Albastrul este culoarea cerului meu

Ce să vă spun azi ?
Nu sunt faine toate ?
Păsărelele alea făinuţe în pomii întunecaţi ai dimineţii
ce îţi strecoară în ureche cip-ciripul lor prin crăpătura
ferestrei . Şi ce dacă cerul e gri ? Şi ce dacă plouă ?
Îţi faci o cafea cu trei cubuleţe de zahăr şi lapte şi te
propteşti cu coatele pe pervazul ferestrei , priveşti în
gol , poţi să şi visezi cu ochii mijiţi privind în departele
pe care ţi-l permite blocurile oraşului cenuşiu . 
Pe obraz simţi ceva rece ca o palmă . Tresari ... 
O amintire venită de niciunde sau chiar de acolo , din
vremi îndepărtate , te miri cum de te-a găsit , n-o bagi
în seamă , nu ai de ce , îi spui ,,du-te ....'' şi râzi .
Îl asculţi pe Keith Urban şi nu-ţi dai bine seama dacă
eşti vrăjită de el sau de cântecul lui , nu te regăseşti în
 povestea cântecului , dar  melodia se potriveşte cu 
amorţeala zilei când din degetele cerului picură stropi
ce se prind în plasa gândului . Laşi ceaşca pe jumătate 
goală pe masă , închizi ochii şi te laşi prinsă într-un
dans cosmic întrebând în şoaptă , să nu dispară mirajul,
,,soarele meu cine l-a luat ?'' . Ei bine , albastrul nu se 
potriveşte ochilor mei , albastrul arată bine pe cer .
Nu-i aşa că toate sunt faine ?

În aprilul gândului plecată

Mi-ai promis un april în o mie de feluri ,
în aripi de fluturi , în plete de vânt , dar 
nu te-ai ţinut de cuvânt . Acum m-am cocoţat
pe nebunia mea ştrengară , tu strigi la mine :
,,coboară !'' dar e târziu , aripile-mi sunt legate
de dorinţe ţesute pe muguri în plicuri agăţate
de ruguri .La fiecare sfârşit de săptămână mi-ai
promis tălpi noi de ţărână , îmbrăcată în rochie
de satin să-ţi dansez pe muchie de anotimp cu 
un ochi rămas în lună când genele mi le fardez
cu aşteptare şi tu îmi spui :,,răbdare.... frumoasa 
mea nebună''.

Hristos a înviat !

Lumina lină cutreieră pământul ,
E atâta linişte în sufletul curat .....
Pustiu şi gol se vede acum mormântul
Hristos a înviat !
Vestea învierii s-a dus departe ,
Se vede , se cunoaşte locul unde a stat .
Învingător a fost călcând pe moarte ,
A biruit , Hristos a înviat !
Azi , lacrimile nu se adună-n plângeri 
Şi cerul parcă e atât de jos ....
Pământul întreg este înconjurat de îngeri ,
Vezi lumina lină ? E respirarea lui Hristos.
Din văzduh  vântul aduce sunete de nai ,
În turle clopotele duios bat ,
Din cer , azi plouă cu boabe de rai ,
Hristos a înviat !

Prezenţi în Divinul din noi

Pământul s-a cutremurat ,
Cerul s-a învolburat ,
Soarele nu mai e sus ,
Uimită , firea-ntreagă plânge ,
Pe cruce e răstignit Isus


,,O , copilul meu scump'', acest cântec ce întruchipează
tânguirea Fecioarei Maria la vederea lui Isus răstignit pe
cruce , este trăirea profundă a durerii , note celestine ce
intră în fiecare celulă , te învăluie şi te aşează în liniştea
lăuntrului , o atingere de sens unde se împleteşte făptura
cu Divinul . Ceva în fiinţa ta se cutremură , e plânsul tău ,
e plânsul Mamei . 
Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini , rănilor
din palmă privindu-i fruntea calmă pe care stă înfiptă
cununa Lui de spini ? 
Şi iată , cerul s-a întunecat , Tu la cruce lângă Fiul Tău ai
stat şi mâinile ţi se-mpreună din haina cenuşie , în tine
doar durerea mai e vie .


Vinerea lacrimilor . Cerul se sfâşie ....
,,Rău m-am întristat ,
Şi rărunchii mi se rup , Cuvinte ,
Junghierea Ta nedreaptă  văzând-o ....''
( din Prohodul Domnului )
Cât de orb şi de nemernic să fii să omori pe Dumnezeu ?
Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă ? Cum să umpli
de răni pe Cel ce te vindecă ? Cum să biciuieşti pe Cel ce 
te mângâie ? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a 
încoronat împărat al făpturii ? Cum să străpungi
mâinile care te-au zidit ? Cum să reduci la tăcere pe Cel
care te-a învăţat să vorbeşti ? Cum să scuipi pe Cel ce
te sărută cu veşnicie ? Cum să calci în picioare pe Cel
ce te îmbrăţişează cu lumina Lui ? Cum să sfărâmi pe
Cel ce te zideşte ? Cum să muşti mâna care te hrăneşte ?
Cum să dai întuneric Celui ce-ţi deschide ochii ?
Dumnezeu Viu sfărâmat , pironit , străpuns , biciuit , omorât
pentru noi şi de către noi . 
Îngerii au îngheţat în cer cu aripile întinse . S-a sfârşit !
Apoi şi-a dat duhul . Şi tot cerul s-a întunecat , întuneric
în mijlocul zilei . ,,Cu adevărat a fost Fiul lui Dumnezeu !'',
a strigat un centurion roman .
Pe chipul Hristosului este linişte . Liniştea Sâmbetei celei
Mari . Însă pe un chip va rămâne veşnic o întristare 
a Vinerii celei Sfâşiitoare , sfâşiitoare pentru o inimă de
mamă . O mamă ce stătea la piciorul crucii privind cu
sufletul sfâşiat de durere la Fiul ei . Există o legătură
fiinţială , structurală , între Cruce şi Maica Domnului .
Cum credeţi că a plecat şi a lăsat acolo tot ce avea mai
scump ? Sânge din sângele Ei , trup din trupul Ei ?
Inima şi centrul vieţii Ei . Care credeţi că a fost drumul 
Maicii Domnului după ce piatra mormântului a astupat
Viaţa ?
Mi se rupe inima ca unei maici care şi-a văzut copilul murind , spune cântarea Prohodului . Uciderea de Dumnezeu a avut loc , suntem în ea ca într-un univers 
de nefiinţă . 
Sâmbăta Mare . Tăcere . Ucenicii sunt ascunşi în case .
Dincolo de uşi . O zi a tăcerii , nimic nu tulbură liniştea
cetăţii . Cerul tace . Dumnezeu tace . Hristos este în 
mormânt . Este o trecere de la moarte la viaţă .
În această zi Isus Cristos , Fiul lui Dumnezeu , care şi-a dat 
viaţa pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor , este cu
trupul în mormânt dar cu sufletul în iad , pentru a răscumpăra sufletele credincioase legate de puterea răului
şi a păcatului .
  În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, 
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. 

 Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ? 

 Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

(Prohodul Domnului - https://doxologia.ro/rugaciune/prohodul-domnului)

Rugăciunea Maicii Domnului , cu inima zdrobită de durere 
ne vesteşte dincolo de moarte că Hristos a înviat . 
El a înviat şi reînvie de fiecare dată , arătându-Se mai
puternic decât moartea şi decât lumea , căci El este 
Domn al vieţii şi al universului . El este Calea , Adevărul ,
şi Viaţa . Nu s-a înţeles că El a venit pentru a fi ascultat
şi nu persecutat , a venit pentru a fi slujit , nu ucis .
Isus a fost ucis fizic , dar El este profund prezent în gena
fiinţei noastre , trăieşte în noi , prin noi . El este viu şi 
nemuritor . Dumnezeu înviază din morţi mereu ,
iubindu-ne infinit , până la iad şi înapoi , şoptindu-ne
mereu că ne iubeşte o veşnicie .
Hristos înviază din morţi în fiecare zâmbet , în fiecare gură
de pâine dăruită , în fiecare lacrimă vărsată , în fiecare
oftat de durere , în fiecare suflare de lumină , în fiecare
floare de gând . Strânge cu atenţie toate morţile noastre 
ca pe nişte firimituri în ştergarul cu care a fost ştearsă 
de sânge Faţa Sa cea dumnezeiască . Ne mângâie mereu
cu mâinile străpunse de piroane , ne dăruieşte mereu 
Sângele Lui pentru viaţă veşnică .
Pierdută prin întortochelile lumii , prinsă în iureşul 
vieţii , orbecăind prin acest haos , cobor în adâncul fiinţei
mele să-mi caut liniştea şi pacea sufletului şi aşa , curată
în gând , trup şi suflet să primesc Sfânta Lumină şi să
spun : Doamne , ridică sufletele noastre spre eternitatea şi 
infinitatea mângâierii Tale şi luminează-ne mereu Calea 
pe cărările Vieţii . 

Fata dă la Racoviţa

Cuibu-n care am vădzut pământ şî soare ,

meri , peri în floare , oameni buni cu vorbe

blînge , mama Steaua a lu Barna , Sânzâiana lu

Grăbie cu Sofica a lu Costa , Ana , Lia lu Pisat ,

moş Lae ăl dă mult plecat , dă la tăţ' şeva frumos

am învăţat . Ş-am fost dă părinţ' purtată  dă mână ,

să nu şchioapăt prîn ţărână , ori să cad în gropi cu spini .

Acolo am învăţat dă prima dată vorbe sfince -mamă, tată ,

după care , cu sfială am ajiuns copil dă şcoală .

Anii ni s-or scurs şîroi ..... Am sîmţât la mine-n sat

cât îi şeriu dă curat .... Astădz' şeva s-o-ntâmplat ,

văd satu că s-o-nschimbat , unge-o fi , unge-i plicată

vremea me dă altădată ?

Dacă şinieva mă-ntriabă şie mi mie drag în viaţă ,

i-aş răspungie-n mare grabă - izlazu plin dă viergeaţă .

Oare cini-ar spunie că nu dă cu drag binieaţă la tăt

cie-i  frumos pă lume - păsări , flori , miei şî fâneaţă .

Ş'api dă mă mai întriabă iar cie mi-i măi drag pă lume ,

i-aş răspungie-n mare grabă - omu' bun cu vorbe bune

dân înaltu cierului  pân' la câmpu cu viergiaţă .

Ai ascultat vreodată inima unui copac ?

I-ai ascultat sunetul coroanei , aşternând tăcerea ? Ai simţit vreodată rădăcinile
lui puternice care 
pătrund adânc în 
pământ ? I-ai ascultat
calmul trunchiului 
atunci când este scăldat
de rouă ? Ai văzut vreodată tremurul unui
copac atunci când îşi 
întinde ramurile pentru
a întâmpina ochii cerului
într-o dimineaţă ?
Ai văzut vreodată un 
copac cum visează la
înaltul cerului ?
I-ai ascultat vântul uşor
printre frunze , i-ai auzit
respiraţia ? 
Eu am ales bucuria şi am
îmbrăţişat un copac .
Tu când ai îmbrăţişat un 
copac ?

Nu am văzut când a venit dimineaţa , eram plecată
într-un vis în care alergam între două dealuri să
prind violetul din marginea vântului rătăcit în 
mirarea liniştii . M-am împiedicat în pragul ierbii
şi am căzut în miezul pământului albastru . Am tras
cerul pe mine să mă acopăr şi am adormit .