o fiinţă dintre anotimpuri umplută cu visuri
fără clipe şi ori de câte ori încercau să îşi
vorbească , le era cu neputinţă căci,cuvintele
se împiedicau şi tot ce era real era ce se
întâmpla . El locuia în ore târzii , ea stătea
acolo unde anotimpurile se ştergeau de câte
ori dorea . Acolo , între inimă şi piele .
Prin faţă le treceau clipe şi drumuri ce
credeau că îi duc într-o mare şi nesfârşită
poveste , dar nu au fost altceva decât nişte
jocuri despletite . Au trăit în despletire
prezenţe şi absenţe cu o intensitate maximă ,
creându-şi fantome cu privirea strânsă .
Ea , fiinţa dintre anotimpuri şi-a gândit
lumea ei cu sinceritate unde s-a încăpăţânat
să dea sensuri noi lucrurilor , unde ştia să
tacă , să corecteze fatalităţi , dar adevăratele
aşteptări nu au încăput niciodată în ea .
El o privea detaşat şi indiferent , părea că
fiinţa dintre anotimpuri ar fi ruptă din realul
pe care el şi-l construia modelându-i forma.
Ştiau că nu se vor urma , că vor trece şi până
să se dezmeticească vor dispărea şi se vor
întoarce în ei , iar povestea lor pe care o
credeau mare şi nesfârşită a ajuns la apus ,
era din ce în ce mai dezlănţuită şi a dispărut
de la sine . Povestea ce se dorea împlinită ,în
care s-au investit atâtea iluzii şi în care toate
neliniştile au nume , a rămas un gol uscat .
Şi-au fost fără să îşi fie . El şi-a rămas lui
însuşi , ea mereu între anotimpuri
înveşmântând visuri cu gust de culoare .
