Floarea ne invită la zâmbet , Cerul , la infinit , Fluturele la zbor colorat Şi copacul la jocul neîngrădit al crengilor Peste albastrul orizontului . Timpul îşi pierde secunda ştergându-şi graniţa rece , Lacrima de lumină hrăneşte pământul sub pajişte , Gândul se pierde în spaţiul fără de formă Respirând aerul proaspăt al stării de a fi
Sărut tâmpla ta ce se lasă uşor pe pieptul meu , Ochii tăi verzi ca plăpândul fir de iarbă , Privirea ta ce mă cercetează în adâncul fiinţei mele , Braţul tău ce mă cuprinde într-o îmbrăţişare caldă . Sărut palmele tale din care sorb iubirea , Încheietura mâinii tale stângi care miroase a flori de tei , Sărut bunătatea ta , blândeţea cu care mă împresori Şi sărut frumosul din tine . Sărut dimineţile tale în care mă cauţi cu gândul Şi nopţile în care îmi apari în vis . Sărut anotimpurile prin care treci , sărut urma paşilor tăi, Iarba pe care o calci în drumul tău spre mine . Te sărut pe tine .
Nu ştiu cum am crescut , prea puţin îmi aduc aminte de când eram mic şi uite-mă acum ditamai adolescentul. Când eram mic îmi era bine , totul mi se părea frumos . Acum sunt supărat şi nu ştiu de ce , mă trezesc supărat şi adorm supărat . Mă simt aiurea , în interiorul meu se întâmplă ceva ciudat , corpul mi se schimbă şi nu ştiu de ce , nu înţeleg ce mi se întâmplă . Sunt persoane care mă rănesc , îmi rănesc sentimentele şi mai sunt şi colegii care se simt şi ei aiurea la fel ca mine . Nu , nu v-am spus niciodată despre asta . Şi ştiţi de ce ? Pentru că îmi era ruşine . Mă închid în camera mea , eu şi telefonul , cu el îmi distrag atenţia de la gândurile care mă copleşesc , căci în mintea mea e o dezordine totală , aşa cum mă simt în interior . Nu m-aţi întrebat niciodată ce mi se întâmplă , şi dacă m-aţi fi întrebat, n-aş fi ştiut ce să vă răspund . Aş vrea să vă spun ceva , dar îmi este aşa de greu .... Nu renunţaţi la mine , nu mă urâţi , fiţi mai puternici decât sunt eu , am nevoie să îmi fiţi părinţi , am nevoie să fiţi răbdători şi înţelegători cu mine , am nevoie de dragostea voastră părintească , am nevoie să îmi spuneţi voi ce mi se întâmplă , căci gălăgia din capul meu e aşa de mare , încât abia de îmi pot auzi gândurile . Mă simt neiubit , simt că sunt o mare dezamăgire pentru voi . Ştiu că îmi irosesc timpul închizându-mă în camera mea , vă rog , am nevoie de ajutorul vostru şi dacă aţi putea să mă duceţi undeva unde e linişte , unde aş putea să mă simt uşurat de tot ce mă apasă , tare mult mi-ar plăcea . Chiar şi o oră dacă am fi împreună , tare bine mi-ar face . Ajutaţi-mă să cresc şi să mă dezvolt , învăţaţi-mă să merit lucrurile pe care mi le doresc şi .... spuneţi-mi că mă iubiţi , am nevoie să aud aceste cuvinte , vreau să ştiu că sunt iubit . Mai ales de voi . Eu , chiar dacă nu v-o spun , vă iubesc . Cu drag , al vostru adolescent .
Ieri am cerut un mâine . Am primit un azi , mâinele de ieri . Mâine nu va semăna niciodată cu azi . Nici o respiraţie nu mă încarcă de acelaşi sens , un sens pierdut în ieri .
Dincolo de cuvinte e linişte . Stau la marginea unui gând , acolo îmi aşez tăcerea . Reazăm liniştea secundelor prinsă între gene , în braţe am bucăţi de cer albastru , stele şi viitor . În lumea nerostitelor vorbe îmi sprijin tâmpla şi liniştea îmi urcă spre suflet . Din palma mea dreaptă se desprind aşteptări . Un vânt moale lunecă liniştit în noapte , e frig şi plouă încet ....
Mamă , îmi spui că timpul te-a încetinit , dar te ştiu Atât de zglobie şi semeaţă şi râsul tău e un clinchet argintiu, Cu dragostea ta îmi pui zâmbetul pe faţă . În seri calde de vară să stăm la poveşti , Am să vin cu un braţ de flori de tei , Căci ai un dar de-a povesti până şi luna o uimeşti , Viaţa ta e o poveste şi eu sunt prelungirea ei .
