupuri întotdeauna ţipăt .
Am mintea puţin împrăştiată prin vreme ......
M-am trezit aiurând ,cu gândurile decojite în palmă .
Am închis pumnul strâns .... când l-am desfăcut aveam în
palmă bucăţi de aripi albe de înger . În dimineaţă m-am
găsit iubind din spatele seninului . Priveam lumea de sus cu
ochi coloraţi şi nu mi-a fost teamă că aş putea sparge cerul
în cioburi albăstrui . În dimineaţă m-am găsit numărând
nuanţele din ochi în oglindă , pentru o clipă am crezut că
timpul m-a uitat . În dimineaţă am învăţat cum se
construiesc stele , cum se coase cu fir de diamant .
Mă pierd uşor prin secunde şi atunci tac , ascult , înţeleg .....
