M-ai căutat vreodată ?

Unde mă cauți atunci când  nu-s ?
Te-ai întrebat vreodată unde m-am ascuns când 
nu mă ți sub coastă ,când nu-mi trezești izvoare,
când  nu mă faci să zbor ,doar mișcând încet din 
picioare ? Poate că sunt în îndepărtatul orizont 
și-mi iau  avânt în infinit . M-ai căutat în gând 
și nu m-ai găsit ? M-ai căutat  în stele și n-ai  
văzut urmele tălpilor mele ? Te-ai întrebat
vreodată unde m-am ascuns , atunci când nu-s ?

Sunt eu.....da , tot eu....

De aici , din geana serii vă
zâmbesc și  vă las un mesaj
pe un gând purtat în zbor ,
un  mesaj cu miros de mere
coapte,cu gust de scorțișoară
eu , coborâtă din  universul 
etern , umblam după inima
unui  înger să o sărut și să-i
las o rugăciune .

În aripa păsării albe ....

Am împletit fire colorate și le-am legat de aripa păsării
Am tras zborul și l-am prins în umărul meu drept ,
Am luat culoarea zilei și mi-am pus-o în piept
Ochiul meu a zâmbit discret 
Cu roşu de buze am sărutat mâna ce tâmpla mi-a mângâiat
Cu albastrul din cer mi-am construit un mister
Înspre .... nu știu unde am plecat
Călcând pe dimineață ușor ofrandă să ofer

S-a crăpat de ziuă

S-a crăpat de ziuă,la fel ca cea dintâi dimineaţa.

Mierla a vorbit,la fel ca cea dintâi pasăre.

Laudă pentru cântec,laudă pentru dimineaţa

Laudă pentru cei ce izvoresc proaspăt din cuvânt.

Dulce nouă cădere de ploaie,însorita din Rai,

Ca prima rouă peste prima iarbă.

Laudă pentru dulceaţă din grădina umedă

Izbucnită complet unde trec picioarele Lui.

A mea este lumina soarelui!A mea este dimineaţă!

Născută din lumină văzută din Eden.

Lauda cu euforie,laudă în fiecare dimineaţă

Re-creerea de Dumnezeu a noii zile

An Nou cu Fericire !

Îmbrac clipa în vibrația inimii lăsând-o să străbată necuprinsul

Și-au năvălit amintirile 

mele rotunde , ca niște

mărgele deșirate s-au

rostogolit până la 

picioarele gândului .

Secunde zburătoare mă

fac să tresar , odaia

inundată cu râsete devine

neîncăpătoare și căldura

lemnului trosnind în foc

mă afundă într-o dulce

visare ....

De unde vii copilă de mă

tulburi așa tare ? 

Țopăind și surâzând , din

alte vremi îmi pare ....

Sau din vreun ascunziș

astral , din lumile celeste

sau poate dintr-o poveste?

De unde ai ieșit , dintr-o

fantă de lumină , din

cerul învăluit în curcubeie

Pășind prin gândul meu

cu atâta grație ?

Simt mirosul tău dulceag  în a mea ființă

Și da , în suflet simt a ta prezență .

Ești un ecou al chemărilor profunde ,

Ai venit , acum știu de unde 

Și ce doruri de tine mă leagă ,

Prin ochii tăi văd o lume-ntreagă .

Zâmbind , copila întinde mâna spre mine ,

Cu degetele în aer îmi desenează un mâine 

Și șoptit mă cheamă să-i cântăm dimineții mundană

Mantră răsăritului prins în geană ,

Pași urmând calea în adâncul inimii

Când șase aripi întind spre noi serafimii .

Rămânând în timp , dincolo de timp , în mult

În aproape , în rotund, în înalt .

Ajunul meu

Ce poate să te liniștească mai mult și mai mult acum ,
în această perioadă a anului decât colinda ? Colinde ce 
răzbat din piepturi fragede de copii , simplu și sincer , 
colinde vechi , de tradiție , cântate în cor , orchestrate ....
Eu ascult colinde încă de la începutul lui decembrie și 
le cânt . Da , le cânt pentru mine , le murmur ușor la
servici , pe stradă (nu în mulțime , să nu se creadă c-aș
fi deplasată :) ... ) și le cânt acasă , în intimitatea casei
mele . Și uite așa , colindele mă poartă într-o lume 
demult îndepărtată , pe care o privesc cu ochii închiși ,
căci doar așa îi pot vedea culoarea , așa simt aroma
de mere coapte cu gust de fericire așteptând cu nerăbdare
ca luna să încapă toată în rama ferestrei și noi , ființe
plăpânde pline de dorințe și cu o nestare a pașilor de a
străbate ulițele satului , intrând din casă în casă cu 
bucurie sinceră și din prea plinul sufletelor noastre
de copii să dăruim colindul nostru . 
Frigul ne învioară simțurile , zăpada scârțâie sub pașii
noștri și fiecare umblet ne poartă bătăile inimii mai
aproape de orice măruntă bucurie . Colindăm la case 
cu porțile larg deschise , la case cu porți închise , colindăm
oameni ce ne primesc cu bucurie și oameni ce nu ne primesc.
În mers se aude clinchetul bănuților în buzunare.
Nu am înțeles nici atunci , nu înțeleg nici acum de ce 
copiii se bucură mai mult când adună  în pușculiță
bănuți și nu orice altceva . Pentru mine bucurie nu era 
dacă primeam sau ce primeam , pentru  mine  bucurie
era să cânt . Ajunul  Crăciunului pentru mine însemna ceva
ce nu știam să spun în cuvinte , ceva înalt , ceva dincolo
de ființă . Simțeam sfințenia acelei nopți , o bucurie
nemărginită , o bucurie a sinelui și găsirea ei în ceilalți ,
un ghem deșirat de emoții și trăiri . Credeam , în mintea 
mea de copil , că oamenii din spatele ușilor închise și 
insensibili la glasurile cristaline ale colindătorilor nu vor
afla de Nașterea Domnului pe care noi în clinchet de clopoțel
o vesteam . Poate la anul viitor .... , căci Isus se naște în
fiecare an și de fiecare dată . Acum , eu rămân să ascult
colinde și nu mă pot împotrivi lacrimilor ce îmi mângâie
obrazul . De dor ? De bucurie? Nu știu ....