În amurgul acela , când luna împodobită cu stele cobora alb orizontul adormit , printre liniştile pământului îmi auzeam inima . Respira un aer al tăcerii şi-al zborului dor . În amurgul acela , o altă inimă se aude . Cânta în liniştea pământului .
Motto-ul zilei de azi... ,,Un spirit liniştit este un spirit apt pentru creaţie'' . Zâmbesc şi-mi spun că eu nu sunt aptă aproape niciodată , nu că n-aş fi de acord cu motto-ul , dar cine poate oare stăpâni spiritul ? El o ia de capul lui unde îl duc călcâiele , cine să-i spună oare că e mai bine să rămână zen şi să privească viaţa într-un picior spunându-şi că mâine va veni şi rândul celuilalt picior ? Cine ?
Închide ochii şi îmbracă-ţi gândul în mătase de şoapte tremurânde . Îngăduie norilor să-şi stoarcă visele peste tine . Simţi cum se prelinge infinitul peste nerostire ? Încet , lasă să-ţi pătrundă printre gene , negândita lumină . În jur încep a roi seminţe de zori pe un cer viu . Miresme de liniştită dragoste se împletesc şi picură , picură veşnicie ....
foto SPOKE PICTURES
duminică, 16 decembrie 2018
E atât de altfel această ninsoare ..... O mână a tras de o bucată de cer Pe unde curge albul pur fără cruţare , Ninge rotund cu colinde din eter , Cu dorinţe ce se topesc în palmă Când iarna se cuibăreşte-n calendare . Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple , Pe sub paşi , pe inimi rebele . Ninge cu doruri de anii trecuţi , Cu doruri din alte lumi şi cu uitare , Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi , Cu aripi de îngeri şi cu iertare . Această ninsoare e atât de altfel .... Pe o margine de cer Se cântă Leru-i ler .
aplec copacul şi-i sărut ramul muguri în pântec să-i răsară , îi las un zâmbet pe frunza galbenă şi pe celelalte ce plecară , încăpăţânate de zbor , de îmbrăţişarea cu pământul pe la amiază când ora devine rumenă şi celor rătăciţi îşi împarte gustul , las ploaia să-mi spele ochii să pot privi în seară porţi larg deschise prin care să intre nealterate iubiri şi umblet nepământean cu luna la subţioară când oamenii îi cer lui Dumnezeu izbăviri.
Pot spune că am fost bine , până la un moment dat când prostia a dat năvală peste mine . În fiecare dimineaţă când plec de acasă car cu mine o geantă mare în care îmi pun cele trebuincioase în ziua respectivă şi nu numai . Şi pe lângă lucrurile inutile pe care le car în geanta asta mare îmi pun şi o piatră. Nu că aş avea nevoie de pietre , nu vreau să-mi fac vreo carieră sau să construiesc ceva , dar în fiecare zi îmi pun câte o piatră şi le car cu mine . E greu să cari pietre , te dor umerii , spatele , mâinile şi chestia e că nu mă pune nimeni să fac asta . Cum s-a întâmplat nu ştiu , dar într-o bună zi o piatră m-a lovit direct în moalele capului (şi bine a făcut) şi m-am trezit . Din prostie . Şi-mi zic :,, păi bine , de ce să aduni tu pietre şi să le cari în fiecare zi , asta nu este treaba ta , de asta se ocupă serviciul de drumuri sau habar n-am cum s-o numi . Dacă drumul trebuie curăţat de pietre pun ei pe cineva să facă asta şi îl mai şi plătesc pentru acest lucru . Aaaa.... că faci tu şi lucruri care nu intră în sarcina ta , că faci pe marele samaritean este altceva , dar lasă , e timpul să te potoleşti . Ce , când tu ai cerut ajutor să-ţi ridice geanta pe umăr când a alunecat , te-a ajutat cineva ? Nu te-a ajutat nimeni şi nici mulţumesc nu ţi-au spus că tu aduni şi cari pietre în locul lor . Ei bine , este timpul să te opreşti şi să-ţi goleşti geanta de pietre , prea s-a umplut şi nu mai au loc ale tale lucruri în ea . Ale tale sunt vraişte , ori tu eşti o persoană ordonată şi plus de-asta nici spatele nu te mai ţine . '' De ce fac asta ? De ce adun şi car pietre în locul altora care sunt plătiţi să facă asta ? De proastă ? Eu nu aş numi asta chiar prostie , i-aş spune altfel , dar .... Sunt curioasă cum i-aţi spune voi .