duminică, 21 ianuarie 2018
Magia există
Azi de dimineaţă m-am trezit cu un zâmbet
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
larg pe faţă . Oare cine acolo l-a aşezat ?
Luna care încă n-a plecat ?
Poate soarele de care îmi e atât de dor.... ce
stă ascuns în nor , ori a fost cineva din vis ce
zi bună mi-a promis ?
Nu ştiu .... poate o pasăre rătăcită-n al ei
zbor .... ori , venit din basm un bătrân
vrăjitor . Sau mai degrabă un înger blând
ce mi-a lăsat un sărut pe pleoapele grele
de somn şi visare , ca la trezire să-mi privesc
zâmbetul a mirare .
Magia există şi uite , zâmbetul meu e o
dovadă !
Cine zâmbete pe faţă ne aşează ?
Fiecare răsărit cu al lui baladă , omul drag
ce te îmbrăţişează , un glas duios de copil ,
o atingere uşoară de rază , melodii vechi ce
vibrează duioase purtând amintiri frumoase.
Luna şi stelele sub cupola de catifea a nopţii,
rugăciunea tăcută ce se înalţă în imensitatea
divinităţii .
Şi dacă sunteţi sceptici şi persistaţi în
necredinţa voastră acerbă , vă poftesc să vă
priviţi în oglindă , fiinţa voastră superbă .
luni, 15 ianuarie 2018
Despre cum vreau să fiu nesimţită şi nu reuşesc
În mijloacele de transport ....
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
În fiecare zi îmi propun să fiu nesimţită în
mijloacele de transport şi nu îmi iese , mă
refer la faptul de a ceda sau nu locul pe scaun
căci da , mi se mai întâmplă să găsesc un
scaun liber. Nuuu , nu făcându-mi loc cu
braţele , coatele , dându-i pe ceilalţi la o
parte şi nici blocând persoana ce tocmai se
ridică . Îi fac loc să treacă şi aştept două-trei
secunde pentru a mă aşeza în locul ei , asta
dacă mai apuc .... căci sunt unele persoane
care procedează exact cum am scris mai sus ,
sunt ca păsările de pradă.Urmăresc,ochesc
şi atacă. Acum să revin la mine .... Ies de la
serviciu , urc în tramvai , prind un loc pe
scaun,mai fericite decât mine sunt picioarele
şi spatele , dar ceva mă frământă.Dacă urcă
persoane mai în vârstă decât mine ce fac ?
Nu le cedez locul meu , îmi spun.Şi hop!apare
el din mine , el care este mereu prezent în
mine , care nu mă părăseşte niciodată deşi,
uneori tare vreau să scap de el , dar el nu,
el , bunul meu simţ. El , revoltat de purtarea
mea bate în capul meu , trage de mine , mă
pişcă - nu vezi femeia asta ? abia se ţine pe
picioare , bărbatul acesta ce se sprijină în
baston ? hai , ridică-te ! Nu , nu mă ridic ,am
tot dreptul să stau jos , plus că plătesc lunar
fiecare călătorie . Nici mie nu mi-a cedat
cineva locul când călătoream însărcinată şi
nici când într-o mână ţineam bebeluşul şi cu
cealaltă mă ţineam de bară şi nici când mă
simţeam rău şi nici acum nu îmi cedează
cineva locul său .Deci , nu !
Te cunosc , deci ridică-te ! spune el , bunul
meu simţ . Şi mă ridic .Şi spun - luaţi loc vă
rog ! Şi omul îmi mulţumeşte frumos .
Şi eu mă simt bine . Şi mă întreb .... oare
când voi avea şaptezeci de ani îmi va ceda şi
mie cineva locul său ?
Deci , străduinţa mea de a deveni nesimţită
în mijloacele de transport e în van .
duminică, 14 ianuarie 2018
sâmbătă, 13 ianuarie 2018
Ca o părere ....
A venit aşa , ca o părere seara . Luna îmi
zâmbeşte prin fereastră , mă întreabă dacă
dorm sau aştept . Deschid fereastra , o trag
de mânecă şi îi şoptesc la ureche - caut .
Caut secunda din oră , ora din ceas ....
de cealaltă parte a înserării , în celălalt capăt
al nemărginirii . Caut în nelinişti , în adânc
de formă , în coborâri lente , în deschideri
de orice . O privesc , mă priveşte . Îşi priveşte
palmele , pe cea dreaptă , apoi pe cea stângă.
Şi deodată privirea ei se deschide în privirea
mea , ochii ei nu văd ochii mei care văd .
Doar îşi întinde braţul şi îmi aşează secunda
în palmă aşa , ca o părere .
zâmbeşte prin fereastră , mă întreabă dacă
dorm sau aştept . Deschid fereastra , o trag
de mânecă şi îi şoptesc la ureche - caut .
Caut secunda din oră , ora din ceas ....
de cealaltă parte a înserării , în celălalt capăt
al nemărginirii . Caut în nelinişti , în adânc
de formă , în coborâri lente , în deschideri
de orice . O privesc , mă priveşte . Îşi priveşte
palmele , pe cea dreaptă , apoi pe cea stângă.
Şi deodată privirea ei se deschide în privirea
mea , ochii ei nu văd ochii mei care văd .
Doar îşi întinde braţul şi îmi aşează secunda
în palmă aşa , ca o părere .
Bătrânul din colţul străzii .... străzii fără
nume .... bătrânul care vindea felii de lună la
colţul străzii , cel care glumea cu oamenii şi
care le umplea buzunarele cu stele , avea un
surâs pe care îl împărţea cu toată lumea .
Bătrânul din colţul străzii .... străzii fără
nume , putea fii chiar Dumnezeu ?
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)