MARIA

Echilibru deasupra timpului , emoţie convertită în extaz .

Ecou ce îmbracă sentimente şi naşte necuprinsul dorinţelor.

Sens ..... umbre îmbrăcate în lumină , culoare ....

Altundeva .... acolo şi aici ....

Priveşte dincolo de mine .

Floare de soare prind în palme în clipa aceea ,
miraculoasă , când soarele o iubeşte cu patimă
trimiţându-i săruturi pe raze . Flori de soare
privesc pe sub gene atunci când este rostit numele meu ,
cel real , cel copt în inima coaptă a soarelui şi atunci
eu ştiu că sunt recunoscută aşa , cum vin de departe
printre flori de soare care îmi desenează zâmbet , pe 
care îl pun pe treapta cea mai de sus a timpului .

Un fel de Don Quijote

Expresia  a te lupta cu morile de vânt îşi are originea
în literatura universală , lupta cu himerele creionată 
de scriitorul spaniol Miguel Cervantes într-una dintre
cele mai cunoscute capodopere ale sale -Don Quijote
de la Mancha . O luptă închipuită , inegală cu un duşman
imaginar . Asta fac eu , mă lupt cu morile de vânt , doar
că lupta mea nu este închipuită şi ,,duşmanii'' nu sunt
imaginari , ci cât se poate de reali . Şi vântul bate .... te
poţi supăra pe el că-ţi încurcă părul ? Poţi ! Crezi că lui
îi pasă de supărarea ta ? Nu-i pasă !
Dacă nici Don Quijote n-a câştigat lupta cu morile de vânt ,
n-ar trebui nici eu să mă stresez prea mult şi totuşi o fac .
Na , nu mă pot abţine .... Oricum , orice fac sau spun , nu
doar că poate fi folosit împotriva mea , ci chiar este folosit
împotriva mea . Cu alte cuvinte , oricum o dau , tot o iau .
De asta e bine să stai în banca ta , numai că banca mea este
şi banca altora , de asta uneori e bine să laşi lucrurile aşa 
cum au fost , nu să vii tu să le schimbi , eşti tu mai deşteaptă
decât alţii ? Da , sunt ! Şi nu-i pot urma pe ceilalţi , eu am
calea mea , nu merg după turmă , nici în faţa ei .
Când n-ai cu cine , n-ai cu cine . Degeaba tot încerc .
De spus , se pot spune multe , dar uneori e mai bine să taci 
şi să faci ce crezi că e bine . Şi fac câtă vreme ştiu ce fac . 
În ceea ce priveşte gura lumii , în general , vântul bate ....
vorbele rămân .... Unde rămân ? Asta depinde de fiecare .
Undeva scrie că Don Quijote , deşi considerat de ceilalţi 
nebun , se dovedeşte a fi mai aproape de adevăr , datorită 
nobleţii gândirii şi a acţiunilor sale decât persoanele
considerate normale . 

Şi totuşi e ceva ....

E un punct galben lângă pietrele albastre .

Sunt martoră tăcută a strivirii nimicului şi nimeni

nu poate mirosi pulberea de partea cealaltă a pietrelor.

Să ne temem de timp ? Ascultă-mă , n-am de gând să ţip.

Un râu fără număr de curenţi ne hrănesc şi ne poartă cu

aceeaşi apă . E soarta ?

Hai să lăsăm paşii să se apropie de pietrele albastre .

Sunt eu , după somn şi înainte de a mă trezi văd un punct 

galben în albastru . Niciodată să nu ştergeţi galbenul din

albastru .

Ah,ce vis....o dorinţă....gând împlinit
Ce frumoşi sunt ochii tăi  lac , teatru spre nesfârşit
Mă închid în priviri , eu sunt vie şi îţi dansez 
Puf de atingeri pe pleoape , parfum de tăceri ....
Nu pot cuprinde multe în cuvânt , nu vreau 
Îţi dansez liniştea aici , pe pământ ....

Bucovina .... aici auzi îngerii cântând

Ce mă face pe mine liberă ? Ieşirea în natură , aici simt
libertatea.Să ies din oraş , unde mă simt închisă ca într-o 
cuşcă , la un moment dat simţeam oraşul cum mă apasă pe
umeri de parcă îl purtam în spate.Vacanţa a venit în 
sprijinul meu înainte de a mă înconvoia.Ne-am dorit să
păşim pe tărâmul bucovinean ,asta după ce în 2016 am trăit
o vacanţă minunată pe meleaguri maramureşene , vrem să
luăm la pas România , o ţară frumoasă.Şi .... am plecat spre Bucovina.... un loc mirific care ţi se cuibăreşte în suflet ,
un spaţiu de linişte şi meditaţie , un loc în care te afli mai
aproape de divinitate .

Cărările sunt atât de munte ..... paşii mei atât de vară .....
Dacă aud pasul tău mângâind cărarea şi inima mea o pun
pe cărare , pot spune că sunt lângă tine ?
Dacă auzi gândul meu străbătând orizontul şi dorul meu 
vântului dăruiesc ,pot să cred că sunt lângă tine ?
Dacă noaptea te aud rugându-te zilei şi-n ruga mea nopţii
tale mă-nchin , pot visa că sunt lângă tine ?
Dacă amintirea de tine lăcrimează în furtună şi sufletul
mi-l împart fiecărui strop prăbuşit , pot spera că sunt
lângă tine ?
Ţi-am călcat pe cărări uşor , să nu-ţi deranjez suflarea .
M-am ascuns după cuvinte şi am şoptit rugăciuni ce au
căzut lângă paşii mei muţi . Am împrăştiat rugi de-a lungul
cărării timpului abia foşnind în tăcere.
Azi nu mă consider deosebit de bună sau de rea , m-am 
oprit să las timpul să mă curgă înspre locul unde toate
se aud . 
Din ochiul nopţii se naşte iubirea ce-mbracă pământul
în suflet duios, cărări de lumină se îndreaptă spre tine,
tărâm frumos.

Privind dincolo ..... peste umăr

Sunt tuturor toate.
Nu sunt un moft.
Viaţa mea este un 
poem,o carte.....
Îmi doresc să ajung 
la contemplaţie,acolo,
la începutul 
cuvintelor.
Şi cuvintele cele mai
alese ne varsă în
simplitate.Am învăţat
că în viaţă este de
folos să nu găseşti
toate răspunsurile la
o întrebare.
Adâncimea lucrurilor este o taină, dincolo de om , de cuvânt,
de trăire.Atât înseamnă atât.... clipă de taină. Este nedrept
să cred că toţi înţeleg totul.Privesc dincolo .... mai fac paşi
în urmă ca să pătrund prezentul rostuit .
Mă bucur !