Uneori am mers lin ,
alteori am alergat,
dar de cele mai multe
ori m-am lăsat
purtată pe aripi de
basm.Am lăsat inima
să aleagă.Am văzut
cerul albastru,am
plutit pe un nor,am
alergat desculţă,am
adăugat culoare la
curcubeu,am auzit
şoaptele unui fluture,
am cântat împreună
cu păsările.
Toate sunt emoţii ce oferă un clinchet inimii
Dorinţele nu au vârstă , inima călătoreşte oricând.
Simt o accelerare atunci când vrea să viseze,să zboare
departe.Ea , inima , îmi trimite pe buze un zâmbet
copilăresc,care nu măsoară vârsta ci sentimentele.
Sunt aici şi pentru moment sunt mai
mult decât mă ştiam . Vis sau nu , e
clar că sunt mai mult , pentru că am
amintirea a ceea ce nu s-a scris încă
atunci când am închis ochii . Aşa că
pot să presupun că mintea mea fiind
mai largă decât înainte , sunt şanse ca
şi trupul meu să fie mai mult . Dacă
sunt ultimul om , fie am supravieţuit
peste secole , fie m-am născut aici ,
oare din ce sunt făcut eu , omul ?
Ciudat vis , dar n-am de ales , trebuie
să-l iau în serios . Oricât de ciudat ar
fi , este o provocare să gândesc în afara
timpului meu .
Dincolo de cerul prăfuit oare , ce o fi ?
Păşesc pe un nisip fierbinte ....oare,
unde sunt ? Cred că o să mă înec... în
căldură , unde eşti....strop de rouă ?
Te caut.... mă vezi ? Am nevoie de
puritatea sufletului tău răcoros.
Până la urmă ai venit....dar, de ce
mâine ? Astăzi e soare ....astăzi sunt
eu.... Şi m-am topit în abisul din
absenţa ta .
Mâine ? Mâine va fi ....
Florile creşteau direct din
pielea ta , le simţeam bucuria
înfloririi , ele erau acolo
dinainte să te iubesc .
În miez de noapte pâlpâiau
în întuneric şi ştiam că în ele
se ascunde lumina. Florile
mă ţineau lângă tine ca nişte
cuvinte vrăjite , se făcuse
demult iarnă , dar ele sfidau
anotimpul. Pe umerii tăi era
grădina mea secretă ....
Seara îmi caut
tăcerile,le strig,
în şoaptă.Şi ele vin.
Cum le recunosc?
După zgomotul paşilor,
vin plutind...după
atingeri,întind mâna
spe ele şi nu le simt,
uneori le recunosc
după lungimea muţeniei
şi după culoare.
Da,tăcerile mele au
culoare,tăcerile mele
sunt albastre.Eu caut tăcerile,sau...poate
ele mă caută pe mine,ele se adună în mine,
se înghesuie,îşi fac loc cu coatele să mă
cuprindă toată.Îmi plac tăcerile mele,îmi
sunt dragi.Cu ele pot povesti despre orice
şi râdem...râdem mult.Unde caut tăcerile
mele?Le caut în incertitudini,prin mii de
motive şi puzderii,le caut peste tot sub
gluga serii.Tăcerile reuşesc să îmi
gândească vorbele înainte ca ele să se
spargă de aer.Învăluită în tăcere şi
strivită de bocancii timpului aşez mâna
pe fruntea mea de griji şi mă las dormindă
până voi fi culeasă dintre tăceri.
