Căutare

vineri, 20 aprilie 2018

În liniştea inimii

Câteodată vreau să zbor , dar nu mă pot
desprinde de pământ .
Şi atunci visez ....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi ,
dar nu pot .
Şi atunci mă închin lunii ....
Câteodată vreau să fiu frumoasă , dar nu
reuşesc .
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii ....
Câteodată vreau să privesc stelele , dar nu le
văd .
Şi atunci îmi limpezesc mintea ....
Câteodată vreau să zăresc surâsul 
Noului Început , dar ochii mi se închid .
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis .....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,dar mă tem să nu fiu văzută .
Şi atunci ascult cântecul inimii .....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor
ofilii niciodată , dar mi le prind în păr .
Şi atunci chem îngerii să le plângă ....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor
nemărginirea , dar sunt prea mică .
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei ....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor , transformându-se în reverii , alteori 
iau forma cuvântului metarmofozându-se
în ceva .... Alteori iau înfăţişarea tăcerii .
În liniştea inimii .


duminică, 15 aprilie 2018

Dumnezeu ne-a lăsat să măsurăm 
pământul cu umbletul şi el ne-a păzit
când am trecut dealuri , văi adânci
şi munţi minunaţi de zăpezi înconjuraţi .

Suntem doi îngeraşi trimişi de la Dumnezeu
să măsurăm pământul .Şi-am găsit pământ
mai mult şi ne mirăm , ce să facem ?
Şi de sus ni s-a spus : ,, treceţi prin văi 
adânci 
Munţii Făgăraş

Transfăgărăşan-munţii Făgăraş
preţ de o clipă să vă odihniţi , apoi treceţi 
pe lângă izvoare reci 
Retezat
setea să v-o potoliţi , mai departe să porniţi ,
urcaţi munţii înalţi , acolo în vârf, sufletului
 hrană să-i daţi. Acolo veţi auzi melodia 
ce vă lipseşte : liniştea .''
Valea Cernei


Iulian şi Maria -vârful Lăiţel munţii Făgăraş altitudine 2390 metri


sâmbătă, 14 aprilie 2018

Departele

Departele este departe , peste aproapele 
absurd de departe , acolo unde orizontul se 
varsă în pustiu , acolo unde umbra intră
în interior şi se face ceva gol-plin .
Departele este mai departe de apropierea
înodată , depărtarea îţi este vecină , eşti
chemat şi gonit, unde forma e gând ,gândul
sunet , unde din lumină explodează întunericul şi iese omul teluric . 
Departele este foarte departe , unde nu mai 
e nimic , sau unde e totul , unde este un 
început şi un sfârşit , adunat în mijloc , unde
substanţa se priveşte în spirit .
Departele este unde îţi cresc rădăcinile şi
florile , unde niciunde este peste tot , dar 
nu se recunoaşte . Depărtarea este un lanţ
de dorinţe care te cheamă , te închid şi te
deschid într-o cochilie albă , întâmplător .
Maria şi Iulian deasupra Vârfului lui Stan alt.1466m în munţii Mehedinţi

 
Alerg până unde se termină pământul .
Din saltul firesc mă desprind , mă înalţ şi 
ating cu vârful degetelor nemărginirea .
Mă înalţ , ating , cobor .....
Alerg până unde se termină pământul , nu 
trebuie să mă vadă nimeni şi saltul îmi
reuşeşte de fiecare dată .
Maria şi Rocky în Parcul Naţional Retezat


O  vulpe tinerică , ce nu ştia de frică, s-a hotărât de dimineaţă , că-i musai de-a ieşi în faţă . Se leagănă în vuiet dulce de vânt , pitindu-se în văile adâci şi dintr-o dată îşi ia avânt printre golaşe stânci .
,, Vulpe şireată , ai venit neanunţată , cu ce vrei să te servesc ? spune , că nu mă zgârcesc 

vineri, 13 aprilie 2018

Ai ascultat vreodată 
inima unui copac ?
I-ai ascultat sunetul
coroanei,aşternând
tăcerea ?
Ai simţit vreodată
rădăcinile lui
puternice care pătrund
adânc în pământ ?
I-ai ascultat calmul trunchiului atunci când este
scăldat de rouă ? Ai văzut
vreodată tremurul unui copac atunci când îşi întinde ramurile pentru
a întâmpina ochii cerului dintr-o dimineaţă ?
Ai văzut vreodată un copac cum visează la
înaltul cerului ? I-ai ascultat vântul uşor
printre frunze , i-ai auzit respiraţia ?
Eu am ales bucuria şi am îmbrăţişat un copac . Tu când ai îmbrăţişat ultima oară
un copac ?