Uneori toate îmi înfloresc în zâmbet şi-mi umplu privirile
de verde perfect . Îmi pare atunci că lumile toate s-au născut
într-o linişte firească şi totul mă uimeşte absolut , iar la
începutul frumos al oricărui infinit minunile îmi curg printre
degete .

În primăvara asta

Călătorie interioară

                   Pictură Freydoon Rassouli

Mă las pierdută şi apoi găsită
Mă las uitată şi apoi amintită
Mă las atinsă goală şi apoi acoperită
Mă las luată şi apoi înapoi dată  
Mă las cântată şi apoi povestită
Mă las mângâiată şi apoi îmbrăţişată
Mă las călcată şi apoi în palmă purtată
Pe fir de iarbă , pe fir de apă , pe pântec de pleoapă
Pe fir de aripă , pe fir de soare , pe fir de ochi
Pe umeri goi , pe gleznă subţire , pe păr răvăşit
Pe zâmbet uitat şi regăsit , pe degete lungi şi subţiri
Pe lună plină , pe lacrima dimineţii , pe lumină fină
Mă las purtată pe cute de vânt , apoi întinsă pe fir de iarbă
Mă las sedusă de fluturi , apoi iubită de păsări
Mă las încătuşată de gânduri , apoi eliberată de moment
Mă las scrisă cu roşu de mac , apoi citită în verde imperial
Mă las plânsă cu lacrimi albastre , apoi senină văl diafan
Mă las închisă în mugur crud,apoi înflorită în răsărit simţit 
Pe genunchi de piatră , pe drum rotund , pe aură de lotus
Pe tăcere de stele , pe spirit de întuneric pur
Pe cuantă în plan celest , pe cerc adânc , pe colţ frânt
Pe trup în stâncă , pe gol de fântână , pe lemn de santal
Pe fior scrijelit , pe miresme de migdal 
Misterul a ceea ce este invizibil şi profund
O aventură în necunoscut 
O călătorie interioară 

Continuarea care va urma

Pictură Biser Panayotov



Ca să se ştie de ce a fost ceva , cumva , doar marile idei de 
se iau , nu este de-ajuns . Trebuie totdeauna căutat , de 
dorinţe şi motive , de fapte şi năzuinţe , trecutul de dinainte 
de acel început , gândurile de mai-nainte de primul pas , de
primul cuvânt , ca mai apoi să urmeze paşii mici ce au 
urmat acelui pas uriaş . Din cele două lumi mari ,
cuprinzătoare a două lumi mici am venit şi noi doi , unul
către celălalt . Tu , din lumea ta reală , plină de întâmplări
ciudate cu neputinţa lor de a fi ca şi lumea reală . Eu , din 
lumea mea ciudată , plină de înţelesul tuturor întâmplărilor
ce devin prin forma lor reale . Ne-am bătut drumuri unul
către celălalt lăsându-mi-te mie şi dându-mi-te . Ne-am 
mers drumuri unul către celălalt avându-ne şi primindu-ne
cu o neînţeleasă dorinţă de sfârşit a aşteptării , de înălţare
împreună . Trăim continuarea care deja se întâmplă .

Nesăbuinţă

Ce ia o parte din suflet şi pleacă cu el în zbor ? Şi rămâi fără
ochi , uite , nici mâini nu mai ai şi gura ţi-e strâmbă , căci
prea târziu ai tăcut . Ce zimţi de rugină îţi cad în plămâni 
şi-ţi retează fereastra de lumină ? Şi atât de adânc simţi că
te îngropi în pământ , două jumătăţi , rădăcini de fier şi 
nimeni nu o să mai înalţe jumătate de trup pe cealaltă 
jumătate de trup . Şi vei rămâne într-o livadă din cer . 

Mi-am văzut gândul fugind pe trepte de timp ....

Privesc orizontul,contemplu,ating cu gândul interminabilele
spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea 
supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri,pace
ce îmi aminteşte de eternitate.Pare o altă lume.

În nări freamătă esenţe pure,picurate peste funiile
împletite în şovăiala realităţii.Urechea culege puţin
câte puţin notele cântului.Ochii escaladează deal după deal.
În şoapta vântului ascund regrete şi pun prezentul şi 
trecerea timpului într-o rugăciune ce naşte blândeţe pe 
peretele inimii .O depărtare învelită într-o uitare rostită de
rostogolirea timpului .

Păşesc pe poteci cu doruri de tămăduire,privirile trec 
dincolo de zări să ascundă trăirile sufleteşti mute.
Pădurea poartă în ea taina nemuririi , paşii mei îi străbat 
potecile încercând să-i desluşească această taină . Îmi lipesc
tâmpla de fiecare copac şi le ascult inima . Pulsează .

 Crengile copacilor se unduiesc dansând în ritmul ciripitului 
de păsări . Inspir adânc ca şi cum aş vrea să cuprind totul 
într-o respiraţie . Aici am văzut prietenia adevărată şi 
armonia ce domneşte peste întreaga pădure .

Lumina este din ce în ce mai săracă , soarele se retrage cu o 
discreţie insesizabilă .

Privind apusul , gândurile mele se adună din risipirea lor de
peste zi . Totul este învăluit în pacea ce coboară din cer 
peste întreaga fire . 

 Liniştea doarme acum în lumini nocturne .

 Timpul a rămas undeva afară , înăuntru eu ascultam 
bătăile aripilor unui fluture .....

Voi ţine neascunsă frumuseţea pe care au păşit tălpile mele ,
în care s-au scăldat ochii mei , din care trupul meu s-a 
hrănit şi din care sufletul meu a luat cu el o parte din ea .

Cerul şi-a legănat aştrii şi mi-a picurat pe tâmple stele 
dureros de blânde . Atingerea lor mi-a tulburat fiinţa 
ca să mă pot salva de cerul intinat cu nori de ploaie .
Aveam umerii dezgoliţi pe care , două frunze cu povestea
încheiată şi-au găsit locul trecerii în următorul lor basm .
Le-am dat uşor la o parte cu degetele îngheţate,făcându-mă
să tresar sub răsuflul nopţii .