Trage-mă de brațe până îmi vor crește aripi

Dacă ochii  ar şopti cu vânt , entităţi de lumi de lumină
s-ar deschide .....

Duminica

Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub
coaste , deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet.
Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie
tăcerea . Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni ,
aerul îngenunchează căci iată , trec îngeri cu aripi mari
cât o duminică care şterg lacrimile din ferestre .
Duminica este o poveste cu ore rotunde , cu mireasmă
de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .
Duminica este o cetate în care se aprind muguri de
lumină , unde sufletele aşteaptă să primească felii de 
început . În duminică capetele stau plecate pentru iertări,
pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare.
Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini
înfloriţi , pâine caldă  aburindă , coaptă în cuptorul de lut.
Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie , cu un
ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală 
peste lume . Trag draperiile ... duminica urcă pe fir de lună ,
la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă .

Ea râde la mine prin geam , ea dă geamul la o parte
şi râde . Ea spune :,,bună seara !''. Ea îmi face semne 
cu mâna prin geam . Eu spun :,,adânc....''
Ea spune :,,nu ştiu....''prin geam şi râde .
Cuvintele s-au încurcat în lună şi acum sunt perfect rotunde.

Aşteaptă-mă , acuşi se face primăvară !
Uite , vezi ochiul de mărgăritar deschis mirat către lume ?
Tu nu auzi cum creşte iarba sub tălpi , cum ţipă piciorul
de verde ? Spiriduşii albi i-ai văzut cum răsar ?
Am să uit dimineţile deschise , tu să priveşti dincolo de
ferestre şi ai să vezi cum miracolele prind contur .

E ceva galben la mine la fereastră .
Eu nu am pus acolo vreo galbenă gutuie , credeam
că este luna , dar nu , nici ea nu e . Să fie ceva 
de poveste , vreun zeu înaripat ? Şi am privit atentă
cu ochiul copilului mirat . Toamnă nu e să lunece
frunzele uşor , de soare ce să zic....de el îmi este
tare dor .
Ceva galben îmi bate uşor în geam , cu glas timid
,,bună seara!''îmi şopteşte . Oricât aş fi vrut să înţeleg ,
nu-nţelegeam ....

Cine m-a atins pe inimă ?
Am simţit ceva , aşa , ca o mângâiere ....
A fost vântul poate....sau şoapta culorii de alb .
Cine ştie.... poate lumina ce alunecă uşor până la
capătul pământului , sau poate .... Cine eşti ?
Cum să te strig ? Ai nume ?

În uimiri  colorate ochii nopţii ne privesc 
Stelele surâd , clipele pândesc oglinda timpului în dungă ....