S-a rupt o bucată din cer,pe umerii mei apasă
nebunia şi trupul îmi este strivit de ochiul frigului
polar.Mă caut între spaţii inexistente şi ţipătul
mi se pierde undeva,în alb.Un glas îmi şopteşte
să tac,dar nu văd de unde vine,calcă peste mine
până la marginea unde pier.În mine plâng pietrele
albe rănite de nebunele degete lungi.Şi dacă într-o
bună zi cineva va întreba de mine,spune-i doar atât
:,,i-am iertat nebunia''.
Eram în interior .... probam timpul prin gesturi şi priviri
cu imagini legate de frumoase amintiri . Scuturam clipele
în liniştea mult colorată , ochii aruncau priviri de lumină
spre clipele aliniate armonios . Inocent , sufletul murmură
o melodie . Zâmbesc ? Nu ştiu ..... Zâmbesc ?
..... dacă pământul pe care mergi , pe care îl calci fără
să te gândeşti la el , durere încorporată în paşi , ca cerul în
ochi , ai simţi că suferă din pricina ta , fiindcă paşii tăi
sunt grei , dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de
expresie aparentă , ce-ai face - ai merge înainte sau
te-ai opri ?
Fiecare ceas are ora lui . Fiecare ceas şi-a pornit orele
măsurând ceva al lui . Ora mea nu mai are nici o
importanţă . Nu vezi cum trece timpul fără să ne bage
în seamă ? La ce bun atunci ? La ce să le mai stric eu
ceasurilor rostul ?
Sunt ramura de jad a gând de copac fremătând în
rădăcinile pe care le aud crescând în tine .... când degetele
fi-mi-vor crengi de smarald speranţă verde de dragoste
arzândă întrupându-se din dorinţa de a te simţi întru
atingere ....
Vezi îngerii venind la marginea pădurii ?
Din dosul frunzelor cu ochii uzi , vezi îngerii venind ?
Să nu mă chemi acasă , mai vreau să hoinăresc , în
noaptea de tăcere îngeri să privesc , să aştept dimineaţa
ce-o să vină respirând .... vezi îngerii venind ?
M-am visat , pe mine cea de dincolo de cuvinte . Îmi uitasem
gândurile , îmi rătăcisem amintirile şi era bine . Aveam
două braţe care făceau multe lucruri , ştiau să îmbrăţişeze
strâns , palme care să mângâie copacii , stele , păsări şi
suflete . Aveam două picioare care mă duceau unde aveam
nevoie să ajung . Călcau ori apăsat şi hotărât , ori moale şi
delicat . Aveam şi un trup în care bătea o inimă , uneori
creştea depăşindu-l . Aveam doi ochi mari care priveau
curioşi , o gură care purta un zâmbet şi rostea cuvinte , un
nas care adulmeca de la distanţă parfumul florilor de tei ,
comandând picioarelor direcţia potrivită şi aveam un păr
răvăşit la orice adiere de vânt . Şi lumea era prietenoasă ,
străzile mi se aşterneau în faţă singure , copacii îşi aplecau
crengile cu rod , florile îşi deschideau corola şi parfumau
pământul , soarele cu razele lui îmi încălzea trupul , iar
ploaia caldă îmi limpezea ochii . Apoi visul s-a stins încet .
Nu ştiu de ce . Poate venise mâine şi trebuia să mă trezesc.
Sau poate că fiind un vis fără trecut şi fără viitor , nu putea
exista decât o clipă .
