joi, 25 ianuarie 2018
miercuri, 24 ianuarie 2018
Niciodată nu e prea târziu
Iacătă-ne ajunşi în an nou , prima lună este
aproape pe sfârşite şi eu , vai ... am uitat să
aduc o urare unor categorii de oameni .
Am urat în stânga şi-n dreapta şi tocmai
de voi am uitat , de voi , care mai mereu
sunteţi în capul meu . Adevărul este că
mi-am promis să vă scot din cap şi poate
de aici uitarea .... Da , da ... despre voi e
vorba , voi datornicilor . Voi care nu credeţi
în superstiţii , cum ar fi să vă plătiţi datoriile
înainte de a intra în noul an . Păi , de ce să
daţi datoria la termen stabilit când aveaţi
nevoie de bani pentru una-alta de cumpărat
prin casă şi iacătă , au venit şi sărbătorile .
Aveaţi nevoie de bani pentru o masă bogată,
de un brad sub care să puneţi cadourile , nu ?
Cum îndrăznesc eu să-ţi amintesc de datorie,
tocmai acum ? Păi de aia , că şi eu vroiam
acelaşi lucru , doar că pe banii mei .
Dar acum sărbătorile au trecut , tu de unde
să ai bani să-ţi plăteşti datoria căci prioritar
eşti tu şi cu timpul mai ai de schimbat una-alta prin casă , mai uiţi că doar eşti om ...
de sunat să-ţi ceri scuze de întârziere nu suni,
că ... ce , eşti nebun , poate că a uitat...îţi zici,
ce , să-i amintesc eu ? Da, chiar aşa ! Ce vină
ai tu dacă eu sunt altruistă şi îcrezătoare şi
te consider prieten sau îmi eşti doar cunoscut? Nici una ! Vina îmi aparţine .
Mă fac vinovată de altruism , de încredere în
oameni , mă fac vinovată de ajutorul pe care
îl ofer . UNORA . Aşa că , vouă datornicilor
vă urez ca în noul an să vă găsiţi tot ce aţi
pierdut din fiinţa voastră . Doar v-aţi născut
oameni .
aproape pe sfârşite şi eu , vai ... am uitat să
aduc o urare unor categorii de oameni .
Am urat în stânga şi-n dreapta şi tocmai
de voi am uitat , de voi , care mai mereu
sunteţi în capul meu . Adevărul este că
mi-am promis să vă scot din cap şi poate
de aici uitarea .... Da , da ... despre voi e
vorba , voi datornicilor . Voi care nu credeţi
în superstiţii , cum ar fi să vă plătiţi datoriile
înainte de a intra în noul an . Păi , de ce să
daţi datoria la termen stabilit când aveaţi
nevoie de bani pentru una-alta de cumpărat
prin casă şi iacătă , au venit şi sărbătorile .
Aveaţi nevoie de bani pentru o masă bogată,
de un brad sub care să puneţi cadourile , nu ?
Cum îndrăznesc eu să-ţi amintesc de datorie,
tocmai acum ? Păi de aia , că şi eu vroiam
acelaşi lucru , doar că pe banii mei .
Dar acum sărbătorile au trecut , tu de unde
să ai bani să-ţi plăteşti datoria căci prioritar
eşti tu şi cu timpul mai ai de schimbat una-alta prin casă , mai uiţi că doar eşti om ...
de sunat să-ţi ceri scuze de întârziere nu suni,
că ... ce , eşti nebun , poate că a uitat...îţi zici,
ce , să-i amintesc eu ? Da, chiar aşa ! Ce vină
ai tu dacă eu sunt altruistă şi îcrezătoare şi
te consider prieten sau îmi eşti doar cunoscut? Nici una ! Vina îmi aparţine .
Mă fac vinovată de altruism , de încredere în
oameni , mă fac vinovată de ajutorul pe care
îl ofer . UNORA . Aşa că , vouă datornicilor
vă urez ca în noul an să vă găsiţi tot ce aţi
pierdut din fiinţa voastră . Doar v-aţi născut
oameni .
duminică, 21 ianuarie 2018
Magia există
Azi de dimineaţă m-am trezit cu un zâmbet
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
luni, 15 ianuarie 2018
Despre cum vreau să fiu nesimţită şi nu reuşesc
În mijloacele de transport ....
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)